Teatrul de Stat Constanța (TSC) propune, în săptămâna 10 – 15 noiembrie, un program variat, care reunește spectacole invitate, teatru muzical, improvizație și reprezentații dedicate adolescenților, în cadrul programului educațional „Teatru în clasă”. Toate spectacolele din această săptămână sunt dedicate Zilei Dobrogei, sărbătorită pe 14 noiembrie, prilej cu care TSC oferă și o promoție specială 1+1 la spectacolul de improvizație „Comedy Shop”, programat chiar în ziua sărbătorii.
Marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio (Strada Ion Lahovari nr. 2A), publicul este așteptat la spectacolul „Noroc să ai” de dramaturgul și actorul constănțean Cosmin Stănilă, în regia Adinei Lazăr, o producție a Teatrului Masca și a Trupei Tais. Spectacolul invitat, recomandat spectatoriloră de peste 14 ani, deschide programul săptămânii.
Tot marți, 10 noiembrie, programul TSC „Teatru în clasă” continuă cu șase reprezentații în două licee din județul Constanța, urmate de discuții între elevi și echipele artistice.
La Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, începând cu ora 10:00, elevii vor urmări trei reprezentații ale spectacolului „După ce se termină piesa asta”, de Teodora Savu, în regia Eddei Coza și a lui Dan Coza. La Liceul Tehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu, începând cu ora 11:00, vor avea loc alte trei reprezentații, ale spectacolului „MAXXxxxxING”, de Iulia Mirică, realizat de aceeași echipă regizorală.
Ambele producții au fost concepute special pentru a fi jucate în sălile de clasă, în fața unui public restrâns, astfel încât experiența teatrală să favorizeze apropierea dintre actori și spectatori și să încurajeze dialogul despre subiecte relevante pentru adolescenți.
Lansat la începutul lunii noiembrie, programul „Teatru în clasă” a stârnit deja interesul comunității educaționale. În urma comunicării publice și a reacțiilor elevilor și profesorilor care au participat la primele reprezentații, Teatrul de Stat Constanța a început să primească solicitări și din partea altor licee din municipiu și din județ, interesate să găzduiască spectacolele. Interesul manifestat confirmă că există o nevoie reală de asemenea întâlniri, în care teatrul intră în spațiul familiar al adolescenților și le oferă ocazia de a discuta liber despre experiențe, relații și situații în care se pot regăsi.
Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 19:00, Sala Mare a TSC (Bd. Ferdinand nr. 11) găzduiește „Comedy Shop”, în regia lui Dragoș Muscalu, într-o ediție specială dedicată Zilei Dobrogei. Spectacolul de improvizație propune o seară de umor spontan, în care actorii construiesc situații și personaje pornind de la sugestiile publicului, iar fiecare reprezentație devine o experiență unică. Pentru a sărbători Ziua Dobrogei alături de cât mai mulți spectatori, TSC oferă o promoție specială 1+1: la cumpărarea unui bilet, spectatorii primesc două locuri la spectacol, la prețul unuia singur.
Duminică, 15 noiembrie, de la ora 12:00, la Sala Mare, revine pe scena constănțeană spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, după succesele înregistrate la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila și la Festivalul de Film și Cultură Balcanică TAIFAS de la Timișoara. Pe un scenariu și în regia lui Carmen Lidia Vidu, cu Mirela Pană în rolul protagonistei și cu Elena Gatcin la pian, spectacolul evocă personalitatea uneia dintre cele mai iubite artiste ale culturii române, printr-o formulă scenică în care muzica, mărturisirile și fragmentele biografice recompun destinul unei femei extraordinare. După întâlnirile cu publicul celor două festivaluri, povestea Mariei Tănase se întoarce acasă, într-o reprezentație de matineu.
*******
Biletele pot fi achiziționate atât online, de pe platformele partenere, Bilet.ro și Mystage.ro, cât și de la Agenția de bilete a TSC, din bd. Tomis nr. 97. Cu o oră înainte de reprezentație, puteți găsi bilete și la casieriile din spațiile de joc.




Nu sunt încă comentarii aprobate.