Harun Osman, președintele Comisiei de Tineret a UDTR la nivel național, rămâne un promotor activ al inițiativelor dedicate tinerei generații, implicându-se constant în proiecte care îmbină educația, cultura și păstrarea identității.

Cu aceeași energie și dedicare, propune de această dată un nou demers menit să le ofere copiilor prilejul de a descoperi, prin intermediul artei, personalitatea și moștenirea istorică a marelui Mustafa Kemal Atatürk.

„Astăzi vă prezint un proiect care este, de fapt, 2 în 1.

Desigur, am să încep cu proiectul în sine, care a pornit de la o întrebare simplă: Cum am putea să onorăm memoria marelui om care a fost Mustafa Kemal Atatürk și, în același timp, să îi apropiem pe copii de istoria și valorile sale?

Ideea a prins contur în urma unei conversații foarte constructive cu doamna consul Derya Dingiltepe (Türkiye in Constanta), căreia țin să îi mulțumesc pentru deschidere și implicare.

Așadar, duminică, 22 noiembrie 2026, între orele 14:00 și 17:00, organizăm concursul de desen „Atatürk în culori”, în cadrul căruia copiii vor avea ocazia să descopere și să exprime prin artă ceea ce a reprezentat Atatürk, nu doar prin portretul său, ci și prin valorile, ideile și realizările sale.

Vom pune la dispoziție toate materialele necesare, iar cele mai reușite lucrări vor fi premiate. Ne dorim, înainte de toate, ca cei mici să se bucure de această experiență și să plece acasă cu ceva nou învățat.

Dar mai există o parte a acestui proiect de care sunt la fel de bucuros!

Este primul proiect la a cărui organizare participă doi dintre cei mai noi membri ai echipei de organizare a comisiei de tineret a UDTR, Sara-Maria Panait și Berkant Salim.

Mereu trebuie să ne gândim și la ceea ce va urma. Nu este suficient să organizăm activități pentru tineri, trebuie să le oferim și ocazia să vină cu propriile idei, să își asume responsabilități și să învețe să organizeze, la rândul lor, activități pentru comunitate.

Sara și Berkant au dorit să se implice mai mult, iar eu mă bucur să îi văd făcând acest pas. Am toată încrederea că vor face o treabă bună și sper ca exemplul lor să îi încurajeze și pe alți tineri să ni se alăture.

Câteva detalii pentru părinți:

Concursul va avea două categorii de vârstă, 8–12 ani și 12–16 ani, astfel încât lucrările să fie evaluate ținând cont de vârsta participanților.

Dacă doriți ca cei mici să participe, este suficient să lăsați un comentariu la această postare, iar cineva din echipa noastră vă va contacta în privat pentru detalii.

Locația exactă va fi comunicată direct părinților. Fiind vorba despre o activitate dedicată copiilor, preferăm să gestionăm aceste informații cu discreția și responsabilitatea necesare, pentru siguranța lor.

Vă așteptăm cu drag! ❤️”, a transmis, pe rețelele sociale, Harun Osman.