Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat, cu ocazia Forumului Aleșilor Locali din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, propria viziune privind reorganizarea administrativă, care trebuie să vizeze construirea de unități administrativ-teritoriale mai robuste și reziliente, capabile să susțină dezvoltarea economică pe termen lung.
Evenimentul, parte integrantă a reuniunii internaționale Forumul Europa, a adus în aceeași sală sute de consilieri locali, viceprimari, primari, vicepreședinți de Consilii Județene, reprezentanții a mai multor formațiuni politice veniți din întreaga țară.
Forumul Aleșilor Locali s-a încheiat prin adoptarea unei rezoluții în care modelul administrativ bazat pe județe consolidate, o administrație eficientă și autonomie locală reală, reprezintă viziunea asumată de AUR.
Președintele AUR, George Simion, a transmis celor prezenți că partidul AUR a formulat de multă vreme o listă de soluții concrete și implementabile de reformă a aparatului de stat pentru reducerea cheltuielilor bugetare, însă inițiativa s-a lovit de refuzul conducerii celorlalte partide parlamentare.
„Am propus recent și UDMR-ul nu-i de acord, minoritățile nu sunt de acord, PSD-ul nu este de acord ca, dacă ne întoarcem la democrație și dacă vorbim despre reforma administrativ-teritorială, să implementăm programul nostru de guvernare pe care l-a prezentat și domnul Petrișor Peiu: 10 ministere, 300 de parlamentari, o debirocratizare”, a declarat liderul AUR.
O parte dintre aleșii locali ai județului Constanța au participat la Palatul Parlamentului, la cea de-a III-a ediție a Forumului Aleșilor Locali – „Administrație locală, viziune națională”.
Discuțiile au vizat reforma administrației publice, reducerea birocrației, eficientizarea cheltuielilor și dezvoltarea comunităților locale.
Susținem o administrație eficientă, responsabilă și orientată către nevoile cetățenilor!




Nu sunt încă comentarii aprobate.