Curtea de Conturi a descoperit nereguli cu duiumul la Primăria Mangalia. Câți bani s-au plătit ilegal la TV Neptun(1789)
Reprezentanții Curții de Conturi au efectuat un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale Unităţii Administrativ Teritoriale Mangalia. Controlul a avut loc în perioada 18.03.2013 – 10.05.2013, însă acum a fost făcut public. În urma acțiunii, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli pe care le vom publica așa cum reies din raportul Curții de Conturi.
- Nu s-au respectat prevederile Legii nr.273/2006, astfel că suma veniturilor încasate în exerciţiul financiar 2012 a fost mai mică decât suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, fără ca bugetul de venituri și cheltuieli să fie rectificat în timpul anului bugetar.
- Valoarea clădirilor şi terenurilor aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, date în folosinţă sau administrare unor ordonatori din subordine (servicii publice, grădiniţe, şcoli, licee, etc.) nu este evidenţiată în conturile contabile de active fixe, acestea fiind înregistrate eronat în contabilitatea ordonatorilor de credite din subordine.
- Nu au fost reflectate corespunzător în contabilitate toate operaţiunile specifice activităţii cu privire la evidenţa veniturilor- pe surse de finanţare şi a cheltuielilor - pe structura clasificaţiei bugetare.
- Pentru clădirile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului, date în administrarea SC CALLATIS THERM SA Mangalia, agentul economic nu a respectat prevederile Legii nr. 571/2003, în sensul că nu a declarat şi plătit taxa pe clădiri şi taxa pe teren pe toată durata de derulare a contractului de delegare de gestiune a serviciului de administrare a sistemului de alimentare cu energie termică, în sumă totală estimată de 3.804 mii lei.
- Au fost identificate unele persoane fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri, situate atât pe raza unităţilor administrativ-teritoriale respective dar şi în alte localităţi, care nu au depus conform prevederilor legale, “declaraţia specială” la compartimentele de impozite şi taxe, în vederea impozitării majorate a acestora, astfel că a rezultat un impozit suplimentar la bugetele locale estimat la 8 mii lei.
- Pentru restanţele la încasarea redevenţei sau a chiriei unor bunuri aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Mangalia, nu s-au calculat, înregistrat şi urmărit penalităţi contractuale în valoare estimată de 172 mii lei.
- Sunt contribuabili care au obligații față de bugetul local şi care au fost radiați din registrul comerțului, dar care nu au fost scăzuți din evidenta contabila si evidenta analitica pe plătitor.
- Sunt contribuabili care au cu obligaţii fata de bugetul local mai vechi de cinci ani şi pentru care nu s-au aplicat toate procedurile privind stingerea creanțelor fiscale prin executare silita ( 3.361mii lei).
- Prin neaplicarea prevederilor unor hotărâri de consiliu local cu privire la micşorarea tarifului gigacaloriei practicat de S.C. ROMINSERVICES THERM S.A. Mangalia, (ulterior numită CALLATIS 3THERM) s-a creat un prejudiciul, estimat la 4.324 mii lei, reprezentând diferenţe de subvenţie plătite furnizorului de energie termică, cheltuieli de judecată şi dobânzi de întârziere facturate de Callatis Therm cu nerespectarea prevederilor HCLM nr.7, 8 şi 52/2009.
- În baza unui contract de asistenţă juridică s-au plătit nelegal “onorarii de succes” în sumă totală estimată de 165 mii lei.
- S-a plătit nelegal suma de 175 mii în baza unui contract încheiat cu un avocat în condiţii de incompatibilitate, acesta având totodată şi calitatea de funcţionar public - şef serviciu juridic la UATM Mangalia.
- S-a plătit nelegal postului de televiziune Neptun contravaloarea unor servicii de publicitate estimate la 85 mii lei efectuate fără legătură cu activitatea entităţii.
- S-a acordat nelegal un ajutor de urgenţă în sumă de 9 mii lei, fără a fi respectate criteriile de acordare a ajutorului de urgenţă stabilite prin hotărâre de consiliu local.
- Plăţile efectuate în anul 2012 în sumă de 2.086 mii lei reprezentând sprijin financiar pentru instituţii de cult şi asociaţii sportive situate în Municipiul Mangalia, au fost efectuate fără respectarea prevederilor Legii nr.350/2005 şi OG nr. 51/1998.
- Parohia Adormirea Maicii Domnului II, din Mangalia, a primit de la bugetul local o finanțare în valoare de 10 mii lei, pentru întreținerea si funcționarea unității de cult suma fiind utilizata nelegal pentru stingerea obligațiilor de natură salarială restante către bugetul statului.