Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Mihai Petre a demisionat din Forţa Civică

Mihai Petre a demisionat din Forţa Civică(1983)

Preşedintele Organizaţiei Municipale a Forţei Civice Constanţa, Mihai Petre, a confirmat pe pagina sa de Facebook, demisia sa din funcţia publică pe care o deţinea în cadrul partidului dar şi din cea de membru al formaţiunii politice.

„Da, zvonurile sunt adevărate. Ştiu că pentru unii este un şoc, dar c'est la vie. Am demisionat atât din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a Forţei Civice, cât şi din calitatea de membru de partid. Din respect pentru domnii Dănuţ Culeţu şi Mihai-Răzvan Ungureanu (precum şi ca semn de recunoştinţă pentru şansa acordată de a construi, în mai puţin de un an de zile, una dintre cele mai puternice organizaţii din ţară ale partidului), nu voi face publice motivele demisiei. Cine mă cunoaşte, bănuieşte că ceva-ceva s-a întâmplat de am ajuns să iau o astfel de hotărâre. Nu regret nimic din activitatea depusă, cum nu regret nici demisia. După nu mai ştiu câţi ani de politică (le-am şi pierdut șirul) am constatat că am rămas acelaşi naiv idealist care încă mai crede în "shaking hands", "gentlemen's agreement", valori, principii şi oameni. Chiar dacă am senzaţia că sunt cam singur, nu am de gând să mă schimb, indiferent de mulţimea dureroaselor dezamăgiri care deja se văd la orizont. Mulţumesc tuturor colegilor din Constanţa. Aţi fost, sunteţi cei mai buni! Succes tuturor foştilor colegi din ţară! Doamne ajută pentru cei 5%! Eu redevin analist/consultant politic”, spune Mihai petre în anunţul postat pe Facebook.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Comentarii

hera
29-03-2014
Da, din pacate idealurile nu sunt imbratisate de politic decat in mod declarativ, iar declaratiile sunt facute pentru a ascunde adevarul .

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ROMÂNA DE TRANZIȚIE
scris de Magda Ursache
De la Ion Papuc știu (Omul Politic, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2023) că președintele Franței, Georges Pompidou, în spital, cu moartea(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii