92,3% dintre absolvenţii nvăţămntului postliceal din Constanța au obţinut note peste 6 la examenele de certificare de nivel 3 avansat, organizate n perioada 11-20 august, pentru calificarea de asistent medical generalist. Un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă (materiale informative), iar 31 de candidaţi nu au promovat.
Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor de certificare a competenţelor profesionale, candidaţii care au fost eliminaţi de la examen sau care nu au promovat cu media şase (6), se pot prezenta la sesiunea din luna august 2015.
Probele practice s-au desfăşurat n secţiile unităţilor spitaliceşti din municipiul Constanţa, iar cele scrise şi de susţinere a proiectelor n centrele de examen.
Din comisia de examinare au făcut parte reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa şi ai Ordinului Asistenţilor Medicali din Romnia.





Nu sunt încă comentarii aprobate.