Pe Facebook circulă o fotografie în care noul șef al SRI, Eduard Hellvig, apare stând la masă și socializând într-o companie care naște întrebări.

Alături de el se află PSD-istul Viorel Hrebenciuc, cercetat penal acum, dar și Cosmin Gușă, jurnalistul Rareș Bogdan și fostul ministru Andrei Marga.

Șeful SRI nu a explicat până acum în ce context a fost făcută fotografia, dar zeci de membri ai rețelei de socializare cer explicații.

Reamintim că Eduard Hellvig a fost ales parlamentar și europarlamentar pe listele PC, partid fondat de Dan Voiculescu.