„Ora de Religie este cea mai valoroasă recuperare a Bisericii pentru că întotdeauna Biserica a educat copiii şi şcoala s-a născut în tinda Bisericii. Această recuperare trebuie să nu fie pierdută, pentru că, aşa cum ne formăm copiii, aşa vor fi cetăţenii de mâine. Copiii sunt cei mai receptivi la tot ceea ce le împărtăşim, tocmai de aceea trebuie să împărtăşească valorile religioase.
Iisus Hristos, care este în centrul orei de Religie, este persoană istorică. Creştinismul a produs o civilizaţie, a produs, cu adevărat o cultură atât de valoroasă, cea mai înaltă valoare culturală în domeniul muzical, în domeniul artei, arhitecturii, în domeniul literaturii. Tocmai de aceea se cuvine să ne creştem copiii în astfel de valori. Cine ar renunţa, dintre părinţi, la ora de Religie ar mutila propriul copil pentru că am ascultat oameni care au spus: nu cred în Dumnezeu, dar copilul îl dau la Religie pentru că acolo nu învaţă decât pozitiv, învaţă să fie mai luminat şi cu un comportament corespunzător societăţii şi oricărui timp.
Îi felicit pe toţi cei care îşi menţin, ca părinţi, copiii la ora de Religie şi îi încurajez pe copii să crească cu vârsta şi cu înţelepciunea, întrucât ora de Religie este un liant, Dumnezeu este şi al ştiinţei, dar şi al înţelepciunii. Ora de Religie le creează un orizont al înţelepciunii care, în îngemănare cu ştiinţa, formează personalitatea omului pornind din copilărie.”
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
IPS Teodosie: Părintele care renunță la ora de religie își mutilează copilul
„Ora de Religie este cea mai valoroasă recuperare a Bisericii pentru că întotdeauna Biserica a educat copiii şi şcoala s-a
Comentarii (3)
Notificări pentru această discuție
Alege canalul și când vrei să fii anunțat.
Donmarinica vad ca esti foarte pornit inpotriva orelor de religie.Eu nu inteleg cu ce te incurca acea ora care oricum sa iti spun sincer nu prea ma duceam la ea dar asta nu inseamna ca as considera ca trebuie retrasa din scoli.Nu sunt inpotriva religiei in scoli pentru ca sunt uni elevi care le plac aceste ore cine eram eu sa ai contrazic.Cel putin in generala este foarte buna,este o ora educativa.Si poate la tine a fost problema ca nu a venit profesorul la ora,asta nu inseamna ca peste tot a fost la fel.Si daca cum zici tu ca adevarata credinta se face in biserica daca s-ar fi facut ora in biserica te-ai fi dus?Nu cred ca in scoala se faceau slujbe,nunti sau inmormantari ca sa il numesti spatiu profan,ca daca vorbea profesorul de Dumnezeu asta nu inseamna ca profana biserica nu este un pacat sa marturisesti despre Dumnezeu
Inalt prea sfintia sa probabil ca nu stie ca ora de religie se face pentru BANI, nu are nici o treaba cu ortodoxismul. Elevii de liceu o accepta doar pentru marirea mediilor (pentru ca la religie toti au medii de 10 si nu fac nici un efort sa invete ceva)iar cei de gimnaziu nu inteleg religia, o percep ca orice alta disciplina scolara, are efect de bumerang asupra credintei. Generatia mea nu a facut religie in scoala si este mult mai evlavioasa si credinciasa. Generatiile care studiaza religia in scoli sunt mai violente, se drogheaza, prostitutie juvenila si batai. Adevarata religie se face in biserica, nu in spatii publice considerate "profane" chiar de biserica. Domnul Teodosie nu stie ca multi profesori de religie care sunt si preoti nu pot veni la scoala din cauza programului pe care il are la biserica, uneori cu saptamanile.Cum poate preda un preot religia daca el nu vine la ore, desi sustine ca necesar ca elevul sa invete religia?? In schimb un director de scoala daca indrazneste sa ii taie ora neefectuata se supara si face un reclamatii. Oare este corect? Un amarat de profesor nu poate sa se invoiasca nici macar o data pe semestru iar un preot vine doar de cateva ori pe semestru la scoala si ia acelasi salariu ca profesorul, plus banii de la biserica. Consider ca religia in scoli face rau in primul rand bisericii pentru ca are efect de bumerang si elevilor pentru ca nu cunosc semnificatia ei.
Si inca ceva, adevarata credinta se face in biserica, nu in spatii "profane", religia nu se baga cu forta pe gat de catre biserica. Prea Inaltul nu se impacienteaza ca elevii nu fac ore de religie uneori doar odata pe luna deoarece profesorul de religie este si preot si nu are timp sa treaca si pe la scoala pentru ca mai mai importante sunt treburile bisericesti? Cum poate preotul sa ii lase pe elevii de la scoala fara religie daca tot sustine ca e neaparata nevoie de religie si el nu vine cu saptamanile? In schimb, daca directorul indrazneste sa ii taie ora pentru neefectuare sare de fund in sus 10 metri de sparge tavanul si iese pe acoperis. Un amarat de profesor nu poate sa se invoiasca nici macar o ora pe semestru iar preotii lipsesc cu saptamanile. Ce parere aveti domnule Teodosie de aceste practici religioase din scoli?




