Alex Popescu
Pe această pagină sunt reunite articolele semnate de Alex Popescu în Timpul de Constanța.
Articole semnate de Alex Popescu
Premii la Colocviu Național Universitar de Literatură Română Contemporană
Două studente ale Facultății de Litere, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, au obținut premiul II și,
O tânără de 25 de ani, băută, a intrat cu Skoda în stâlp
Astăzi, în jurul orei 01.00, B.B.N. (femeie de 25 ani din Mangalia), fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (0,36 mg/l alcool pur
Sevil Shhaideh a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale
Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în MDRAP, a depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de
Moment de reculegere, mâine
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Eroilor şi a Înălţării Domnului, Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa in colaborare cu
Urmărit ”Most Wanted”, depistat în Londra
Poliţiştii români, cu sprijinul autorităţilor judiciare din Marea Britanie, au pus în aplicare ieri un mandat de executare a
Măsuri de eficientizare a plății amenzilor contravenționale
Guvernul a aprobat un proiect de Lege care facilitează plata amenzilor contravenționale, prin instituirea unui mecanism electronic de
Guvernul asigură fonduri suplimentare pentru sănătate și noi medicamente pentru unele afecțiuni
Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o Ordonanță de Urgență prin care se creează cadrul legal pentru asigurarea unor
Alocaţia pentru copii va fi DUBLATĂ
Deputaţii au aprobat, în urmă cu scurt timp, majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.
Cursuri de calificare pentru tinerii fără diplomă de bacalaureat
În perioada 25 – 29 mai, la Medgidia se va desfășura un curs de competențe antreprenoriale în cadrul proiectului „Garanții
Americanii ne renovează spitalele
Însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA, Dean Thompson, a participat miercuri, 20 mai, la ceremonia de tăiere a panglicii după
Carnete de marinar false descoperite în porturile Sulina şi Midia
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în P.T.F. Sulina, respectiv P.T.F. Midia, un cetăţean sirian
Noul ministru al Dezvoltării va fi Sevil Shhaideh, fina lui Dragnea şi a lui Nicuşor Constantinescu. Va depune jurământul la 16.30
Premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării
Avarie RAJA
Pentru remedierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, din municipiul Constanţa, de pe
Fostul ambasadaor al Irakului susține o conferință în Constanța
Sub egida Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a Centrului de studii și cercetări religioase și juridico-canonice al celor
Cazul prezentat de Ziarul Timpul a ajuns pe PRO TV
Cazul familiei Cărțună din Constanța, terorizată de un vecin, a ajuns știre pe PRO TV. Postul a difuzat astăzi, în jurnalul
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM. Avarie RAJA
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 300 mm, din municipiul Constanţa, la
Campionii speciali – competiție sportivă pentru tinerii cu dizabilități
Asociaţia Centrul de Excelenţă în Mediere şi Educaţie – LUMINA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Unive
Nicuşor Constantinescu a câştigat procesul cu ANI privind incompatibilitatea sa din mandatul anterior
Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a câştigat procesul pe care l-a intentat ANI după ce fusese
DNA, noua biserică a românilor
Românii au încredere în DNA aproape la fel ca în biserică, relevă Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România, realizat de Inscop