Alex Popescu
Pe această pagină sunt reunite articolele semnate de Alex Popescu în Timpul de Constanța.
Articole semnate de Alex Popescu
Sute de polițiști și cel puțin 15 radare îi așteaptă pe turiști
Începând de astăzi și până pe 3 mai a.c., zilnic, peste 400 de poliţişti, faţă de dispozitivul curent, din structurile de
Litoralul, supravegheat non-stop în minivacanța de 1 Mai și în sezonul estival
Pentru sezonul estival care începe de 1 Mai a fost întocmit un Plan de măsuri comun, între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cons
Calendarul consursurilor de admitere la Universitatea Ovidius
Universitatea Ovidius din Constanța a anunțat astăzi calendarul concursului de admitere pentru sesiunile iulie și septembrie
Recomandările ISU cu ocazia zilei de 1 Mai
Efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor supraveghea staţiunile
Programul casieriilor RAJA
S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada 01 – 03 mai 2015, dispeceratul, echipele de intervenţie,
Paşaport fals descoperit asupra unui sirian în Portul Midia
Ieri, în jurul orei 14.40, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Midia asupra unei nave sub pavilion Tanzania, sosită
Cine sunt parlamentarii care au votat PRO și CONTRA unei legi de protecție a zonei de coastă
Hotărârea CEDO care obligă Primăria Năvodari să emită autorizație de construire pentru groapa de gunoi din localitate a scos
Unde acționează azi polițiștii de la Rutieră
În cursul zilei de astăzi poliţiştii rutieri vor acţiona pe bulevardul Mamaia, bulevardul I.C.Brătianu şi bulevardul Alexandru
Cum au fost omagiați veteranii de război
Astăzi, începând cu ora 13.00, în amfiteatrul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, s-a desfășurat simpozionul
FOTO. Vame Veche are post de poliție
Vamaioții care vor veni de 1 Mai în stațiune vor avea o supriză. Liniștea și ordinea publică vor fi vegheate de polițiști mai bine
Radu Mazăre, încă 30 de zile în beciul domnesc
Instanţa supremă a admis cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă a primarului suspendat al
Patru persoane reținute în urma perchezițiilor de astăzi
Astăzi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice cu sprijinul Serviciului Ordine Publică şi al
Guvernul vrea să vândă o parte din Portul Constanța la bursă
Primul-ministru Victor Ponta salută listarea de astăzi a Fondului Proprietatea pe bursa de la Londra, eveniment care vine să
Aeroportul Kogălniceanu se zbate în mediocritate
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a reușit ”performanța” să fie depășit, ca număr de pasageri care în
Rentele lunare acordate veteranilor de război, majorate cu 75 la sută
Guvernul a decis majorarea rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75 de procente față de valoarea aflată acum în plată, pr
De 1 mai vamaioții vor fi încurajați să petreacă responsabil
Anul acesta, miile de turiști așteptați în Vama Veche vor avea la dispoziție un spațiu de relaxare, prevenire și diminuare a
Bugetul CNAPMC, pe masa Guvernului
Guvernul Româniai va analiza astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al
Braconaj în Tulcea
Acţionând pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră tulceni au
Ghişeele SPIT sunt închise vineri, 1 mai
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor că în ziua de vineri, 1 mai 2014,