Ieri, în jurul orei 14.40, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Midia asupra unei nave sub pavilion Tanzania, sosită din direcţia Libia, a fost descoperit un paşaport susceptibil a fi falsificat.
Documentul de călătorie, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, aparţine cetăţeanului sirian A. KHALED, în vârstă de 31 ani, despre care comandantul navei a declarat că ocupă funcţia de îngrijitor de animale.
Cetăţeanul sirian a declarat faptul că şi-a procurat paşaportul fără a cunoaşte faptul că acesta este falsificat, urmând a fi cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 Cod Penal.
Poliţiştii de frontieră l-au sancţionat contravenţional pe comandantul navei, cetăţeanul sirian K. FAHIM, cu suma de 8.000 lei deoarece a transportat în România un străin fără a îndeplini condiţiile legale, faptă prevăzută şi sancţionată conform art. 134, pct. 1 din O.U.G. 194/2002.




Nu sunt încă comentarii aprobate.