Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
PASTILA EDIȚIEI - CXLIII
America e minciună. România e țara tuturor posibilităților. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - CLXVIII
6 august 6 august este a 218-a zi a calendarului gregorian și a 219-a zi în anii bisecți. Evenimente • 1284:
Tot ÎPS TEODOSIE dă tonul schimbărilor de purtători de cuvânt
COMUNICAT DE PRESĂ Față de articolele publicate în ziarul Replica Online și Ziua de Constanța în care sunt menționate nu
Ziua Marinei Române - Programul evenimentelor organizate de Forțele Navale Române
Cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forțelor
Sportivi constănțeni care au reprezentat cu cinste Tricolorul: MARIUS STAVROSITU
Am avut, avem și vom avea sportivi constănțeni care au reprezentat cu cinste tricolorul. De aceea, în această nouă rubrică timpul.in
Adunate de pe plajă - CXLVIII
AMALGAME * Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă S
PASTILA EDIȚIEI - CXLII
Berea este singurul tovarăș de nădejde la bine, la greu și la PET, al românului. (MOȘ ȚEPUȘ)
Să ne amintim de poetul MEHMET
NIYAZI CEMALI
Mehmet Niyazi Cemali (în tătara crimeeană Memet Niyaziy; n. 1878, Vânători, Pecineaga, Constanța, România – d. 20 noiemb
BANI PENTRU VACCINURI SUNT, PENTRU AMBULANȚE NU!
O femeie în stop cardio-respirator a murit în localitatea Băneasa din județul Constanța, după ce a așteptat 3 ore să ajungă o ambu
Așa vă place istoria? - CLXVII
5 august 5 august 217-a zi a calendarului gregorian și a 218-a zi în anii bisecți. Evenimente • 1100: Henric
SĂ NU UIȚI, DARIE! Astăzi despre liberalul BOGDAN IULIAN HUȚUCĂ
Periplul nostru printre aleșii contănțenilor continuă astăzi cu un nume prestigios, anume liberalul BOGDAN-IULIAN HUȚUCĂ. Face parte
Constănțeni cu care ne mândrim: PROF. UNIV. DR. GHEORGHE DUMITRAȘCU
În ianuarie 2017 inima celui care a fost profesorul și istoricul Gheorghe Dumitrașcu a cedat, iar el a plecat în armata cerului, să-ș
Adunate de pe plajă - CXLVII
AMALGAME * Ministerul Apărării Naţionale - MApN organizează sesiunea a II-a de admitere în învăţământul postlice
PASTILA EDIȚIEI - CXLI
Suntem singura țară unde anual dăm în folosință kilometri întregi de panglică. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - CLXVI
4 august 4 august este a 216-a zi a calendarului gregorian și a 217-a zi în anii bisecți. Evenimente • 1060:
HOINAR PRIN INSTANȚE
* Magistrații sunt evident folosiți ca arme împotriva destinelor populației civile. Asistăm de fapt la un război civil realizat sub a
Programul de circulaţie pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila
La solicitarea cititorilor noştri, publicăm programul de circulaţie pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. Potrivit CNAIR SA, "
RECUNOAȘTEREA VALORII: Muzicianul PAUL PRISADA Cetățean de Onoare al Tulcei (II)
Aleșii locali au votat “pentru” în unanimitate la ultima șediță de Consiliu din luna iulie a acestui an. Când te recomandă trei
Adunate de pe plajă - CXLVI
AMALGAME * Primăria Municipiului Constanța și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită
PASTILA EDIȚIEI - CXL
Brașoveanca e sigur dansul inventat de români: un pas înainte și mulți înapoi. (MOȘ ȚEPUȘ)