Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Teatru de păpuşi
Cei mici şi nu numai, sâmbătă 7 noiembrie de la ora 11,00 la restaurantul Harlequin din Mamaia sunt aşteptaţi, cu mic cu mare, la
13 AFORISME DE LA MITINGURI
La miting au venit şi primii preoţi. Cu merţanul. Lui Piedone îi promit şpagă. Să-şi aprobe demisia. S-a spart geamul la
CU NOI E DUMNEZEU, TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
Trăim noaptea uitării. Suntem o naţie putredă. Devenim încet-încet, animale, ne înecăm în propriile vicii cu zâmbetul pe buze. Tr
Haz de necaz : Pentru a fi recunoscut de Dumnezeu !
Un bătrân de 78 de ani, din Stănileşti, judeţul Vaslui, a depus la primăria locală o cerere prin care solicită schimbarea
COOPERARE ÎNTRE POLIŢIŞTII ROMÂNI ŞI PARTENERI DIN STATE SCHENGEN
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 229 de persoan
Casieria Congaz îşi încetează activitatea de la 2 decembrie
Printr-un comunicat remis redacţiei aflăm că de la 2 decembrie 2015 casieria Congaz îşi încetează activitatea. Consumatorii au la di
Programul Operaţional pentru Pescuit speră la o rată de absorbţie de 60 la sută până la 1 ianuarie 2016
Acest lucru depinde în mare măsură de beneficiari, care trebuie să vină să solicite plăţile şi să îndeplinească totodată
Teatrul de pe Lipscani, la Constanţa
Teatrul de pe Lipscani, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate instituţii de acest fel din Capitală, prezinta la Constanţa
2
Legăturiler patronilor de la Colectiv cu Constanţa
La ora asta continuă audierea la Parchet a celor trei patroni ai clubului bucureştean Colectiv. PÎCCJ face cercetări pentru omor
Evidenţa arborilor excepţionali devine obligativitate pentru administraţia publică locală
Conform unei ultime propuneri legislative aprobată de Senat, se introduce obligativitatea autorităţilor administraţiei publice
Reabilitarea monumentelor istorice va fi finanțată din taxarea jocurilor de noroc.
Mai nou, timbrul monumentelor istorice se va aplica și veniturilor din activități de cazinou, jocuri de noroc și jocuri mecanice,
Vești bune de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că sesiunile de depunere proiecte se PRELUNGESC până la data de 18 decembrie
Partidul România Mare are un nou preşedinte
În urma alegerilor de la finalul săptămânii trecute noul preşedinte al Partidului România Mare este generalul Emil Străinu,
Show de IMPROVIZAȚIE
Cel mai tare show de umor live din România revine la Constanța duminică 22 noiembrie, pe sena Harlequin Mamaia, unde Familia ImPro
Topul celor mai mari zootehnişti din România în 2015
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va premia cei mai performanţi fermieri şi producători din sectorul produselor
Lista neagră a site-urilor ilegale de jocuri de noroc cuprinde aproximativ 150 de organizatori
Numărul site-urilor care organizează în mod ilegal jocuri de noroc cuprinde, la ora actuală, aproximativ 150 de organizatori, care
ANUL INTERNAŢIONAL AL LUMINII
Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, condusă de Traian constantin Igas,
Pentru cei interesaţi: nouă dată limită pentru depunerea cererilor de compensare a pagubelor privind seceta din acest an
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat potențialii beneficiari că în data de 27 octombrie 2015 a fos
NU SUNTEŢI DUMNEZEU, MĂ!
Motto: Nihil Sine DEO Hai cu ’neatza! E dimineaţă. Ziua a început să umble prin lume. E toamnă. E final de octombrie. Te
Apel pentru accesare a 30 de milioane de euro disponibili până pe 15 martie 2016 pentru noi cereri de finanțare
Programul de cooperare transfrontalieră Interreg V-A România-Bulgaria, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și