Start Faleza Ivan Patzaichin Tulcea
Președintele CJ Tulcea într-o postare pe pagina de Fb ne anunță că s-a organizat conferința de recepție a lucrărilor pentru
Președintele CJ Tulcea într-o postare pe pagina de Fb ne anunță că s-a organizat conferința de recepție a lucrărilor pentru
Continuă lucrările de asfaltare pe străzile cuprinse în proiectul "Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, jud. Constanța – 7,2km
Joi, 27 iulie 2023, în municipiul Medgidia a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Ședința a debutat cu zece proie
Având în vedere circulara emisă de Ministerul Transporturilor cu privire la restricționarea traficului pe drumurile Naționale și Euro
Cu ocazia Zilei Internaționale a Bunicilor, avem onoarea și bucuria de a adresa Bunicilor comunei Cumpăna, cât și a celor din întreag
Obiectiv de referință a orașului nostru, Harta siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe calcanul clădirii Curții de
ANUNȚ! Vineri, pe data de 28.07.2023, o echipă medicală din cadrul laboratorului certificat ”Stratonis Medical”, va fi pre
Pe 13 Iulie 2023, s-a dat ordinul de incepere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul către societatea care executa noul Spital modular
Societatea „Drumuri Județene Constanța” S.A. efectuează mai multe lucrări, în săptămâna 24 – 30 iulie în județul Constan
Proiectul “Prinde vânt în vele”, organizat de Asociaţia Club Sportiv Constanţa Sailing și finanțat de Consiliul Judeţean
Echipele Confort Urban au amenajat noi locuri de parcare pe strada Pescarilor, din cartierul Faleză Nord, în spatele Universității „S
Miercuri, 19 iulie 2023, în cadrul Casei de Cultură din comuna Cumpăna, s-a desfășurat o consultare publică cu privire la obiectivul
Joi, 20 iulie 2023, ora 22:00, în funcție de condițiile meteo, Primăria și Consiliul Local Cumpăna, vor realiza a doua acțiune de de
Societatea „Drumuri Județene Constanța” a mai finalizat un proiect: reabilitarea DJ 307 Deleni – Șipote. Timp de mai puțin de
Au obligaţia de a face declaraţia de naştere oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța a hotărât să își încheie colaborarea cu agenția de creație grafi
Lucrări pe drumurile județene în săptămâna 17 - 21 iulie 2023 În săptămâna 17 – 21 iulie 2023 angajații Societăți
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.