Azi este ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că azi, 30 septembrie 2015, este termenul scadent
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că azi, 30 septembrie 2015, este termenul scadent
Sute de mii de firme şi PFA din toată ţara au sediile sociale în apartamentele de locuit. Din această cauză, începând din 2016,
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în cursul lunii septembrie, 52 tipuri de
S-a dat startul etapei de înnisipare din cadrul proiectului de reabilitare a litoralului românesc al Mării Negre, unul dintre cele
CNA a adoptat, în ședința din 24 septembrie, modificarea licenței audiovizuale pentru Dobrogea TV. Astfel, consiliul a aprobat, în
Cu paşi mici, dar siguri, se face lumină în dosarul în care Autoritatea Navală Română a solicitat rezilierea contractului de
Monitorul Oficial a publicat, astăzi, un Ordin al ministrului Finanțelor Publice, prin care ministerul organizează o nouă extragere
Te-ai decis să închiriezi o mașină pentru o călătorie de afaceri sau pentru petrecerea vacanței în Europa, dar nu știi cum să
Astăzi, 24 septembrie 2015, în Belgrad, a avut loc cea de-a noua ediție a Zilei Portului Constanța în Serbia, eveniment organizat
Unitatea administrativ-teritorială Techirghiol a un proiect cu fonduri europene, prin care malul Lacului Techirghiol a fost
Numărul turiştilor sosiţi în perioada ianuarie-iulie 2015 a fost de 529,9 mii persoane, faţă de 452,1 mii persoane în
Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa
Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna iulie 2015 de 2458 lei, iar câştigul
Extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile emise în luna august va avea loc duminică, 20 septembrie, ora 17:15, fondul de premiere
Preţul gazelor se va reduce, la 1 iulie 2016, cu până la 10%, datorită evoluţiei internaţionale a tarifelor, a declarat joi, la
România este o țară sigură și poate atrage mulți turiști, dar nu știe să se promoveze, a declarat, președintele Asociației
Prețurile pe litoral vor fi la nivelul acestui an și în 2016, chiar dacă, punctual, vor exista unele scăderi sau creșteri, a declarat
V-ați întrebat vreodată câți lei cheltuie ANAF la 100 de lei colectați? Răspunsul: 1,02 lei. ”În primele 6 luni din 2015
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.