Băsescu: Fără securitate, din uraniul ars în reactoarele de la Cernavodă s-ar putea face bombe
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Haga, unde a participat la Summit-ul securităţii nucleare, că, dacă România
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Haga, unde a participat la Summit-ul securităţii nucleare, că, dacă România
Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în China, a semnat cu vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare a Chinei
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, astăzi, că operatorii portuari nu sunt de acord ca acțiuni ale Administraţiei
1
PSD vrea să privatizeze Portul Constanța. La asta se va ajunge dacă propunerea ministrului Transportului, Dan Șova, va deveni
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a prezentat Comisiei REGI, a Parlamentului European, cele mai recente evoluții r
Salariul mediu în Constanța a crescut. Potrivit datelor furnizare de Direcția Județeană de Statistică, câştigul salarial mediu
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a înregistrat un număr de pasageri în creștere, în luna februarie a acestui an, dar
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen OrlandoTeodorovici, a avut, ieri, o întrevedere cu Vittoria Aliatta di Villafranca, director
Ministerul Fondurilor Europene a publicat a doua versiune, actualizată, a propunerii româneşti pentru forma Acordului de Parteneriat Rom
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va efectua, în perioada 18 – 20 martie 2014, o vizită oficială la Bruxelles. Progr
Pentru a evita eventualele aglomerări de la ghişeele agenţiilor fiscale, conducerea Serviciului Public de Taxe și Impozite
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, şi „partenerii sociali” implicaţi în proiecte POS CCE, au agreat un
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că l-a rugat pe preşedintele Chevron să îşi exercite drepturile date de
Municipiul Mangalia şi staţiunile aferente sunt reprezentate, în aceste zile, la Târgul de Turism, organizat la Complexul
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (de care aparţine şi judeţul Constanţa) reaminteşte contribuabililor
Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, a înfiinţat o companie aeriană, a cumpărat deja un avion Boeing şi
Evenimentele din Crimeea au adus în atenție un fapt mai puțin cunoscut de publicul din România: turismul din această peninsulă. Pentr
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează contribuabilii că termenul scadent pentru plata impozitelor
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.