CONGRESUL PSD CU DAR
Liviu Dragnea a înscris nunta fiului său pe ordinea de zi a PSD. A fost una dintre cele mai disciplinate nunți din câte am auzit eu
Liviu Dragnea a înscris nunta fiului său pe ordinea de zi a PSD. A fost una dintre cele mai disciplinate nunți din câte am auzit eu
Legenda celor 15.000 de specialiști promovați de țărăniști continuă să facă și astăzi deliciul amatorilor de farse, gaguri
Domnul Dragnea a devenit prizonierul propriilor aberații prin care a încercat și încearcă în continuare să țină în mâinile sale
1
Foarte puțini știu, dar, chiar în timpul domniei lui Radu Mazăre, Primăria Constanța, orașul în sine, arăta și funcționa ca
1
Armata de slugoi ai PSD, incluzându-i aici și pe unii dintre susținătorii infantili ai doamnei viceprimar Luminița Vlădescu, care se
Ce este suta de lei? Întreagă, darmite ruptă în două?! Ăștia suntem noi. Am ajuns să ne batem cu diaspora română în
La noi, la români, concurența a luat locul luptei de clasă. În aceste condiții, am sperat că, fiind concurență pe bune, vom avea
Am avut privilegiul de a fi primit în atelierele unor artiști plastici, pe care i-am cunoscut și respectat în timp. Dar niciodată
2
După ce a trecut peste tot felul de obstacole, turismul de pe litoralul românesc se confruntă cu o veritabilă criză de
De când s-a întors de la Bilbao, domnul Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, are alt discurs. Unul mondial, chiar
Când eram tânăr și vivace, făceam plajă la Mamaia, la “Parc” sau “Flora”. Eram o gașcă de melomani, cu toții legați d
Sportul a reprezentat întotdeauna o altă fațetă a orașului Medgidia. Partea frumoasă a vieții. Chiar și acum, când apele sunt
Doamna Luminița Vlădescu, “vice” la Medgidia și opozantă neînfricată a primarului Vrabie, a primit acasă un pachet cu
Înconjurată de foc și ape, Grecia nu se predă. Chiar dacă, acum, doar privind, ești tentat să dai crezare celor care spun că
1
După o viață dăruită presei, vine domnul Hapurnea și te numește Mucius! Tocmai el, căruia îi curg mucii până la genunchi dup
Din start, atunci când scriu despre aleșii noștri, fac precizarea că nu generalizez. Cine se simte cu musca pe căciulă, vorba
Trăim într-un mediu bântuit de tot felul de fenomene paranormale. În completare, farse și capcane, diverse jocuri de societate, fa
Uneori, nu este suficient să vrei să faci ceva. E musai să fii lăsat de autorități, mai ales când depinzi de instituțiile manevra
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.