SPOVEDANIA DE LA COSTINEȘTI: COMISARUL CATTANI RECUNOAȘTE CĂ A GREȘIT!
Constat cu satisfacție că am avut dreptate în privința domnului Horia Constantinescu. Dându-i Cezarului ce-i al Cezarului, dincolo de
Constat cu satisfacție că am avut dreptate în privința domnului Horia Constantinescu. Dându-i Cezarului ce-i al Cezarului, dincolo de
În aparență, poate și datorită trecutului său militar, unde nu prea e loc de sentimente, Vergil Chițac pare a fi un dur incurabil, u
2
Până și iarna a înghețat cu totul la aflarea știrii că Andrei Gheorghe a murit în brațele singurătății, uitându-se în
Dintre toți politicienii constănțeni, Claudiu Palaz are toate șansele să intre, în materie de tupeu, în Cartea Recordurilor,
Domnul Sebastian Ghiță a schimbat, prin atitudinea domniei sale, numeroase obiceiuri strămoșești, fixând alte reguli principale
Serviciile speciale, spionajul și alte acareturi joacă totul la vedere! Și-au pus izmenele pe gard și fac comentarii privind
“Pe ei, pe mișei!” Acesta este strigătul de luptă cu care Ludovic Orban încearcă să-i asmută pe vitejii lui liberali la
De azi înainte, viața lui Liviu Dragnea se înmulțește cu opt. Cu cifra opt. Cu figura opt, după modelul mucenicilor de
Portocala ne ocupă tot timpul. Chiar mai mult decât partidul de guvernământ, portocala e în toate cele ce sunt… Portocala e de
În unele cazuri mai puțin vesele, gloria și popularitatea devin o povară grea pentru posesor. În activitatea pe care o desfășoară,
Am locuit, în cartierul de lângă Gara Constanța, foarte aproape de Fabrica de biscuiți de pe strada Theodor Burada, de unde se simțea
Ca sculă universală, tesla a jucat un rol important în activitatea politică a domnului Claudiu Palaz, participând direct la luarea uno
Mai întâi, o prefață. L-am numit pe Iohannis președintele cu încetinitorul pentru încetineala cu care gândește și
Un conflict artificial, alimentat și de presa avidă de senzațional, a plasat PSD Constanța într-un con al controverselor de tot felul,
Din proprie inițiativă, fără să-l roage nimeni, un domn politician s-a oferit să mă ajute într-o problemă, gest care, la momentul
În cartierul de la Gara Constanța, s-a derulat cu o viteză incredibilă prima parte a vieții mele: copilăria. Duminica
Meciul secolului, cum au catalogat unii întâlnirea dintre Tudorel și Kovesi, s-a redus la dimensiunile haioase ale unui schimb
Tudorel Toader și-a jucat magistral rolul de samurai al Justiției române, dovadă că vizita sa în Japonia i-a fost de mare folos. Cu s
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.