Contract de 23 milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea rețelei de drumuri din județul Constanța
Astăzi s-a semnat contractul de lucrări dintre Consiliul Județean Constanța și un consorțiu de constructori, în vederea reabilitări
Astăzi s-a semnat contractul de lucrări dintre Consiliul Județean Constanța și un consorțiu de constructori, în vederea reabilitări
Florin Chilian, Ada MIlea, Fără Zahăr, SPAM și Folk Frate la prima sesiune live a SOUNDRISE FESTIVAL Printre evenimentele
Pe litoral a fost deschis primul hotel cu regim sezonier, care a putut primi clienti, respectând ordonanțele militare, ce presupun ca
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, însoțit de administratorul special al Regiei Autonome Județene
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că după data de 15 mai restricțiile de circulație vor fi ridicate. În spațiile
Este vorba despre o fetiță de aproape 7 ani, din Constanța, care a ajuns la spital cu dureri abdominale. Copilul a fost examinat în con
Aceasta este deviza sub care noi toți, autorități și cetățeni deopotrivă, ne desfășurăm activitatea pentru scopul comun de a
Din cauza restricțiilor impuse în această perioadă de Ordonanțele Militare, care interzic deplasarea la cimitir, și pentru că
Taner Reșit, membru al comunității noastre și primar al comunei Tuzla din județul Constanța, acordă o atenție deosebită în
Prim-vicepreședintele PNL Constanța Septimiu Bourceanu a postat pe pagina sa de socializare: "Vă vorbeam în postările trecute
Din fericire, intervenția promptă a unui echipaj al Poliției Locale a făcut ca flăcările să nu se extindă și la celelalte
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțuca a postat următorul mesaj pe pagina sa de socializare: " În momentele cele mai dificile
Cadrele medicale de la noi joacă, în condițiile date, rolul unor gladiatori neînfricați, dar nedotați din punct de vedere tehnic și
Președintele Consiliului Județean Constanța Marius Horia Țuțuianu a postat pe pagina sa de socializare următorul mesaj: "Suntem
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță, că în baza atribuțiilor și prevederilor legale în vigoare a sta
Primăria Municipiului Constanța mulțumește tuturor companiilor care au răspuns prompt apelului municipalității și s-au implicat
În această seară acțiunile de dezinfecție vor începe la ora 19.00 și se vor desfășura în următoarele zone: Poarta 6, Far,
În această seară acțiunile de dezinfecție vor începe la ora 19.00 și se vor desfășura în următoarele zone: Tomis 1, T
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.