Ioan Rus ŞI-A DAT DEMISIA din funcţia de ministru al Transporturilor
Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate,
Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma declaraţiilor sale referitoare la românii din străinătate,
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din
Primarul din Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost trimis în judecată de Parchetul Judecătoriei Medgidia pentru abuz în serviciu
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat, miercuri dimineaţă, comentând votul dat în
Ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2014 la cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, când zeci de mii de români
La nivel global, răzbunarea este recunoscută ca fiind arma prostului. Între prost şi gestul in sine, răzbunarea, există o
Consilierii locali au decis ca Decebal Făgădău să preia atribuțiile de primar al municipiului Constanța. Decizia a fost luată
Aproximativ 300 de persoane care participă la un miting neautorizat al PMP în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va
”Am avut cu Presedintele Iohannis o discutie institutionala extrem de corecta si civilizata! Respect pozitia sa publica dar am fost
Prețedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Victor Ponta, după ce împotriva acestuia s-a început cercetarea penală.
Procurorii din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi
Având în vedere demisia lui Radu-Ştefan Mazăre din funcţia de primar al Municipiului Constanţa , înregistrată la Primăria Muncip
Senatorul Christian Gigi Chiru a anunțat astăzi de ce a lipsit din plenul Senatului la votul privind încuviinţarea reţinerii şi a are
Senatorii din Comisia juridică au aprobat miercuri creșterea pensiilor pentru propriii angajați, informează B1 TV. Este vorba despre
Deputatul PNL Mihai Lupu a transmis astăzi o declarație de presă referitoare la campania anti-Justișie dusă de PSD. Iată
Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, cere demisia de onoare din funcția de senator PNL a
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre susţine, într-un "comunicat de presă din beci", că este nedrept ceea ce i se întâmplă,
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.