PIERDUT HORICĂ! POARTĂ BRĂȚARĂ PSD!
Nu știu dacă se mai poartă, dar pe vremuri Radiovacanța avea o rubrică de mare utilitate și succes. Anunța și dădea
Nu știu dacă se mai poartă, dar pe vremuri Radiovacanța avea o rubrică de mare utilitate și succes. Anunța și dădea
Consilierul municipal al Partidului Național Liberal, Mihaela Andrei, a depus miercuri, 25 aprilie a.c., spre dezbaterea și
ALDE Constanța se manifestă ca o fată mofturoasă, tot timpul nemulțumită și puțin fudulă, că, altfel, nu se poate, căreia
Până acum, l-am văzut pe Victor Ponta în diverse ipostaze. Sau, dacă nu l-am văzut pe viu, am auzit despre domnia sa că este un bun
Consilierii locali municipali ai Partidului Național Liberal au depus luni, 02 aprilie a.c., rapoartele de activitate pe anul 2017, în
Am citit în “Replica” un material foarte interesant și bine documentat care ilustrează starea de spirit existentă în PSD
Începând cu data de 26 martie, doamna Adriana Câmpeanu, președintele OFL Municipiul Constanța, a fost numită secretar regional
Suplimentarea ordinii de zi a ședințelor Consiliului Local Municipal de către primarul Decebal Făgădău în calitate de
Domnul Marian Oprișan, lupul singuratic al PSD Vrancea, nu s-a putut abține să nu-i servească o replică dură și rece lui Liviu
Comuna Pantelimon a fost, la finele săptămânii trecute, gazda mai multor acțiuni și activități desfășurate sub sigla Partidului Na
Sub povara unui conflict intern cu conducerea de la centru, PSD Constanța are genunchii îndoiți și barba coborâtă până la
Pe scena politichiei constănțene se petrec o sumedenie de lucruri ciudate și chiar contra naturii, ca într-o comedie de
La Congresul PSD, personajul central a fost pălăria, care a apărut în diverse ipostaze eroice. Ca înrt-un spectacol de
Atmosfera de dinaintea Congresului PSD seamănă foarte mult cu atmosfera de dinaintea Congresului PCR. Principalele caracteristici
În PSD, acum, în preajma Congresului, se fac ultimele pregătiri și cosmetizări. Se îmbălsămează cadavrele politice, se stabilește
Comunicat de presă
Travestit în samurai, după vizita-fulger efectuată în Japonia, ministrul Justiției și-a făcut datoria (față de PSD) până la
2030, România, climă ciudată, natură pe cale de dispariție, aer poluat, dar nici nuanțele sumbre ale lui Bacovia nu se apropie de miz
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.