Cine a câștigat premiul Mehmet Niyazi, oferit de UDTTMR. VIDEO
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat, sâmbătă, o serie de manifestări dedicate comemorării poe
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat, sâmbătă, o serie de manifestări dedicate comemorării poe
1. Descoperire arheologică INCREDIBILĂ la CALLATIS, Alex Popescu, 391 vizualizări 2. Decebal Făgădău ține cu dinții de
Începând din acest weekend, toți constănțenii sunt invitați să participe la concertele pe care fanfara “Muzica Apelor” le va sus
Clubul Nautic Român organizează sâmbătă și duminică, 5 și 6 decembrie 2015, a doua ediţie a Festivalului etnocultural Moş
În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de precipitații abundente –ploi însemnate cantitativ, ce vor depăşi pe
La Cernavodă, “Ziua Naţională a României” se sărbătorește la monumentul din Parcul Central al oraşului, după
Arhiepiscopia Tomisului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Teodosie, organizează concertul patriotic „Sus inima români!”,
Ziua Marii Unirii din anul 1918 reunește la Medgidia pe toți cetățenii care trăiesc și simt românește. De 1 Decembrie, la 97 de
Astăzi, începând cu ora 09.00, în sala de sport a oraşului Negru Vodă a debutat o nouă ediţie a Cupei „1 Decembrie” la
ANAF avertizează contribuabilii cu privire la existența unui site care nu aparține instituției prin intermediul căruia
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢA şi S.C. CONFORT URBAN SRL aduc la cunoştinţa tuturor persoanelor interesate că în luna decembrie
SC SORSTE SA în calitate de beneficiar al contractului de finanțare POSDRU/125/5.1/S/128503 va organiza maâine, 26 noiembrie, orele
Muftiatul Cultului Musulman din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) și Uniunea
Primăria Municipiului Medgidia organizează vineri, 27 noiembrie 2015, orele 16.00 în Sala de Şedinţe a Primariei Medgidia
S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor, că în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2015, dispeceratul, echipele de
Pentru remedierea unei avarii la colectorul principal pentru transportul apelor uzate din zona magazinului Tomis, pe strada Mihai
CFR Călători informează că, pentru executarea lucrărilor de reparație a căii ferate pe distanța Constanța – Mangalia și
Vineri, 27 noiembrie, începând cu ora 17.00, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.