De sănătatea copilului de astăzi depind sănătatea și bunăstarea adultului de mâine
Alimentația sănătoasă are o importanță covârșitoare în menținerea sănătății, iar de sănătatea copilului de astăzi,
Alimentația sănătoasă are o importanță covârșitoare în menținerea sănătății, iar de sănătatea copilului de astăzi,
Primăria Municipiului Constanța anunță că înscrierile în cadrul Programului „RESPECT“ pentru anul 2017 se vor desfășura în
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, atenţionează că este extrem de periculos că
Persoanele cu handicap vor merge mai rar la comisiile de evaluare. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care perioada de
Românii care își vor petrece Crăciunul în străinătate au ales atât orașe europene, cât și destinații exotice, Barcelona
Am putea avea internet gratuit şi în parcuri. Este o propunere a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va fi aplica
Câteva milioane de turişti şi o mie de primari vor vizita, potrivit unei estimări, în 2018, când se va împlini 100 de ani de la
Strategia Națională a Locuirii (SNL) 2016-2030 s-a aflat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație
Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de autoritate publică tutelară, a dat startul procesului de selecție a celor nouă membri
Mai mult de jumătate din populaţia planetei nu foloseşte internetul din cauza costurilor prohibitive ale serviciilor în bandă
Primăria Municipiului Constanţa anunță că organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a trei posturi vacante
Ministerul Sănătății a lansat, la finalul săptămânii trecute, campania „Mâini curate în spitale”, care are ca scop
Profesor dr. Marin Burlea, medic pediatru, președinte al Societății Române de Pediatrie împreună cu o echipă de specialiști de la I
De săptămâna aceasta, Ministerul Sănătăţii începe consultări cu specialişti din domeniul transplantului pentru a elabora
Săptămâna viitoare, constănţenii sunt invitaţi la o dezbatere publică pe tema parcărilor insuficiente din municipiu.
Fiecare copil în gradiniţă”, un proiect care a devenit lege în România, a făcut un pas important anul acesta. Părinţii
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Regional Constanţa, a lansat, vineri, 25 noiembrie, proiectul de prevenire a consumului de
La Constanţa, în anul 2016, încă nu există un centru special de asistenţă pentru victimele violenţei domestice, iar
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.