KARATE (Kyokushin): Autorităţile locale tulcene şi-au premiat medaliaţii la Campionatele Europene
Cei trei tulceni care s-au întors cu premii importante de la Campionatele Europene (CE) de Karate (Kyokushin), desfăşurate recent,
64 articole publicate
Cei trei tulceni care s-au întors cu premii importante de la Campionatele Europene (CE) de Karate (Kyokushin), desfăşurate recent,
Vineri – 24 mai, s-au desfăşurat festivităţile care au marcat aniversarea a 50 de ani de activitate, în cadrul Colegiului
Vineri 24 mai, cu participarea vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea (CJT), Vasile Strat, a participat, alături de
Astăzi, joi – 22 mai, a fost inaugurată staţia de epurare a apelor uzate, din municipiul Tulcea. președintele Consiliului
Astăzi, joi – 22 mai, președintele Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu, a participat la inaugurarea investiției
Nouă (9) milioane de euro reprezintă valoarea totală a investiţiilor pentru sistemele de irigaţii, în judeţul Tulcea! În total,
La Tulcea, a fost semnat (în sfârşit, după multe certuri între Consiliul Judeţean pesedist şi Primăria pedelistă!...)
Astăzi, miercuri – 14 mai, în cadrul „work-shop” – ului „TRANSDANUBE”, organizat în sala de conferințe a hotelului
În această dimineaţă, şi în municipiul Tulcea a fost marcată, printr-un ceremonial, militar şi religios, tripla semnificaţie, pent
Astăzi, 9 mai, a fost sărbătorit hramul Bisericii ortiodoxe din localitatea tulceană Frecăței: Sfântul NICOARĂ de Vară. Alătu
Președintele Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu și vicepreședinții CJT, George Șișcu și Vasile Strat, s-au
Astăzi, 29 aprilie, ca în fiecare an, a avut loc un ceremonial militar și religios, organizat de către Garnizoana Tulcea, cu
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea (CJT), George Șișcu, a participat, astăzi, vineri - 25 aprilie, la Iaşi, la o
Evenimentul cultural – sportiv „Pedalăm împreună – Descoperă Cetatea Enisala“, organizat de către Asociaţia Tinerilor Ru
2
La Căminul Cultural din localitatea tulceană Mahmudia, a avut loc, ieri, ședința Autorității Teritoriale pentru Prevenirea și
Astăzi, vineri - 11 aprilie, în prezenţa președintelui Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu, s-a desfăşurat ședința
Olimpiada de limba rromani a ajuns la final. Mihai Nicolae, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea (CJT), a
În organizarea Consiliului Județean Galați, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene, a avut loc astăzi, miercuri – 9
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.