CONSTANŢA - Ziua Imnului Naţional: Discursuri, defilări şi... concert de fanfară, pe faleza Comandamentului Marinei Militare
Şi în municipiul nostru – reşedinţă de judeţ, Constanţa, au fost organizate (ca şi în: Mangalia, Medgidia sau Cernavodă)
379 articole publicate
Şi în municipiul nostru – reşedinţă de judeţ, Constanţa, au fost organizate (ca şi în: Mangalia, Medgidia sau Cernavodă)
”CAMPIONATUL NAŢIONAL DE ÎNDEMÂNARE AUTO - Etapa a V-a - CONSTANŢA” se va desfăşura în perioada 2 - 3 august (începând co
Mâine, miercuri - 30 iulie, la ora 11.00, este organizată o conferinţă de presă, susţinută de către conducerea Universităţii
O echipă de studenți de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, specializarea Energetică Industrială,
Asociaţia Judeţeană de Box Constanţa (AJBC), în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, organizează Gala
20 de delegați ai Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, printre care parlamentari, primari și membri ai Biroului
“World Vision - România” – Biroul Zonal Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia “Civicum Voluntaris”, au ajuns la finalul
Astăzi, vineri - 25 iulie 2014, conform calendarului Admiterii – 2014, la studii universitare de licenţă, s-au desfăşurat probe
Astăzi, vineri – 25 iulie 2014, Partidul Mişcarea Populară (P.M.P.) – Filiala Constanţa a organizat Adunarea Generală a
Pentru remedierea unei avarii, survenită, în această după-amiază, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de
Sunt afişate, în continuare, la Colegiul Comercial „Carol I”, din Constanța, și postate pe „site”-ul (definitivat.edu.ro)
„Strongest Men – 2014”, mâine, la „Maritimo Shopping Center” Constanţa! O demonstraţie spectaculoasă, aşa cum
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (S.P.I.T.) Constanţa anunţă, printr-un comunicat de presă, semnat de către directorul
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa au depistat, în P.T.F. Negru Vodă, un autoturism marca
26 iulie este Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa. Jandarmii constănţeni sărbătoresc, pentru al
Poliţiştii de frontieră, din cadrul Grup Nave (GN) a Gărzii de Coastă – Poliţia de Frontieră Constanţa, au oprit, pentru
În urma atenționărilor meteo de Cod Galben, pentru anumite zone ale județului Constanţa, la nivelul Centrului Zonal Vest, din
Pentru executarea unor lucrări de racordare a tronsonului (nou montat!) de alimentare cu apă, de pe strada Ion Lahovari, din
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.