Un sens giratoriu a fost amenajat pe strada Cumpenei
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a amenajat astăzi un sens giratoriu provizoriu pe strada Cumpenei, la
100 articole publicate
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a amenajat astăzi un sens giratoriu provizoriu pe strada Cumpenei, la
Constănțenii sunt invitați sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 19:00, în Piața Ovidiu, la o seară dedicată muzicii clasice și frumuseții toamnei
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice desfășoară constant acțiuni pentru degajarea străzilor,
Primăria Municipiului Constanța continuă să implementeze măsuri menite să crească siguranța participanților la trafic și să contribuie la
Pe 1 octombrie se marchează, în toată lumea, Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, instituită de ONU în 1990. La Constanța,
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna, organizează în data de
Pe 2 octombrie, de la ora 19:30, Piața Ovidiu se transformă într-o sală de cinema sub cerul liber, iar muzica va spune poveștile pe care le
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierele Tomis Nord și Faleză Nord pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au
În această seară și mâine seară, echipele specializate vor continua acțiunile de dezinsecție în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia.
Lucrările pentru modernizarea și eficientizarea iluminatului public din municipiul Constanța avansează în mai multe zone ale orașului. În
Având în vedere sesizările formulate în spațiul public cu privire la funcționarea containerelor cu deschidere pe bază de card, instalate pe
Fiecare deșeu pus la locul potrivit contează și contribuie la un proces eficient de colectare separată a deșeurilor. Vă invităm să urmăriți
Identificarea corectă a deșeurilor și depunerea acestora în recipientul corespunzător fiecărei fracții din insula ecologică fac diferența.
Primăria Municipiului Constanța, în parteneriat cu VetZone, continuă campania de sterilizare gratuită a câinilor de rasă comună cu stăpân.
La Constanța, Săptămâna Europeană a Sportului este despre mișcare, energie și oameni care se implică. Iar ștafeta #BeActive continuă să
Insulele ecologice digitalizate sunt concepute pentru a face depozitarea deșeurilor simplă și sustenabilă. Constănțenii pot utiliza
DISPOZIŢIE privind convocarea Consiliului local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară Vergil Chițac, primarul municipiului Constanţa
207 vârstnici care au depus cereri în luna august vor primi, începând de mâine, 22.09.2026, prin mandat poștal, sumele oferite de
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.