Liberala Pocora din Feteşti o-ntoarce ca la Ploieşti: PSD este singurul de vină, după doi ani de guvernare cu... PNL!
Sub titlul „Premierul Ponta trebuie să renunțe la intrigile politice și să se ocupe de guvernarea României”, pentru prima oară de
45 articole publicate
Sub titlul „Premierul Ponta trebuie să renunțe la intrigile politice și să se ocupe de guvernarea României”, pentru prima oară de
CONSTANŢA A MARCAT, ca să spunem aşa, TOATE CELE NOUĂ PUNCTE ALE “STEJARILOR TRICOLORI”, ÎN PARTIDA DE RUGBY, DISPUTATĂ IERI, LA
DECIZIA OFICIALĂ A LIDERILOR PARTIDELOR DE LA PUTERE, ADICĂ A COALIŢIEI “USD…MR” (adică a repede defunctei “USD”, actuala “
1
DATORITĂ PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU (!), care a reuşit încă o performanţă, în sensul că l-a SILIT pe Victor Ponta să prezinte
Astăzi, miercuri – 5 martie, A FOST ZIUA SURPRIZELOR ÎN ROMÂNIA! În sport (fotbal), ca şi în politică! Adică exact acolo unde..
În urmă cu puţin timp, plenul reunit al camerelor Parlamentului României, reunit pentru a vota învestirea noului Guvern remaniat, a fo
Un nou Guvern, format din membri ai USD (PSD, PC şi UNPR), ai UDMR şi câţiva aşa – zişi „TEHNOCRAŢI”, adică (aparent, cel pu
Liberalii ţin să se delimiteze (iar), formal – declarativ, de Traian Băsescu, DAR… PAR SĂ-I DEA, DE FAPT, DREPTATE ÎN PRIVINŢA MO
Prim-ministrul Guvernului României, Victor Viorel Ponta a comentat extrem de violent afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu,
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.