Organizația Județeană FAUR Constanța, alături de oameni, cu credință și dăruire!
În spiritul credinței, al solidarității și al grijii față de aproape, Organizația Județeană de Femei AUR Constanța marchează Jo
Alege o dată pentru a vedea articolele publicate în acea zi.
În spiritul credinței, al solidarității și al grijii față de aproape, Organizația Județeană de Femei AUR Constanța marchează Jo
Halina Poświatowska (1935-11967) * * * nu reușesc să fiu doar om există în mine un
În timp ce muzeele se odihnesc de sărbători, cetățile rămân deschise — Histria, Tropaeum Traiani, Carsium, Capidava. Patru
Astăzi – 09 aprilie 2026 s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Nucilor, din localitatea
A fost emisă autorizația de funcționare pentru Departamentul de Stomatologie din cadrul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență
În preajma Sfintelor Sărbători de Paște, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, aduce
„În viață, frumusețea dispare. În artă, nu.” - Leonardo Da Vinci Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T.
Constanța face un pas înainte pentru un transport public mai bine organizat și mai ușor de folosit. CT BUS, împreună cu Pr
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.