Cazul CARIERA SIBIOARA (Episodul 8): S-A LEGALIZAT, la noi,… FURTUL PE FAŢĂ, cu…HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ!!! (Şi când te gandeşti că totul se reduce la… respectarea Legii MINELOR, nr.85 / 18 martie 2003, care EXCEPTEAZĂ de la RETROCEDARI, în mod EXPLICIT, EXPLOATAŢIILE MINIERE, inclusiv cele de suprafaţă!!!)(3352)
Cazul CARIERA SIBIOARA (Episodul 8): S-A LEGALIZAT, la noi,… FURTUL PE FAŢĂ, cu…HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ!!! (Şi când te gandeşti că totul se reduce la… respectarea Legii MINELOR, nr.85 / 18 martie 2003, care EXCEPTEAZĂ de la RETROCEDARI, în mod EXPLICIT, EXPLOATAŢIILE MINIERE, inclusiv cele de suprafaţă!!!)
Nu se mai fură, în România, noaptea, pe furiş, ci… LA LUMINA ZILEI, CU… HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ!!!
Iată că am ajuns, DIN NEFERICIRE, şi la BOMBOANA DE PE COLIVA STATULUI DE DREPT şi a IDEII (şi, mai ales: PRACTICII) DE JUSTIŢIE, LIBERĂ şi NEPĂRTINITOARE!!!
Să afle şi Europa Unită, care ne-a primit la sânul său, în 2007, să afle şi investitorii SERIOŞI, care nu vor mai pune, prea curând, piciorul pe-aici!...
Mâine, poimâine, cu acte false, martori mincinoşi şi… judecători favorabili, un (alt) avocat, de tip “băiat deştept”, va găsi nişte “moştenitori” pentru pamântul de sub… Centrala Nucleară de la Cernavodă! Şi, nu-i aşa, îl retrocedăm, “în natură şi pe vechiul amplasament”, închidem centrala, parasim… N.A.T.O. şi ne facem…”capră” la … ruşi, ca să primim curent la preţuri suportabile!!!...
Săptămâna trecută, un complet, de la Tribunalul Constanţa, interpretând “după ureche”, COMPLET ABUZIV, Codul Civil şi pe cel de Procedură Civilă, ca şi normele de funcţionare ale Sistemului Judiciar, inclusiv cele refeitoare la obligaţiile procedurale ale MAGISTRAŢILOR (JUDECĂTORILOR DIN INSTANŢE, în speţă), a hotărât că… NU ESTE INTEREST DE UN FALS FLAGRANT şi NEECHIVOC, PROBAT CA ATARE, PRIN ÎNSCRISURI OFICIALE, LEGALIZATE, nu este de… COMPETENŢA, ba nici măcar în obligatoria… ATENŢIE A SA (ic!), pe motiv de… aspect penal, care, chipurile, nu… ar interesa un judecător din civil (Paiiii…, parcă sunt obligţi chiar I, PERSONAL, să… sesizeze Parchetul, când constată că în dosare apar acte suspicionate de a fi false!!)! Totul îmbracat în nişte RIDICOLE şi NETEMEINICE chichiţe procedurale, care arată doar râvna doamnelor judecătoar de a “TRÂNTI” o acţiune deshisă de un ANTREPRENOR constănţean!...
Ideea acestui articol ne-a fost impusă de REALITATEA unui caz de… CRAS şi DEZONORANT… ABUZ JUDICIAR, care se perpetuează, de (prea!...) mulţi ani de zile, prin Instanţele (civile) constănţene (şi nu numai…) şi care şi-a mai consumat un PENIBIL (pentru idea de JUSTIŢIE şi STAT DE DREPT!) episod, chiar în cursul săptămânii trecute. Când, printre alte ANORMALITAŢI şi ILEGALITĂŢI (!!!), un complet de judecată, de la Tribunalul Constanţa, a REFUZAT, în mod NEJUSTIFICAT şi, mai ales, ÎMPOTRIVA NORMELOR LEGALE (enunţate, NEECHIVOC!!!, în prevederile Legilor, de fond şi procedurale, şi ale regulamentelor de funcţionare judiciară, rezultate din această Legislaţie, ba chiar şi cu IGNORAREA şi, implicit, ÎNCĂLCAREA unor prevederi constituţionale!!!) să… IA ÎN CONSIDERARE (de fapt: chiar şi să… studieze!) DOCUMENTE OFICIALE (extrase de la Arhivele Statului – Bucureşti şi prezentate în formă legalizată corespunzător Legii!, aşadar PERFECT VALABILE, DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL!!!), CARE ATESTAU FAPTUL CA NIŞTE AŞA-ZIŞI “MOŞTENITORI” AI UNUI DEFUNCT “PLUGAR”, pe care aceştia îl descriau ca fiind un (fost) mare… LATIFUNDIAR, în Dobrogea de dinainte de anii comunismului, şi căruia i s-ar fi confiscat abuziv, prin naţionalizare, în anii postbelici, o serie întreagă de proprietăţi imobiliare, în special funciare, unele foarte valoroase (atunci, dar… mai ales astăzi!), SE FOLOSESC DE ACTE FALSE şi DE DECLARATII, PROPRII şi ALE UNOR MARTORI MINCINOŞI, LA FEL DE (PREMEDITAT!) NECONFORME, ŞI ACESTEA, CU REALITATEA, CU ADEVARUL, UŞOR DEMONSTRABIL ACUM (tocmai prin respectivele documente legalizate, refuzate de a fi luate in considerare, sau…citite măcar!, de către completul despre care facem vorbire!!!!!)!
Este vorba, desigur, despre deja celebrul caz al carierei de şisturi verzi, de la Sibioara – Valea cu Izvorul, comuna Lumina, judeţul Constanţa, caz despre care noi am scris, în Ziarul TIMPUL.Ro / TIMPUL.info numeroase articole, în ultimii doi ani, şi care este departe de a se fi rezolvat, de aproape un deceniu încoace!..., în Instanţă şi în plan administrtiv!
PRACTIC, societatea “Comprest Util” S.R.L., din Constanţa, administrată de cunoscutul om de afaceri constănţean Grigore Comănescu (care o şi patronează), care a cumpărat, în 2005, cu nu mai puţin de… patru (4) milioane de euro (!), toate părţile sociale ale companiei “Somaco Construct” S.A., împreună cu cariera de şisturi verzi în discuţie (incluzând şi licenţa de exploatare minieră, emisă de organele abilitate ale Statului, în 2001, pentru continuarea unei activităţi care data din deceniul… şapte al secolului XX, (neavând, potrivit STRÂMBEI JUSTIŢII din România, “calitate procesuală”), a notificat, din nou, in acest an, Primăria comunei Lumina, pentru a cere revizuirea unei soluţii judecătoreşti anterioare, nefavorabile, din 2008 (Primăria mai deschisese un proces de revizuire, în anul 2013, dar un complet al Tribunalului Constanţa, format din judecătoarele Ciucă, Enache şi Ghernaja, a respins cererea!), după ce cei afectaţi de anterioarele soluţii ale Instanţelor au obţinut, de la Arhivele Statului, din Bucureşti, DOCUMENTELE DOVEDITOARE (în forma LEGALIZATĂ!) că cei care, de zece ani aproape, solicită retrocedarea (“în natură şi pe vechiul amplasament”!), comit INFRACŢIUNI FLAGRANTE, care le ANULEZĂ, DE DREPT, DEMERSUL JURIDIC CIVIL şi pe cel ADMINISTRATIV, introducând în dosar, CU REA CREDINŢĂ, ACTE FALSE şi probând cu MĂRTURII MINCINOSE! Din documente reiesea, in mod EXPLICIT şi OFICIAL, ca revendicatorii… NU AVEAU CE REVENDICA, “plugarul… latifundiar” (defunct) Nicolae Tudorancea,din Lumina şi din… restul Dobrogei, fiind de fapt… DOAR PLUGAR, şi încă unul … sărac lipit pamântului, caruia NU NUMAI CĂ NU AU AVUT COMUNIŞTII CE SĂ-I CONFIŞTE, dar… L-AU ŞI ÎMPROPRIETĂRIT, la “reforma agrară” de după ultimul război mondial, ca să aibă şi el un petec de pământ!!!!!!!!!
Iar coana Justiţica, din Romănica, i-a (MAI) dat reclamantului din osarul (Primăria Lumina) un dos de palmă, peste bot, (ŞI) în Dosarul civil 1679 / 118 / 2015, de pe rolul Tribunalului Constanţa!...
Ca să fie ciulamaua judiciară completă, noua acţiune a Primariei Lumina a fost admisă, în principiu, însă Dosarul, CA PRINTR-O… (MARE) MINUNE, a ajuns … tot pe mâna celor trei judecătoare care respinseseră revizuirea, în anul 2013!!! Existand o evidentă stare de INCOMPATIBILITAE, avocaţii reclamantei au cerut recuzarea completului, în întregime, însă judecătoarele… au continuat să administreze probe, chiar dacă în vechiul Cod de Procedură Civilă, pe baza căruia s-a desfăşurat procesul, interzice, în mod IMPERATIV, acest ABUZ!!!. Ulterior, cererea de recuzare a ajuns să fie judecată de către un alt complet, specializat, care nu era altul decât… acela care pronunţase hotărârea judecătorească din 2008, NEFAVORABILĂ ACTUALEI RECLAMANTE!!!
Judecătoarele au fost declarate NErecuzabile! Si au respins, vesele, cererea de revizuire, cu totul, pe motive…. procedurale, ca fiind inadmisibiă! Se aşteapta redactarea motivaţiei....
Cum spunam: S-A LEGALIZAT, aşadar, FURTUL PE FAŢĂ!
Nu se mai fură, în România, noaptea, pe furiş, ci… LA LUMINA ZILEI, CU… HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ!!!
De un sfert de secol, de la “revoluţia” FURATĂ şi DETURNATĂ, din decembrie 1989, România este o perfectă… “FORMĂ-FĂRĂ-FOND”, în care TOTUL, dar ABSOLUT TOTUL!..., în plan social (legislativ, administrative -- central ori local -- , politic -- guvernamental ori ba --, fiscal şi, “last but NOT LEAST”:… JUDICIAR!!!) şi economic (pe tarlaua / campia Statului sau în jungla afacerilor private), este fie HAOTIC, fie ABUZIV-ARBITRAR-DISCREŢIONAR-CORUPT, fie (cel mai adesea!)… şi una şi cealalată!
În acest BALAMUC DE ŢARĂ, poporul (regresat, încă de dinainte de 1990, prin cei 45 de ani de aventuros, cumplit şi inuman experiment comunist, la stadiul de simplă… “populaţie!) a avut doar trei opţiuni: 1. Să incerce să se… ADAPTEZE “(FARA DE) legii-de-miscare” socio-economice: domnia dictatoriala a ARBITRARIULUI si a CORUPŢIEI, ambele: endemice, generalizate!; 2. Să… PLECE din Ţară, în “Occidentul” civilizat si capitalist autentic; 3. Să… SE IA ÎN PIEPT cu SISTEMUL acesta, DESTRUCTIV şi ATOTSUFICIENT!!!
Dar, hai să luăm “la puricat” aceste categorii, pe rând, ca să vedem ce a făcut, fiecare dintre ele, în aceşti 25 de ani de “libertate”, “democraţie” şi… “capitalism”, cum s-au mişcat, evoluat ori… INvoluat!
Românii care au încercat ADAPTAREA au fost, relativ repede, marginalizaţi şi, în final, călcaţi în picioare, de către NEMILOSUL, SELECTIVUL (de fapt: EXCLUSIVISTUL) SISTEM (de CASTE)!
Prima categorie de români, a celor care au ales să ramînă în Ţară şi să încerce să se integreze în SISTEM, NU PROSPERA!... DIMPOTRIVA!!!!
De altfel,… cum ar putea să se primenească, economic şi pe scara socială, atâta timp cât este un… simplu ACCESORIU, un DEBUŞEU, de piaţă ori de mecanism, conjunctural, ocazional şi, cel mai adesea, necesar (totuşi!...) ATOTPUTERNICEI si MEREU LACOMEI OLIGARHII (TRANSPARTINICE, din punctul de vedere al apartenentei politice, de altfel: PUR FORMALE, DE FAŢADA, PENTRU... OCHII “PROSTIMII”!), doar pentru a… lipi şi unge, la nivel “MACRO” (economic şi social), roţile, osiile şi boghiurile, bielele şi manivelele respectivului (sufocant si autoimun) SISTEM?!...
Care SISTEM este, repetam, prea atotputernic şi perpetuu autoreglabil (dar… NU şi în bine!)! L-am descris şi definit, deja, dar nu strică, totuşi, să-l mai revelam, încă o dată, în toată “splendoarea” nudităţii, hirsut-cocoşat-crăcănate, a acestui monstruos “rege gol”: CORUPT, ABUZIV, ARBITRAR, şi DISCREŢIONAR!. Într-un cuvânt:… MAFIOT!!!
Cu o precizare, totuşi, extrem de necesară, pentru o conceptualizare corectă, în timp (contemporan) şi spaţiu (balcano-levantino-danubiano-carpato-pontico-… MIORITIC!): aşa cum noi, românii, vorba unui hâtru, poetul - …“revoluţionar” Mircea Dinescu, am reuşit să „COMPROMITEM SOCIALISMUL” (referirea era făcută, atunci, în cele dintîi luni ale anului 1990, la celebra primă apariţie, la Televiziunea Română, devenită, de vreo două ore,... (şi) „Liberă”, a lui Ion „Ilici” Iliescu, care n-a găsit cu cale să facă altceva decât să-l vitupereze, cu... mânie proletară, pe fugarul predecesor, în fruntea Statului şi în... cârca noastră, Nicolae Ceauşescu, pentru vina, impardonabilă, în mintea „educatului” la Moscova, de a fi, cităm:... „compromis valorile generoase, profund umaniste, ale comunismului”!), la fel am reuşit să... CARICATURIZĂM CAPITALISMUL!
Sistemul, daca accepţi să joci DOAR după regulile sale, sacrosancte de altfel, îţi face cu ochiul, te îmbie, te vrajeşte cu un gângurit de sirena mitologică, îţi mai arată câte o... secvenţă- neglijee a pulpiţei ronde, mai sus de botina fina a damei blonde, ca-n cântecul lui Ionescu, dar... când ai intrat în el, în pânza lui de păianjen hulpav, devii conştient, foarte repede, că eşti, de fapt,... „decât” (ca să înţeleagă şi cei despre care tocmai facem vorbire!...), o biată şi neajutorată musculiţă, care se află, acolo, in SISTEMUL –PAIENJENIŞ, doar în... curs de fezandare şi frăgezire, pentru a fi înghiţită şi digerată mai uşor de către BALAURUL CU MULTE CAPETE ALE STATULUI OLIGARHIC, cu tot ceea ce presupune acest toxic concept!
Concluzia: cine a vrut să se integreze, docil, în SISTEM, pentru a prospera sau, măcar, supravieţui, respectând, „la buchie”, regulamentul de ordine interioară al acestuia, a avut (şi, încă, ...asta în cel mai bun caz!!!) soarta unora dintre „damele” de pe „varianta” T.I.R.-istilor: şi „dezonorate”, şi cu bătăiţa luată, şi cu plata... aşijderea!
CLUBUL EXCLUSIVIST al celor cu (MULŢI) BANI şi cu (NEMASURATA) PUTERE te-a momit, te-a sedus, te-a folosit, până la stoarcere, şi, în final, te-a abandonat, cu un şut în fund, cât un... par în moalele capului! Aşaaaa..., ca sa ţii tu minte şi să bage şi ceilalţi la dovleac: „NOI”, Puterea (TRANSPARTINICĂ, de altfel), politică, economică, socială, administrativă, JUDICIARĂ inclusiv (!!!!!), NU AVEM CHEF SĂ ÎMPARŢIM OSUL NOSTRU, DE ROS, CU NIMENI! Pai ce, măi amărâtule de român SUPUS, chiar credeai că o să ţi-l împrumutăm şi ţie, de-o supică?!... Marş afară, potaie „de rând”, fără pedigree de securist (fost şi ACTUAL!...), de „fiu, frate, soră, taică, mumă,văr, soţ, soţie, ţaţă, nene, al lui...” sau „naş, ori fin, socru, soacră, al lui....”, că nu ai tu, amarâtule ce eşti, neica-nimeni, ce cauţi tu, mai parameciule, mai... OBIŞNUITULE, la noi, la... MĂCELĂRIE?!!!!!...
Cei mai câştigaţi, din punct de vedere economic, au fost şi sunt compatrioţii noştri care au ales calea exilului, profesional şi rezidenţial, temporar ori permanent
Despre cea de-a doua categorie (din punctul de vedere al alegerii căii de urmat, pentru asigurarea unei modalităţi de asigurare a traiului decent pentru ei şi familii) de români, adică despre acei compatrioţi care au părăsit, temporar sau definitiv, teritoriul naţional, pentru a locui şi munci în „lumea largă”, mai ales în ceea ce denumim prin termenul generic „Occident”, adică in lumea CIVILIZATĂ, DEZVOLTATĂ economic (prin aplicarea NEALTERATĂ a valorilor şi principiilor CAPITALISMULUI MODERN, ale economiei de piaţă, raţional reglementată!) şi cu o DEMOCRAŢIE CONSOLIDATĂ, nu are rost, în raport cu tema acestui articol, să vorbim prea mult... Poate doar să folosim situaţia lor, din Occidentul de rezidenţă si de dezvoltare profesională, ca REPER, de fapt: ca... MODEL, contrapus nenorocitei situaţii din România de baştină, pe care au părăsit-o, la un moment dat, sau sunt pe cale să o părăsească, cei mai mulţi dintre dânşii cu gând (voliţional – programatic, cel puţin!...) de întoarcere, vreodată, când... se vor mai „aşeza”, în sens pozitiv, lucrurile şi pe la noi!
Românii care au împânzit „Lumea Liberă” (în care, culmea, includem, deja, şi câteva ţări din fostul „lagăr” socialist (cum ar fi Polonia, Cehia, Slovacia şi „Ţările Baltice”, până de curând şi... Ungaria), în marea lor majoritate (exceptie facând cei certaţi cu rigorile unei vieţi sociale civilizate şi demne, morale, infractorii de drept comun şi grupurile etnico-culturale tradiţional reticente la integrarea în regulile traiului civilizat modern şi la conectarea la principiile, valorile şi, implicit, normele unei convieţuiri sociale normale, decente!...) s-au adaptat şi, treptat, s-au integrat în „concertul social-economic” al lumii moderne, in stilul de viaţă şi de muncă al locului!
Rezultatul, EMINAMENTE POZITIV, este acela că aceşti români, migraţi voluntar dincolo de graniţele României, transmit, în Ţară, nu numai... banii necesari traiului membrilor de familie (ÎNCĂ!...) ramaşi aici (infuzând, în acest fel, o sumă importantă, aproape... ESENŢIALĂ şi SALVATORE!..., în economia şi, implicit, la final, în bugetul naţional!!!), dar contribuie, prin influenţa comunicativ-relaţională pe care o păstrează, în raporturile cu rubedeniile şi prietenii din România, la... „deşteptarea” poporului, care nu are acelaşi contact DIIRECT, permanent şi nemijlocit, cu scara de valori şi grila de norme ale lumii cu adevărat CIVILIZATE şi PROSPERE, la nivel INDIVIDUAL, COMUNITAR şi MACROSOCIAL!
Lucru remarcat, de altfel, şi de către... SISTEMUL anacronic şi reticent la transformari pozitive, în beneficiul „celor mulţi”, din România, sistm care, prin vârfurile sale politice, de la Putere, încearcî, în mod constant şi programatic, să se opună răspândirii, în „masele” captive, din interior, a ideilor, habitudinilor, stilului de viaţă socială şi de acţiune profesională şi economică, modului de gândire şi de manifestare transmise dinspre românii „occidentali” înspre cei... (INCĂ!...) balcano-levantino-carpato-danubiano-pontico-...MIORITICI!
Şi au (IN FERICIRE!), într-adevăr, profitorii SISTEMULUI STATAL-MAFIOT, de ce să se teamă, în sensurile enunţate mai sus, dovada cea mai clară şi simptomatic-relevantă fiind reacţia EXTRAORINARĂ, PATRIOTICĂ şi CIVICĂ, a celor din ţară, la încercarea Puterii discreţionare de a bloca exercitarea dreptului FUNDAMENTAL la vot al cetăţenilor români din străinătate, în noiembrie 2014, cu ocazia alegerilor prezidenţiale de la noi din ţară!...
Partea proastă este, bineînţeles, aceea că... Ţara se DEPOPULEAZĂ, pe zi ce trece, în special pe latura forţei de muncă ACTIVE, CALIFICATE şi DINAMICE PROFESIONAL-ECONOMIC, producătoare (potenţial) de PLUSVALOARE şi AVUŢIE NAŢIONALĂ!
Sunt, deja, între... 3,5 şi 4 MILIOANE de români care locuiesc şi muncesc „afară”, iar numărul lor este într-o creştere ACCELERATĂ!!!
Dar ceea ce îngrijorează cel mai mult, repetăm, nu este atât aspectul cantitativ, numric, ci, în special, cel... CALITATIV: (NE-)au plecat şi (NE) pleacă mai ales cei tineri şi de vârstă medie, aşa numita „populaţie activă”, din ce în ce mai bine instruită şi calificată profesional, dinamică din punctul de vedere al ABSOLUT NECESARULUI PROGRES, economic şi social !!!
Încet-încet, „căpşunarii” şi... „dansatoarele la bară” din primele două decenii de după 1990, sunt înlocuiţi, numeric-statistic-procentual cel puţin, cu... inginerii şi tehnicienii, medicii si asistenţii, profesorii şi educatorii, specialiştii din diverse domenii (adeseori chiar... vărfuri ale profesiilor lor!), aproape toţi oameni cu dorinţă (harnicie şi determinare) şi... ştiinţă (calificare şi instruire) de muncă!... Iar noi, cei ramaşi, deocamdata?!..., în Romania, mai suntem ACTIVI, plătitori de taxe, impozite şi... contribuţii sociale, mai puţini decât cei pensionaţi! Şi, mai nou, culmea: mai puţini şi decât... cei plecaţi la muncă în străinătate!!!
Asta-i MAREA NENOROCIRE, EFECTUL APROAPE TRAGIC, CU MARE PERICULOZITATE (pe termen nu numai mediu şi lung, ci şi... IMEDIAT!), NAŢIONALĂ CHIAR (vezi cazul statului vecin, Ucraina!...), pe care acest SISTEM DESTRUCTIV, din România, îl perpetuează şi îl apără (ba chiar îl... ÎNTĂREŞTE!), de nu mai puţin de 25 de ani!!!
CEA MAI LOVITA CATEGORIE DE ROMÂNI este cea care... SE OPUNE CEL MAI MULT, DIN INTERIOR, SISTEMULUI STATAL-MAFIOT: ANTREPRENORII CINSTIŢI şi PRACTICIENII PROFESIILOR LIBERALE!!!
Eiiiii..., şi uite aşa am ajuns la TEMA acestei scurte, foarte sintetice, încercări, NU de analiză (căci nu ne arogăm, Doamne fereşte!, postura de a ne considera calificaţi pentru a ne propune un asemenea demers!...), ci de simplă TRECERE ÎN REVISTĂ a situaţiilor care ni se par caracteristice, DEFINITORII chiar, pentru STADIUL actual al României, în ceea ce priveşte relaţia dintre CETĂŢEAN (în toate posturile sale, în raport cu INSTITUŢIILE DE AUTORITATE şi ADMINISTRATIVE, sub raport: social-economic şi economic-profesional-antreprenorial) şi... STAT, cu tot ce implica acest ultim concept-entitate, sub aspectul AUTORITĂŢII sale INSTITUŢIONALE: administraţie (centrală şi locală), Putere politică – decizională (legislativă şi executivă, guvernamentală şi prezidenţială), reglementare fiscală şi, nu în ultimul rând (ca importanţă de impact, social-economic, individual, comuitar şi general-naţional): JUSTIŢIE (în sensul de aplicare a Legilor în vigoare, prin SISTEMUL JUDICIAR)!!!
Pentru a vorbi despre această ultimă categorie social-economică de români, cea a ANTREPRENORILOR PRIVAŢI CINSTIŢI şi a PRACTICIENILOR PROFESIILOR LIBERALE, ne-am gândit că cea mai relevantă metodă ar putea fi cea a... exemplificării, prin alegerea unui caz SIMPTOMATIC-DEFINITORIU, pentru situaţia din ÎNTREAGA ŢARĂ, petrecut chiar aici, în zona de investigaţie locală, din judeţul Constanţa!
Pentru aceasta, revenim la subiectul primelor noastre rânduri, AUTO-citându-ne, prin reproducerea unor fragmente din numeroasele articole pe care le-am publicat, în ultimii doi ani, în Ziarul TIMPUL.Ro / TIMPUL.info!
Concluzia o lăsăm în „sarcina” (ba chiar o solicităm!) cititorilor!...
“În ultimii ani, am prezentat cititorilor primele rezultate ale anchetei noastre jurnalistice, referitoare la ceea ce am identificat ca fiind o adevărată reţea de acaparare (uzând cel mai adesea de mijloace excedentare Legii!) a unora dintre cele mai valoroase terenuri din judeţul Constanţa, prin revendicarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestora, pe baza legislaţiei de după decembrie 1989, reparatorii faţă de deposedările abuzive comise de regimul comunist, demersurile (pe linie judiciară şi pe cea administrativă) fiind efectuate, formal, de către fel de fel de indivizi care se pretind moştenitori ai „autorilor” (termenul juridic pentru proprietarii cărora le-au fost confiscate bunurile imobiliare în cauză).
Atât în cazul legat de cariera de piatră granitică (şisturi verzi) de la Sibioara, comuna Lumina, cât şi în cel al fostei autobaze, de la Mihail Kogălniceanu (ambele fiind, în continuare, în atenţia noastră, urmând noi dezvăluiri legate de acestea) am arătat că există aspecte care ne îndreptăţesc să caracterizăm această ofensivă a revendicărilor întârziate, apărute din senin, în momentul când respectivele terenuri au devenit foarte valoroase (datorită conjuncturii şi investiţiilor realizate pe acestea), ca având elementele definitorii ale unei adevărate... MAFII A REVENDICĂRILOR IMOBILIARE (în specil de suprafeţe de teren)!
Am realizat, relativ repede, faptul că nu este vorba despre situaţii izolate, asemănătoare, atunci când similitudinile s-au dovedit a fi extrem de numeroase, atât ca personaje implicate, cât şi (de fapt: mai ales!) ca mod de operare, pus la punct şi aplicat, scrupulos şi tenace, de către cei care stau, de fapt, în spatele întregii reţele, folosind interfeţe formale, fabricate în laboratoarele acestei foarte bine organizate mafii, „dotată” cu pârghi juridice (a se citi, concret: judiciare!) şi administrative solide.
Mecanismul mafiot: scrupulos organizat, tenace turat şi solid dotat, pe palierele judiciar şi administrativ!
În primele episoade ale acestui serial-investigaţie, am arătat că mafia retrocedărilor de terenuri nu se sfieşte să folosească niciun mijloc prin care să-şi atingă scopul.
Mai întâi, inventează „autori”, precum ciudatul „plugar”, Nicolae Tudorancea, de la Sibioara – Lumina, semianalfabet dar cam... latifundiar, cu proprietăţi funciare extinse, în tot judeţul, ba chiar şi în afara lui, în plus, ca orice „plugar” gospodar, nu-i aşa..., având şi o carieră de granit în bătătură, la momentul când au năvălit comuniştii! Sau numeroasa sa familie, tot de... „autori”, toţi cu proprietăţi prin toată Dobrogea (inclusiv la Mihail Kogălniceanu, caz de care ne-am ocupat şi continuăm să o facem!).
Pasul doi: fabrică, aşa cum spuneam, moştenitori, de obicei, „în lanţ”, până la a treia spiţă cel puţin, pentru a se pierde urma adevărului, în negura timpului, şi a se justifica lipsa înscrisurilor doveditoare, numai bune de înlocuit cu... martori care, la momentul confiscărilor comuniste aveau... cinci anişori, ori... nici atât!
Am ajuns şi la al treilea produs al laboratorului mafiot: dovezile revendicatorului. Acest probatoriu, conform Legii, este, bineînţeles, de două feluri: înscrisuri şi martori. În privinţa înscrisurilor, am arătat, în artcolele precedente, că acestea n-au decât trei „mici” cusururi. Sunt puţine, irelevante şi, mai ales,... false! Adică nu prea există, iar dacă există nu sunt relevante, iar alea relevante, aşa puţine cum apar, sunt cam... FALSURI! Uneori grosolane: a se vedea, de exemplu, facsimilurile din articolele despre Mihail Kogălniceanu!
Cât despre aşa-zişii martori, avem de-a face, din ce-am investigat până acum, cu o adevărată orgie a sperjurului! În special în cazul pomenit mai sus...
Acum, după ce au fost fabricaţi şi „echipaţi” de luptă moşteniţii, moştenitorii şi martorii, se trece la treaba propriu-zisă. Mai întâi, parcurgerea treptelor administrative, legale. Dacă ţine (la armele din dotare deja enumerate adăugându-se, acum, şi pilele şi relaţiile sus-puse ori doar locale, plus alte mijloace de presiune sau... ademenire) e bine. Dacă nu...
Păi, dacă nu s-a reuşit nimic nici la Comisia Locală de Împroprietărire, nici la cea Judeţeană, la care prefectul este jupân (în cazurile Lumina şi Kogălniceanu această „Instituţie” fiind, în acest moment, prin titularul postului, Eugen Bola, în... „dotarea” celor care-i pilotează pe revendicatori, pe linie de partid şi de amiciţie personală, dacă n-or mai fi şi alte stimulente...), fuga la coana Justiţie.
Aici, de asemenea, trebuie să fii „dotat”. De exemplu, una dintre numeroasele coincidenţe care ne-au sărit în ochi, în dosarele Lumina şi Mihail Kogălniceanu, este aceea că la Judecătoria Constanţa – Secţia Civilă, s-a... „nimerit” (hmm, ne-am dres vocea, nimic altceva...)... aceeaşi doamnă preşedintă de complet - judecător unic: Corina Eugenia Jianu. Care, tot întâmplător, fără urmă de îndoială, nu-i aşa?, a dat, în ambele speţe, soluţii mai degrabă (“parţial”, dar… la capetele de cerere cele mai importante!) favorabile revendicatorilor. Culmea (vorba vine…) este că atunci când am trecut la studierea unui al treilea caz, din Techirghiol-Săcele-Corbu, cu extensie la Techirghiol şi Corbu!), am constatat că dosarul a fost judecat… tot de Corina Eugenia Jianu. Aţi ghicit: cu acelaşi tip de soluţie, preponderant favorabilă reclamantului-revendicator!
Eiii, şi acum intervine, din nou, “dotarea” administrativă, în special cea pe linie, teritorial-guvernamentală. “Instituţia Prefectului”, cum ar zice tot rumânu’… La noi, în aceste timpuri, se numeşte. E.Bola. Dar e poreclit... tot aşa! După numele ucigătorului virus african.
Rolul onor-prefectului, conceput de către capii întregii afaceri, este acela de a face presiuni asupra Comisiei Locale de a-i pune în posesie pe petenţi, NEAPĂRAT PE VALOROSUL AMPLASAMENT REVENDICAT! Şi asta deşi procesele sunt în continuare pe rol, la instanţele superioare ori prin deschiderea de noi dosare, ca urmare a demersurilor judiciare iniţiate de părţile adverse revendicatorilor, bazate pe reglementări legale temeinic invocate. Inutil de menţionat că astfel de presiuni, de felul celor pe care le face prefectul „Ebola” la Lumina şi Mihail Kogălniceanu, numai legale şi conforme „fişei postului” său nu sunt!”
“Când am demarat, în toamna lui 2013, ancheta noastră jurnalistică privitoare la MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, CU ACCENT, DEOCAMDATĂ!, PE CELE FUNCIARE (TERENURI EXTREM DE VALOROASE, ÎN EXTRAVILANUL COMUNELOR, DAR ŞI ÎN INTRAVILANUL ACESTORA), din zona de Sud – Est a României (judeţele: CONSTANŢA, în primul rând, dar şi Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa şi Brăila), am pornit de la cazul carierei de piatră (şisturi verzi, granitice) de la Sibioara – Valea cu Izvorul, comuna Lumina.
Apoi am lărgit, puţin, aria geografică, tot în judeţul Constanţa, ocupându-ne de un caz din comuna Mihail Kogălniceanu.
Au urmat cazuri aproape similare, din: Săcele, Techirghiol, Agigea, Corbu.
Se... pregătesc, ca să spunem aşa, şi altele!
De la început, ne-au sărit în ochi, nişte similitudini...
Acestea se referă atât la modul de acaparare a unora dintre cele mai valoroase amplasamente din judeţ (agricole sau exploatate industrial – cariere, parcuri eoliene, activităţi de producţie ori de transport etc. -- sau comercial – turistice), cât şi la anumite personaje - „cheie”din lanţul acestei MAFII: „Păpuşarul” (cum l-am numit noi pe cel care este organizatorul şi beneficiarul final al întregii malversaţiuni), „Cureaua – de – transmisie” (judecători, notari, poliţişti, primari şi consilieri locali, angajaţi ai „deconcentratelor” din domeniu, ca şi ai instituţiilor Statului, cu atribuţiuni în speţă, directe ori conexe, şi, nu în ultimul rând, un... prefect, de Constanţa, care să asigure presiunea instituţională necesară!) şi, la coada acestei... ucigătoare – de – toacă spolieri (în dauna interesului public şi privat) nişte biete „păpuşi”, nişte interfeţe, vii (aşa-zişii „moştenitori” – revendicatori, dintre care unii, plecaţi demult prin cele-străinătăţuri, s-ar putea nici să nu aibă habar că... semnează, chipurile, pe rupte, aici, în România, procuri şi alte documente!) ori duse, demult, la Domnul (cum ar fi deja celebrul „plugar” Tudorancea, care, aşa semi-analfabet şi rupt în fund cum a fost, a avut, chipurile, cariere şi terenuri cât cuprinde judeţul, Dobrogea şi colţul Sud – Estic al ţării!).
Continuăm ancheta, desigur, cu prezentarea unor cazuri noi, dar revenim, ori de câte ori este nevoie, la cele vechi, pentru a informa în legătură cu noutăţile în respectivele speţe.
Iată că, în aceste zile, avem de-a face cu o nouă tentativă de a ocoli (de fapt, s-o spunem pe şleau: A ÎNCĂLCA!) normele, prevederile LEGALE, în chiar dosarul de pornire al investigaţiilor noastre, cel al carierei de piatră de la Lumina, revendicată, chipurile (pentru că, aşa cum am arătat, în spatele lor se află altcineva, om cu multă carte juridică, şi cu la fel de mare trecere, mai ales la beleaua de Judecătorie din Constanţa!), de către cei trei moştenitori ai „plugarului”... latifundiar Nicolae Tudorancea. Concret: un executor judecătoresc este pus, de către angajatorii săi, să execute un Titlu care... NU MAI EXISTĂ!!!
Va urma, în premieră (şi exclusivitate!) un document care arată ce… Ianus, cu două feţe, era prefectul Bola: una raporta la „Centru”, despre cazul Lumina, alta... presa (ILEGAL!), pentru prietenii săi, în teritoriu!
Dar, înainte de a detalia, din punct de vedere juridic, noua întorsătură a cazului, pentru că tot am pomenit de fostul prefect Eugen(iu) Bola (poreclit: „prefectul EBOLA”, de la numele devastatorului virus african!...), vă dezvăluim conţinutul episodului din zilele următoare: prefectul, foarte bun prieten al avocatului din Dosarul Lumina, Ionel Haşotti (fratele senatorului liberal, ca şi Bola, Puiu Haşotti), una îi răspundea (anul trecut), ÎN SCRIS, vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor / ANRP, în legătură cu acest caz, al carierei Sibioara, ŞI ALTA FĂCEA AICI, ACASĂ, CÂND ÎL SOMA „PE INVERS” PE PRIMARUL DIN LUMINA SĂ... ÎNCALCE LEGEA!
Avem documentul (răspunsul lui Bola către ANRP, prin care recunoştea că revendicatorii reprezentaţi de către Ionel Haşotti n-au... nici un drept legal asupra carierei de piatră granitică!) şi-l vom reda integral, aşa cum am procedat, în episoadele trecute, şi cu ordinele şi ultimatumurile NELEGALE, transmise, TOT ÎN SCRIS, ... SIMULTAN!, de către acelaşi prefect, către autorităţile locale din comuna Lumina!
Uite Executarea (Silită), nu e... Titlul (Executoriu)!
În calitate de Contestatoare, SC. SOMACO CONSTRUCT SRL. CONSTANŢA (cu sediul social în: Constanţa, judeţul Constanţa; bulevardul I. C. Brătianu, numărul 131), în contradictoriu cu Intimaţii: Mitrofan Elena (domiciliată în: comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa; strada Tudor Vladimirescu, numărul 41), Muscalu Valeriu (domiciliat în: CANADA (!), Brossard; Rue de Cerisiers, nr. 3695), Muscalu Constantin (domiciliat în: Constanţa, judeţul Constanţa; strada Temişana, -- VECIN CU... CASA PĂRINTEASCĂ A COPILĂRIEI ŞI TINEREŢEI FRAŢILOR HAŞOTTI: PUIU, SENATOR LIBERAL, ŞI IONEL, AVOCAT CONSTĂNŢEAN DE MARE SUCCES!! --, numărul 13 – B), toţi cu domiciliul procesual ales în: Constanţa, judeţul Constanţa; strada Preda Buzescu, numărul 1 – B (la: SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCATURĂ / SCA. „HAŞOTTI şi ASOCIAŢII”!), a depus, în data de 7 martie 2014, un Apel (în care invocă prevederile: art. 466, art. 711, art. 637 - alin.1, art. 718 - alin.7 şi art. n722 - alin.1, din Codul de Procedură Civilă / CPC), împotriva Hotărârii din 05.03.2014, pronunţată de către Instanţa de Fond, Judecătoria Constanţa, în Dosarul nr. 33740 / 212 / 2014, prin care Instanţa (de Fond) a dispus, cităm: „Admite Cerererea de Suspendare a Executării Silite. Dispune Suspendarea Executării Silite, pornită în Dosarul nr. 475 / 03,12.2013, al Biroului Executorului Judecătoresc Autorizat (BEJA), până la soluţionarea Contestaţiei la Executare, ce face obiectul prezentului Dosar, precum şi Suspendarea Contestaţiei la Executare, ce face obiectul prezentului Dosar, până la soluţionarea Contestatiei în Anulare, care face obiectul Dosarului nr. 1234 / 44 / 2013, al Curţii de Apel Galaţi, cu termen, în Recurs, la data de 19.03.2014”, ca fiind NELEGALĂ şi NETEMEINICĂ!
1. Considerentele prealabile, invocate de către Contestatoarea SC. Somaco Construct SRL Constanţa, sunt următoarele:
“La data de 12.12.2013, Contestatoarea – Apelantă (SC Somaco Construct SRL Constanţa) a formulat o Contestaţie la Executare, împotriva Executării Silite, efectuate în Dosarul de Executare nr. 475 / 03.12.2013, aflat pe rolul unui B.E.J.A., din municipiul Constanţa, precum şi împotriva Titlului Executoriu, constând în Sentinţa Civilă nr. 17258 / 12.07.2010, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, schimbată, în parte, prin Decizia nr. 495 / 12.10.2012, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, modificată prin Decizia Civilă nr. 495 / R / 23.09.2013, pronuţată de către Curtea de Apel Galaţi, pentru ca, prin Hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfiinţarea Executarii Silite înseşi, (şi) implicit anularea actelor de Executare, lămurirea Titlului Executoriu (devenit nul el însuşi!), Suspendarea Executării Silite şi Întoarcerea Executării Silite, ca şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Istoricul cazului ne arată că de la data formulării Contestatiei la Executare şi până la primul termen de judecată, fixat de Instanţă (26.02.2014), au survenit mai multe aspecte, de fapt şi de drept:
a) La data de 19.12.2013, prin Încheierea din 19.12.2013, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, în Dosarul Civil nr. 33974 / 212 / 2013, a fost dispusă SUSPENDAREA PROVIZORIE a Executarii Silite, pornite în Dosarul de Executare Silită nr. 475 / 03.12.2013 al BEJ;
b) La data de 12.02.2014, prin Hotărârea nr. 74, din 12.02.2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr. 1243 / 44 / 2013, a fost anulată Decizia Civilă nr. 495 / R / 23.09.2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr. 24738 /212/ 2009, componentă a Titlului Executoriu, alături de Sentinţa Civilă nr. 17258 / 12.07.2010, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, schimbată, în parte, prin Decizia nr. 495 / 12.10.2012, pronunţată de către Tribunalul Constanţa, în baza căreia Intimaţii au cerut Executarea Silită, în Dosarul de Executare nr. 475 / 2013, aflat pe rolul BEJA, iar executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea Executării Silite.
Este de menţionat că Hotărârea nr. 74, din 12.02.2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr.1243 / 44 / 2013, privind Contestaţia în Anulare, prin care a fost anulată Decizia Civilă nr. 495 / R / 23.09.2013, NU A FOST ATACATĂ, CU RECURS, DE CĂTRE INTIMAŢI!
c) La termenul din 26.02.2014, prin precizările depuse de către Contestatoare, s-a făcut cunoscută această situaţie, sens în care s-a solicitat: DESFIINŢAREA EXECUTĂRII ÎNSEŞI, ca şi anularea, IMPLICITĂ, a actelor de Executare, CU CONSECINŢA: ÎNTOARCERII EXECUTĂRII SILITE, URMARE A DESFIINŢĂRII TITLULUI EXECUTORIU ÎNSUŞI (!), menţionând că, în această situaţie, (ŞI) Capătul de Cerere privind Suspendarea Executării Silite A... RĂMAS FĂRĂ OBIECT!
d) La termenul din data de 05.03.2014, Contestatoarea şi-a menţinut Precizările, făcute la termenul anterior (din: 26.02.2014), specificând că SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE A RĂMAS FĂRĂ OBIECT, LA FEL CA ŞI EXECUTAREA SILITĂ ÎNSĂŞI (!), deoarece nu se mai pot face, sau întrerupe, acte de Executare, atâta timp cât... TITLUL EXECUTORIU (ÎNSUŞI) A FOST DESFIINŢAT!
Drept pentru care Contestatoarea, SC Somaco Construct SRL Constanţa, s-a opus la cererea părţii adeverse, care solicita suspendarea judecăţii Contestaţiei la Executare, tot pe considerentul că Titlul Executoriu a fost desfiinţat, iar o NOUĂ (!) Hotărâre, care s-ar da în Dosarul Civil nr. 24738 / 212 / 2009, nu ar putea să stea la baza continuării Executării Silite, în Dosarul 475 / 2013, al BEJA, întrucât aceasta trebuie supusă unei... NOI (!) Cereri de Executare Silită, implicit de Încuviinţare (din partea Instanţei) a Executării Silite, care se va porni în baza NOII (!) Hotărâri Judecătoreşti!
În condiţile date, probate prin înscrisurile depuse la Dosar, de către Contestatoarea SC Somaco Construct SRL Constanţa, Instanta de Fond (Judecătoria Constanţa) a dispus, ÎN MOD NELEGAL ŞI NETEMEINIC (!), cităm: „Admite cererea de Suspendare a Executarii Silite. Dispune Suspendarea Executarii Silite, pornită în Dosarul nr.475 / 2013, al BEJA, până la soluţionarea Contestaţiei la Executare, ce face obiectul prezentului Dosar, precum şi Suspendarea Contestaţiei la Executare, care face obiectul prezentului Dosar, până la soluţionarea Contestaţiei în Anulare, ce face obiectul Dosarului nr.1234 / 44 / 2013, al Curţii de Apel Galaţi, cu termen, în Recurs, la data de 19.03.2014”.
Vor să execute o Hotărâre care, conform Legii (Codul de Procedură Civilă) nu-i... DEFINITIVĂ (deci: nu-i executorie)!
Cităm: “2. Hotărârea apelată este NELEGALĂ şi NETEMEINICĂ, din următoarele considerente:
a) Decizia Civilă nr. 495 / R/ 23.09.2013, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr. 24738 / 212 / 2009, componentă a Titlului Executoriu, alături de Sentinţa Civilă nr.17258 / 12.07.2010, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, schimbată, în parte, prin Decizia nr. 495 / 12.10.2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în baza căreia intimaţii (Mitrofan Elena, Muscalu Valeriu şi Muscalu Constantin) au cerut Executarea Silită, în Dosarul de Executare nr.475 / 2013, aflat pe rolul BEJA, a fost anulată prin Hotărârea nr.74 din 12.02.2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr.1243 / 44 / 2013.
Această Hotărâre NU A FOST ATACATĂ, CU RECURS, de către intimaţi, cu termen la data de 19.03.2014, AŞA CUM, ÎN MOD ERONAT ŞI NEFONDAT (!), A MOTIVAT INSTANŢA DE FOND!
b) Potrivit art. 632 - alin.1, din Codul de Procedură Civilă (CPC), se prevede că, cităm: „Executarea Silită se poate efectua NUMAI în temeiul unui Titlu Executoriu”, iar la alin.2 se prevede, cităm: „Constituie Titluri Executorii Hotărârile Judecătoreşti Executorii, Hotărârile DEFINITIVE, precum şi oricare alte Hotărâri sau Înscrisuri care, potrivit Legii, pot fi puse în Executare”.
c) Conform art. 634 - alin.1, pct.1, din Codul de Procedură Civilă (CPC) se precizează că, cităm: „Sunt Hotărâri DEFINITIVE: 1. Hotărârile care nu sunt supuse Apelului şi nici Recursului”!
În speţa dedusă Judecăţii, Titlul Executoriu, în cauză, este constituit din Hotărâri Judecătoreşti care... AU FOST SUPUSE CĂILOR JUDICIARE DE ATAC, ADICĂ: APELURILOR ŞI RECURSULOR!
Aşa cum am precizat mai sus, Hotărârea din Recurs, respectiv Decizia Civila nr.495 /R / 23.09.2013, a fost ANULATĂ, prin Hotărârea nr. 74, din 12.02.2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr.1243 / 44 / 2013, SITUAŢIE CARE A... DETERMiNAT DESFIINŢAREA TITLULUI EXECUTORIU (!), în baza căruia intimaţii au depus Cererea de Executare Silită, ce a format obiectul Dosarul nr. 475 / 2013, la BEJA, şi în baza căruia executorul judecatoresc a solicitat Instanţei Încuviinţarea Executării Silite şi s-au făcut acte de Executare Silită ca atare.
Anularea Hotărârii din Recurs, respectiv a Deciziei Civile nr.495 / R / 23.09.2013, conduce, în mod automat / implicit, la desfiinţarea titlului executoriu şi, ca urmare, a Executării Silite înseşi!
Prin urmare, nu mai exista niciun motiv pentru care Instanţa să mai dispună Suspendarea Executării Silite şi, totodată, Suspendarea Contestaţiei la Executare, ÎN CONDIŢIILE DESFIINŢĂRII TITLULUI EXECUTORIU ÎNSUŞI (!), situaţie ce conduce, implicit, la pronunţarea unei Hotărâri Judecătoreşti prin care să se dispună DESFIINŢAREA EXECUTĂRII SILITE ÎNSEŞI.
d) La data de 19.03.2014 s-a (re)judecat Recursul în Dosarul Civil nr. ... 24738 212 / 2009 (!) , AŞADAR NICIDECUM ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII NR.74, DIN 12.02.2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul Civil nr.1243/44/2013 (!), ceea ce nu justifică Suspendarea Judecăţii Contestatiei la Executare, aşa cum, ÎN MOD ERONAT, NETEMEINIC ŞI NELEGAL a dispus Instanţa de Fond (Judecătoria Constanţa).
e) TOCMAI PENTRU A SUBLINIA SITUAŢIA DE DREPT, Contestatoarea are, în Apelul său, şi un cap de cerere privitor la... cauţiunea decisă de către Judecătoria Constanţa (Instanţa de Fond)!
Astfel, cu privire la Suspendarea Executării Silite, până la soluţionarea Contestatiei la Executare, Instanţa de Fond (Judecătoria Constanţa) nu a sesizat că o astfel de cerere a... RĂMAS FĂRĂ OBIECT (!), dat fiind faptul că a fost desfiinţat Titlul Executoriu şi, implicit, Executarea însăşi, situaţie pentru care, în contextul întoarcerii Executarii Slite, apare pe deplin justificată şi... restituirea cauţiunii, în cuantum de 1.000 lei, depusă de către contestatoarea SC Somaco Construct SRL Constanţa, pentru Suspendarea Provizorie a Executarii Silite, care a format obiectul Dosarului Civil nr. 33074 / 212 / 2013.
Restituirea cauţiunii se justifică, în această situaţie, ca o consecinţă a admiterii Contestaţiei la Executare şi Desfiinţarea Executării înseşi, deoarece, în cazul în care Contestaţia era respinsă, suma reprezentând cauţiunea era indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor prevăzute la art. 719 - alin.3, din Codul de Procedură Civilă (CPC), sau a celor stabilite prin Titlu Executoriu, caz în care se comunică executorului judecătoresc autorizat şi recipisa de consemnare a acestei sume!”
“Mai mult, potrivit art. 718 - alin.7, din Codul de Procedură Civilă, cauţiunea era deductibilă din cauţiunea finală, stabilită de către Instanţă, pentru suspendarea Executării Silite, până la soluţionarea contestaţiei la Executare.
Întrucât suspendarea a rămas fără obiect, se impune ca şi cauţiunea să fie restituită, în cuantumul în care a fost depusă!”
TITLUL EXECUTORIU A FOST DESFIINŢAT!!
Cităm, in continuare, din acelaşi document depus la Instanţă: “3. Hotărârea Instanţei de Fond (Judecătoria Constanţa) a fost dată cu APLICAREA GREŞITĂ A LEGII, dat fiind faptul că nu a luat în vedere consecinţele desfiinţării Titlului Executoriu, aşa cum sunt prevăzute de Codul de Procedura Civilă (CPC), şi să dispună asupra admiterii Contestaţiei la Executare! Astfel:
a) Potrivit art. 722 - alin.1, din Codul de Procedură Civilă, cităm: „În toate cazurile în care se desfiinţează Titlul Executoriu, sau însăşi Executarea Silită, cel interesat are dreptul la Întoarcerea Executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina Creditorului”.
b) Potrivit art. 637 - alin.1, teza a II-a, din Codul de Procedură Civilă, se prevede ca, cităm: „Dacă TitlulExecutoriu este, ulterior, modificat ori desfiinţat, Creditorul va fi ţinut, în condiţiile legii, să îl repună pe Debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz”.
Prin urmare era pe deplin justificată cererea Contestatoarei, de Întoarcere a Executarii Silite, ca şi repunerea Părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea, solidară, a Intimaţilor, la plata sumei de 7.705,68 lei, achitată de către contestatoare, în baza somaţiei emise la data de 03.12.2014, de către executorul judecătoresc, în Dosarul de Executare nr. 475 / 2013.
Obligarea solidară a Intimaţilor la plata sumei de 7.705,68 lei, către Contestatoare, este întemeiată şi pe faptul că, deşi aceştia cunoşteau că împotriva Deciziei Civile nr. 495 / R / 23.09.2013 a fost formulată o Acţiune în Anulare, care a făcut obiectul Dosarului Civil nr.1243 / 44 / 2013, aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Intimaţii au formulat, PE RISCUL LOR (!), o Cerere de Executare Silită a Contestatoarei, iar prin admiterea Contestatiei a fost anulată decizia în cauză, ceea ce a condus la desfiinţarea Titlului Executoriu, situaţie care îi obligă pe Intimaţi să o repună pe Contestatoare în drepturile sale, anterioare, potrivit prevederilor art. 637 - alin.1, teza a II-a, din Codul de Procedură Civilă, cheltuielile de executare rămânând în sarcina Intimaţilor (potrivit: art. 722 - alin.1, teza finală, din Cod Procedură Civilă).”
“În cazul carierei Sibioara, este vorba, în mod evident, nu (doar) de prostie şi incompetenţă, ci chiar de rea credinţă, de ignorarea prevederilor legale, într-un caz limpede, raportat la cadrul legal (inclusiv la ultima lege în domeniu, intrată în vigoare în acest an!). Iată reperele acestei speţe.
În 29 mai 2003, SC Somaco Construct SRL a cumpărat, prin contractul nr.1021, de la Somaco SA Bucuresti, cladirile administrative si de productie din Constanta, precum si o suprafaţă de teren, din extravilanul comunei Lumina. Pe acest teren desfăşoară activitati de exploatare miniera in cadrul unei cariere de piatră granitică. Societatea are toate documentele cerute de lege: Certificat de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (seria MO, nr. 4703), documentaţia cadastrală completă şi Încheierea de Intabulare în Cartea Funciară (Nr. 1947/1999), licenta de exploatare nr.2454/2001.
La data de 02.07.2003, prin contractul de asociere in participatiune nr.2422, incheiat cu Consiliul Local Lumina, aceeaşi societate ia în concesiune, de la autorităţile administrative locale, o suprafaţă de teren (8,7 ha), pe care a dezvoltat, prin investiile efectuate, activitati de exploatare miniera.
Doi ani mai târziu, în 2005 aşadar, trei moştenitori ai unui proprietar de teren din zonă, deposedat de proprietăţile sale imobiliare, în mod abuziv, de către regimul comunist, încep demersurile, la Comisia locală şi la cea judeţeană de retrocedări şi de fond funciar, ulterior şi în justiţie, pentru retrocedarea în natură, exact pe amplasamentele carierei şi gropii de gunoi comunale, a terenurilor revendicate, demersuri care s-au finalizat in anul 2008 prin pronuntarea Deciziei civile nr.925/2008 a Tribunalului Constanta, devenita irevocabila.
Dat fiind faptul ca mostenitorii in cauza doreau reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul exploatatiei miniere, amplasament exclus de la reconstituire potrivit art.2 lit.e din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar si al art.4 alin.1 din Legea nr.1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate, niciunul dintre cei patru prefecţi care s-au succedat, până la Eugen Bola, nu a îndrăznit să încalce legea şi să facă demersuri pentru punerea în posesie a moştenitorilor, in conditiile in care cei patru prefecţi succesivi proveneau din partide diferite, uneori antagonice politic (în ordine: PSD, PDL-UNPR, PC, PSD)... De ce nu s-a implicat, în favoarea mostenitorilor, de exemplu, prefectul, tot USL-ist!, de după mai 2012, până la numirea lui Bola?!... Prefectul de dinainte de mai 2012, de exemplu, Claudiu Iorga Palaz, prin Hotararea nr. 266, din aprilie 2011, a invalidat punerea în posesie a moştenitorilor, tocmai pentru a respecta dispozitiile legale mai sus mentionate si a da astfel legalitate si temeinicie actului administrativ emis, fapt pentru care hotararea nu a fost contestata de catre mostenitorii in cauza.
Doar prefectul-virus E.Bola, fost... avocat!, îşi permite să se joace cu soarta a peste 500 de angajaţi, de la carieră (care, de altfel, abia mai pot fi stăpâniţi, de către conducerea administrativă, să nu iasă în stradă, pentru a protesta în faţa Prefecturii!), dar şi cu patronatul societatii Somaco Construct SRL, care au investit peste 4 milioane de euro (aşa cum dovedesc actele financiar-contabile), din momentul în care au cumpărat patrimoniul societatii in cauza, FIIND CONTRACTANŢI DE BUNĂ CREDINŢĂ, ÎN SENSUL LEGII, NEEXISTÂND, LA ACEL MOMENT (2003) NICIUN FEL DE REVENDICARE ASUPRA ACESTOR SUPRAFEŢE!
Să nu aibă niciun rol, în zelul anormal, dar şi... ILEGAL!, al prefectului “Ebola”, prietenia, nu numai politică, cu foarte competentul, dar şi... influentul, pe plan local, avocat constănţean Ionel Haşotti, care îi reprezintă, în Instanţă, pe moştenitorii revendicatori?!... Sau cu fratele avocatului, senatorul liberal Puiu Haşotti?!...
Prezentăm descrierea cazului (prin prezentarea cadrului legal ignorat de către susţinătorii demersurilor moştenitorilor lui Nicolae Tudorancea şi a derulării acţiunilor părţilor în conflict, în justiţie şi în forurile administrative), de fapt trecerea în revistă a abuzurilor Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, reprezentate de prefectul Eugen Bola, pentru susţinerea intereselor promovate prin presiuni, exercitate de exponenţi ai grupărilor implicate în mafia retrocedărilor imobiliare, prin ignorarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare şi ale drepturilor celorlalţi titulari, acestea din urmă constituite cu mult timp înaintea demersurilor grupurilor în cauză.
Terenurile revendicate în acest caz nu pot fi, conform legii, restituite pe vechiul amplasament!
Iată care este Cadrul Legal, ignorat de către Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, recte prefectul Eugen Bola, prin care anumite terenuri sunt EXCLUSE de la reconstituirea dreptului de proprietate şi retrocedarea în natură, pe amplasamentul iniţial, în cazurile enumerate în continuare.
1. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI.
Dreptul de proprietate privată. Art.44 (1): “Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
2. LEGEA 18/1991, privind FONDUL FUNCIAR.
Art. 2: “În funcţie de destinaţie, terenurile EXCEPTATE de la retrocedarea în natură, pe amplasamentul iniţial, sunt: (…), lit.e): terenuri cu DESTINAŢII SPECIALE, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere, CARIERE ŞI HALDE DE ORICE FEL, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea”.
Art. 42 alin. (3): “Nu pot fi atribuite în natură, pe amplasamentul iniţial, suprafeţele de teren PE CARE S-AU EFECTUAT INVESTIŢII, ALTELE DECÂT CELE DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE”.
3. Decizia Curţii Constituţionale a României, nr.232/2005, prin care s-a respins neconstituţionalitatea prevederilor art.42, alin3, din Legea nr.18/1991.
4. LEGEA nr. 1, din 11 ianuarie 2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Art. 4(1): “Pentru terenurile din EXTRAVILANUL localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice şi juridice, care au trecut în proprietatea statului şi pe care se găsesc instalaţii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioraţii, pe care se desfăşoară ACTIVITĂŢI MINIERE DE EXPLOATARE sau operaţiuni petroliere de dezvoltare-explorare şi exploatare, se restituie, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, suprafeţe echivalente, constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, acceptate de foştii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă, se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii.”
5. LEGEA MINELOR, nr. 85, din 18 martie 2003.
Art. 6: “Dreptul de folosinţă a terenurilor, necesare efectuării activităţilor MINIERE, din perimetrul de explorare/exploatare, se dobândeşte, în condiţiile legii, prin:
a) VÂNZAREA-CUMPĂRAREA terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul convenit între părţi; (…)
f) ASOCIEREA dintre proprietarul terenului şi titularul de licenţă.”
Art. 38: “Titularul licenţei/permisului are următoarele drepturi: (…)
e) Să se ASOCIEZE CU ALTE PERSOANE JURIDICE, în vederea executării activităţilor miniere, prevăzute în licenţă, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente.”
6. LEGEA nr. 215, din 23 aprilie 2001, a Administraţiei Publice Locale – Republicată.
Art.36, alin. (2): “Consiliul Local exercită următoarele categorii de atribuţii: (...)
c) Atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului;
Art. 36, alin. (7): “În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2), lit. c), consiliul local:
a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau ASOCIEREA cu persoane juridice, române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.”
7. HOTĂRÂREA nr. 349, din 21 aprilie 2005, privind DEPOZITAREA DEŞEURILOR.
Art. 9, alin. 3: “Consiliile Locale şi/sau Judeţene iau măsurile necesare pentru construirea depozitelor de deşeuri municipale, numai pe terenuri aflate în proprietatea lor.
Art.26. Depozitele de deşeuri municipale, conforme existente sau care se conformează prevederilor prezentei hotărâri, până la data de 31 decembrie 2006, continuă să funcţioneze, până la epuizarea capacităţii proiectate.”
8. LEGEA nr. 165, din 16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului communist, în România.
Art. 2: “Principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de prezenta Lege sunt:
a) principiul prevalenţei restituirii în natură;
b) principiul echităţii;
c) principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii;
d) principiul menţinerii JUSTULUI ECHILIBRU, între interesul particular al foştilor proprietari şi INTERESUL GENERAL AL SOCIETĂŢII.”
Art. 6 (1): “În termen de 180 de zile de la data constituirii, comisia prevăzută la art. 5 întocmeşte, conform normelor de aplicare a prezentei legi, situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care POT face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
(2)Situaţia prevăzută la alin. (1) va indica, prin determinare grafică, pe ortofotoplan:
a) terenurile ce constituie rezerva comisiei locale de fond funciar;
b) terenurile aflate în proprietatea publică şi privată a statului, cu sau fără investiţii, aflate în administrarea unor autorităţi şi instituţii publice;
c) terenurile administrate de institute şi staţiuni de cercetare, cu sau fără investiţii;
d) terenurile ocupate de izlazuri;
e) ALTE terenuri identificate ca disponibile, în vederea restituirii.
Art. 12 (1): “În situaţia în care restituirea terenurilor agricole, pe vechile amplasamente, NU ESTE POSIBILĂ, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate, de către Comisiile Judeţene de Fond Funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se va atribui un teren PE UN ALT AMPLASAMENT, în următoarea ordine:
a) pe terenurile din rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar;
b) pe izlazul comunal;
c) pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat, pe raza unităţii administrativ-teritoriale, de institute, staţiuni de cercetare şi alte instituţii publice;
d) pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, staţiuni de cercetare şi instituţii publice, pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ.”
Art. 12 (2): “Pentru terenul prevăzut la alin. (1) lit. b), regimul juridic şi categoria de folosinţă se pot schimba numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu acordul populaţiei cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială, acord exprimat în urma organizării unui referendum, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1).”
9. HOTĂRÂREA nr. 401, din 19 iunie 2013, pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, în România.
Atribuţiile Comisiei locale pentru inventariere.
Art. 6 (1): “Comisia locală pentru inventariere are următoarele atribuţii:
a) Identifică izlazurile comunale şi celelalte terenuri agricole şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, CARE POT FACE OBIECTUL RECONSTITUIRII dreptului de proprietate; (...)
g) Sesizează organele competente, în situaţia în care, în procesul de inventariere, se constată existenţa unor TITLURI DE PROPRIETATE EMISE CU ÎNCĂLCAREA DISPOZIŢIILOR LEGALE.”
Art. 12 (1): “Terenurile agricole afectate de investiţii pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar şi ale Legii nr. 165/2013.”
Art. 12 (2): “Prin investiţii se înţelege:
a) plantaţii de orice fel: vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea;
b) capacităţi de producţie din zootehnie şi instalaţii zootehnice;
c) platforme betonate şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole, fabrici de nutreţuri combinate, dezafectate sau active;
d) sedii de societăţi comerciale agricole, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice;
e) amenajări piscicole;
f) instalaţii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioraţii;
g) ALTE CONSTRUCŢII, CIVILE SAU INDUSTRIALE.”
Şi ultima Lege privind restituirile imobiliare (nr. 165/2013) EXCLUDE tipul de teren revendicat în această speţă!
Raportat la cadrul legal mai sus mentionat, este inexplicabilă atitudinea prefectului Judeţului Constanţa, Eugen Bola, de a face presiuni asupra Comisiei Locale de Fond Funciar, din comuna Lumina, pentru punerea în posesie a moştenitorilor autorului Tudorancea Nicolae, pe un teren cu “DESTINAŢIE SPECIALĂ”, în accepţiunea (litera) Legii nr. I8/1991, a Fondului Funciar (carieră in exploatare), situaţie ce contravine flagrant prevederilor art. 4 - alin.1, din Legea nr. 1/2000, şi art.2 - lit e, din Legea nr. 18/1991, dar şi celor ale art. 6 şi 12, din Legea nr. 165/2013, coroborate cu art.12 - alin.1 şi 2, din Hotărârea nr. 401/2013, care exclud de la reconstituire astfel de terenuri!
Această situaţie este cu atât mai mult de neînţeles, în condiţiile în care recenta Lege nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, în România, EXCLUDE de la restituirea în natură, pe amplasamentul iniţial, terenurile ce fac obiectul unor exploatari miniere în activitate!
Insistenţa cu care prefectul se implică, cu riscul comiterii unor fraude la lege, în favorizarea unor astfel de persoane, în detrimentul deţinătorului exploataţiei miniere, respectiv Somaco Construct SRL, evidenţiază clar scopul premeditat, urmărit de către moştenitorii autorului Tudorancea Nicolae, care, sub îndrumarea unei persoane calificate în materia retrocedărilor, au vizat, încă de la începutul primelor demersuri, reconstituirea dreptului lor de proprietate exact pe amplasamentul unei cariere aflate în exploataţie, respectiv obţinerea acestei cariere şi nicidecum a unui simplu teren agricol extravilan, în suprafaţa moştenită.
Comisiile abilitate în a stabili drepturile de proprietate (locală şi judeţeană) au respins, pe temeiuri legale, cererile moştenitorilor
Referitor la suprafaţa vizată a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, moştenită de către Mitrofan Elena, Muscalu Constantin şi Muscalu Valeriu, de la autorul lor, Tudorancea Nicolae, trebuie menţionate etapele şi probele prezentate, de către aceştia, autorităţilor şi instanţelor de judecată, precum şi hotărârile contradictorii date de către acestea din urmă, în raport de situaţia, de fapt şi de drept, existentă.
Astfel, prin Adresa nr. 5499, din 20.09.2005, şi Notificarea nr. 2117, din 14.11.2005, înscrisuri concepute de către un specialist în retrocedări, numita Mitrofan Elena, fără a enumera toţi moştenitorii defunctului Tudorancea Nicolae, solicita, în baza Legii nr. 247/2005, Primăriei comunei Lumina, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 20 ha - carieră piatră granit, situat în satul Sibioara, lotul 7, judeţul Constanţa. În probaţiunea demersului său, a anexat o declaraţie, autentificată sub nr. 3182/09.11.2005, la biroul notarului public Ciprian Alexandrescu.
Tot în cuprinsul acestei Notificări, cea în cauză a menţionat că are cunoştinţă de faptul că terenul, în suprafaţă de 20 ha – carieră piatră granit, situat în satul Sibioara, lotul 7 -- a fost vândul de către Primăria comunei Lumina către SC Somaco Construct SRL, cu sediul în Constanţa, str. I.C. Brătianu, nr.131, arătând astfel că, de fapt, cunoaşte cine exploatează respectiva carieră.
Prin Adresa nr. 3221, din 23.05.2006, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate, din comuna Lumina (constatând că solicitanta nu a adus documentele justificative cerute de lege) a procedat la respingerea cererii numitei Mitrofan Elena, pe motiv că nu a făcut dovada amplasamentului şi a proprietăţii. Totodată, în Adresă s-a mai menţionat că, în urma contestaţiei nr. 7837, din 29.12.2005, nu a rezultat că cei care au dat declaraţii le sunt foşti vecini sau moştenitori ai lor, pe fiecare latură a terenului solicitat, aşa cum cere legea. Acelaşi răspuns a fost dat şi Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, prin adresa nr. 5104, din 10.08.2006, emisă de aceeaşi Comisie.
Declaraţiile contradictorii ale martorilor, aduşi de către Mitrofan Elena, pentru identificarea amplasamentului, au fost consemnate în Procesul Verbal nr. 5374, din 16.08.2006. În urma acestei activităţi, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate, din comuna Lumina, a emis Adresa nr. 5629, din 29.08.2006, prin care îi comunica numitei Mitrofan Elena că îi respinge Cererea nr. 5499, din 20.09.2005, deoarece NU a făcut dovada vechiului amplasament, dosarul fiind transmis la Comisia Judeţeană de Fond Funciar.
Şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului, analizand documentaţia rezultată în urma cererii depuse de Mitrofan Elena, dispune invalidarea/respingerea acesteia, conform Hotărârii nr. 420, din 01.09.2006.
Cu rea credinţă, în acţiunile lor în Justiţie, revendicatorii omit să precizeze că pe terenul “agricol” solicitat se află... o carieră, în exploatare, ceea ce îl face EXCEPTAT de la retrocedare, pe vechiul amplasament!... Instanţa de fond le-a respins cererea
Împotriva acestei Hotărâri, moştenitorii autorului Tudorancea Nicolae, numiţii Mitrofan Elena, Muscalu Constantin şi Muscalu Valeriu, au formulat acţiune în Justiţie, având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 20 ha, acţiune ce a format obiectul Dosarului Civil nr. 4664/212/2006.
Pentru a-şi atinge scopul vizat, mai sus menţionat, cei în cauză, sfătuiţi şi asistaţi de specialistul în retrocedări, au omis, în mod premeditat şi cu bună stiinţă (de fapt:... cu rea credinţă!) să precizeze, în conţinutul acţiunii, raportat la situaţia de fapt şi de drept existentă, prevăzută de art. 4 alin. 1, din Legea nr.1/2000, faptul că pe terenul pe care solicita reconstituirea se află, în exploataţie, o carieră, aparţinând SC Somaco Construct SRL. Şi nici nu a dorit judecata în contradictoriu cu această societate.
În condiţiile unui cadru procesual restrâns, al unor probe insuficient de concludente şi al unei expertize tehnice judiciare superficiale, Instanţa de fond a aplicat corect legea, respectând interdicţia prevazută de art. 4 alin. 1 din Legea nr.1/2000, sens în care a dispus, prin sentinţa civilă nr. 7474, din 25.04.2008, reconstituirea dreptului de proprietate, în natură sau echivalent, însă nu pe amplasamentul pe care se află cariera în exploatare, aparţinand SC Somaco Construct SRL.
Nemulţumiţi că Instanţa de fond nu le-a reconstituit dreptul de proprietate pe amplsamentul carierei deţinute de către SC Somaco Construct SRL, moştenitorii au atacat sentinţa civilă în cauză, la Tribunalul Constanţa. Această din urmă Instanţă a facut o interpretare greşită a probelor administrate în cauză, inclusiv a expertizei tehnice judiciare, ceea ce a condus la aplicarea greşită a legii, în raport de interdicţiile impuse de art 4 alin.1, din Legea nr. 1/2000. Pe fondul acestor carenţe, şi în baza unor motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în mod netemeinic, Instanţa de recurs a dispus, prin decizia nr. 925/2008, reconstituirea dreptului de proprietate, pentru numiţii Mitrofan Elena, Muscalu Constantin şi Muscalu Valeriu, pe amplasamentul deţinut de SC Somaco Construct SRL pentru desfăşurarea activităţii de exploatare minieră.
Despre această situaţie, SC Somaco Construct SRL a luat cunoştinţă abia la... aproape un an de la pronunţarea deciziei mai sus menţionate, când moştenitorii autorului Tudorancea Nicolae au iniţiat o serie de măsuri abuzive, atât la nivelul Consiliului Local Lumina, cât şi la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, prin care urmăreau determinarea autorităţilor în cauză de a emite actele necesare pentru punerea în posesie, pe terenul deţinut legal, în exploataţie minieră, de către SC Somaco Construct SRL, cu ignorarea prevederilor art. 4 alin. 1, din Legea nr. 1/2000.
Acţiunile în Justiţie, ale deţinătorilor legitimi ai terenului, continuă
În acest context, prin Notificarea nr. 688, din 31.07.2009, înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc (BEJ) Stoica, SC Somaco Construct SRL a solicitat Consiliului Local Lumina să evite emiterea unor acte care contravin prevederilor art. 4 alin. 1, din Legea nr. 1/2000, de natură a prejudicia grav drepturile şi interesele societăţii implicate în desfăşurarea activităţii miniere, precum şi respectarea obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţiune nr. 2422, din 02.07.2003, încheiat în acest scop cu această instituţie (Consiliul Local Lumina), pe terenul dat în folosinţă.
În paralel cu acest demers, au fost înaintate mai multe memorii, la Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, prin care s-au devoalat abuzul de drept şi modul premeditat în care moştenitorii în cauză au urmărit, de fapt, recostituirea dreptului de proprietate şi obţinerea posesiei exact pe amplasamentul exploataţiei miniere, suprafaţă deţinută de către SC Somaco Construct SRL, cu ignorarea prevederilor art. 4 alin. 1, din Legea nr.1/2000.
Analizând datele situaţiei, de fapt şi de drept, existente, şi ţinând cont şi de menţiunile Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanţa, formulate prin Adresa nr. 5938, din 15.06.2009 cu privire la suprapunerea terenului ce facea obiectul Deciziei civile nr. 925/2008, precum si de prevederile art.2 lit.e din Legea nr.18/1991, Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa a emis Hotărârea nr. 266, din 13.04.2011, prin care a invalidat demersul Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate Lumina, de punere în posesie a moştenitorilor în cauză, cu ignorarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1, din Legea nr.1/2000.
Totodată, SC Somaco Construct SRL a iniţiat o serie de acţiuni în Justiţie, prin care a urmărit protejarea dreptului de proprietate şi folosinţă, urmare punerii în executare a Deciziei Civile nr. 925/2008, a Tribunalului Constanţa, prin devoalarea mecanismului ce a stat în spatele acestei decizii, date cu aplicarea greşită a legii şi pe fondul unor coincidenţe stranii, în exercitarea/aplicarea actului de Justiţie, în condiţiile în care cei în cauză refuzau orice propunere (venită din partea autorităţilor locale abilitate de lege) de punere în posesie pe un alt amplasament decât cel precizat în decizia mai sus menţionată.
Astfel, în condiţiile în care moştenitorii în cauză nu sunt puşi în posesie de către autorităţle abilitate, Justiţia, prin Decizia nr. 459, din 23.09.2013, dată în dosarul nr. 24738/212/2009, a considerat ca, pentru o astfel de situaţie, să fie obligată SC Somaco Construct SRL la plata de “daune cominatorii”, de 500 lei/zi, către moştenitorii respectivi, fără ca Instanţa să indice o singură dovadă măcar, în baza căreia a acordat aceste daune şi care este temeiul de drept care îi conferă SC Somaco Construct SRL atribuţii pentru a-i pune în posesie pe aceştia!
Prefectul Eugen Bola ignoră, pe bandă rulantă, legile şi reglementările în vigoare!
Însă paradoxul nu se opreşte aici: la data de 20.03.2013, Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, prin persoana prefectului Eugen Bola, în mod tardiv!, adoptă Hotărârea nr. 49, fără a... indica vreun motiv sau vreun temei de drept!, şi procedează la revocarea Hotărârii nr. 266, din 13.04.2011, prin care a fost invalidată punerea în posesie a moştenitorilor pe amplasamentul exploataţiei miniere, deţinute de SC Somaco Construct SRL.
Tot acest prefect, Eugen Bola (ignorând prevederile Hotărârii nr. 349, din 21 aprilie 2005, privind depozitarea deşeurilor, şi cunoscând că pe terenul ce se doreşte reconstituirea dreptului de proprietate, de către moştenitorii în cauză, se află un depozit de deşeuri menajere, cu mult înainte de a exista o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren, administrat de către Consiliul Local Lumina) implică Instituţia Prefectului Judeţului Constanta pentru a face presiuni asupra acestei unităţi administrative, pentru a ceda gropa de gunoi, în scopul reconstituirii pe acel amplasament a dreptului de proprietate pentru moştenitorii autorului Tudorancea Nicolae.
Mai mult, motivând prin apariţia recentei Legi nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist, în România, prefectul Eugen Bola, abuzând de atribuţiile conferite de Lege, şi ignorând principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii, precum şi pe cel al menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii, urmăreşte să oblige Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate din comuna Lumina să pună în posesie moştenitorii lui Tudorancea Nicolae conform Deciziei 925/2008, a Tribunalului Constanţa, în condiţiile în care şi recenta Lege EXCLUDE de la restituirea în natură, pe vechiul amplasament, terenurile ce fac obiectul unor exploatări miniere.
De reţinut este şi faptul că Hotărârea nr. 49, din 20.03.2013, emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, a fost atacată de către Somaco Construct SRL, în procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, privind Contenciosul Administrativ, context în care Instituţia Prefectului nu a dat niciun răspuns, referitor la legalitatea şi temenicia acesteia!
Faţă de lipsa de reacţie a instituţiei (publice!) în cauză, Somaco Construct SRL a continuat demersul judiciar, prin a contesta această Hotărâre (nr. 49, din 20.03.2013) în faţa Instanţelor de Judecată, demers ce face obiectul dosarelor nr. 11068/212/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa, şi nr.8332/118/2013, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, şi care suspendă executarea Hotărârii în cauză.
Cu toţii: fraţi, prieteni şi... PNL-işti! ! Avocatul este frate cu senatorul şi amândoi sunt buni prieteni, inclusiv, “politici”, cu prefectul...
Este de neînţeles care este interesul real al acestui prefect, în condiţiile în care, prin activitatea ce o desfăşoară trebuie să dea dovadă de lipsă de orice părtinire şi să aplice echilibrat şi transpartent orice act administrativ, chiar dacă în asistarea judiciară a moştenitorilor în cauză se afla un... bun prieten (cunoscutul şi competentul avocat constănţean Ionel Haşotti, fratele senatorului Puiu Haşotti)), cu aceeasi afinitate politică (Partidul Naţional Liberal) ca a sa (Eugen Bola fiind propus pentru funcţia de prefect de către PNL, al cărui membru era încă din primii ani de după 1990)!...
Cum ar putea acest Tipătescu contemporan (E. Bola, poreclit, oare de ce ?..., “în popor”-ul constănţean: “Ebola”, după numele distrugătorului virus african!) să-l refuze pe influentul Conu’ Zaharia (Puiu Haşotti), când în cauză este angajat cel mai Farfuridi dintre Brânzoveneştii Baroului local (Ionel Haşotti)?!...
(VA URMA)
Lista SELECTIVĂ a câtorva dinre articolele anchetelor jurnalistice, publicate în Ziarul TIMPUL.RO / TIMPUL.Info, pe temele Carierei SIBIOARA şi ale altor încercări de FORŢARE a unor RETROCEDĂRI imobiliare (în special FUNCIARE) ABUZIVE, pe căi care îmbracă chiar şi aspecte… PENALE, în judeţul Constanţa:
- “MAFIA RETROCEDĂRILOR FUNCIARE (Partea a şasea): Cei din spatele aşa-zişilor moştenitori vor terenurile din parcurile eoliene din Dobrogea”, Secţiunea „Dosarele Timpul”, 10.03.2014;
- “Am scăpat, în sfârşit, de CEL MAI SLAB PREFECT DIN ULTIMUL SFERT DE SECOL! Prefectura Constanţa a fost devirusată de ucigătorul E.Bola…”, Secţiunea “Politica”, 06.02.2014;
- “CINE PILOTEAZĂ REŢEAUA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE. Cazul Techirghiol-Săcele-Corbu-Agigea (Partea a cincea)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 07.01.2014;
- “MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, prefectul E.Bola şi… infracţiunea abuzului în serviciu, din Codul Penal (Partea a patra)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 01.12.2013;
- „Prefectul EBOLA nu ştie că Direcţia Antifraudă este o instituţie PUBLICĂ, confundă Grecia cu Danemarca şi păgubeşte cu milioane de euro statul român, prin abandonarea proceselor! (2)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 25.11.2013;
- „BO(a)LA lungă - moarte sigură, pentru judeţul unde-i prefect un om al abuzurilor, comenzilor politice şi incompetenţei crase! Chiar nu mai are PNL altă variantă pentru “Instituţia Prefectului”, la Constanţa?... (1)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 19.11.2013;
- “EXCLUSIV - FALS ŞI UZ DE FALS? MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, din judeţul Constanţa, prezintă instanţelor şi comisiilor competente ACELAŞI ACT - UNICAT ÎN… FORME DIFERITE! Judecătoria nu observă... (Partea a treia)”, Secţiunea „Dosarele Timpul”, 07.11.2013;
- “PROMO. EXCLUSIV: Mafia retrocedărilor imobiliare umblă cu... acte de proprietate falsificate? Un caz INEDIT, de la Mihail Kogălniceanu”, Secţiunea “Social”, 05.11.2013;
- “EXCLUSIV. MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE este susţinută de deciziile NELEGALE ale Comisiei de la Prefectură şi de presiunile... “Virusului E.BOLA”! (Partea a doua)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 04.11.2013;
- “Virusul “Ebola” bântuie devastator prin Prefectura Constanţa: reprezentantul Guvernului în teritoriu face presiuni ilegale asupra Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate din Lumina, pentru a o determina să ignore legea! (Partea 1)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 29.10.2013.