Deși nu e un subiect de actualitate din politică sau din fotbal, vreau să vă fac cunoștință cu cineva și m-am gândit astfel să aduc și un omagiu binemeritat unuia dintre voievozii de primă mână ai Țării Românești. Istoria noastră sau mai bine zis istoricii noștri, au trecut în grabă peste domnia sa, una destul de lungă pentru acea vreme. Tot timpul m-am întrebat de ce au trecut cu vederea acest domnitor, pentru că a fost o figură importantă în lupta pentru păstrarea Țării Românești și un general de seamă al lui Mihai Viteazul. Este vorba despre Radu Șerban.

          Descendent al familiei Craioveștilor, boierul Șerban din Coiani ocupă funcția de paharnic din 1594 până în iulie 1600. A fost căsătorit cu Elina din Mărgineni, strănepoată a lui Radu de la Afumați. A avut 2 fete și un băiat. Ana a fost căsătorită cu Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul. Elina a fost căsătorită cu postelnicul Constantin Cantacuzino. Băiatul a domnit în două rânduri în Țara Românească și Moldova sub numele Constantin Șerban. Radu Șerban a domnit în 3 rânduri: octombrie 1601, iulie 1602, decembrie 1610 și mai-septembrie 1611. Moare la Viena și este înmormântat la Catedrala Sfântul Ștefan. Ulterior, în 1640, rămășițele sale au fost reînhumate la Mănăstirea Comana.

        Întreaga sa domnie a fost o luptă pentru păstrarea intactă a teritoriului Țării Românești, împotriva Imperiului Otoman, a regatului Poloniei, a Imperiului Habsburgic, a Transilvaniei condusă de familia Bathory, a familiei Movilă din Moldova, care își dorea tronul Țării Românești și nu în ultimul rând, a tătarilor. Practic se afla în aceeași situație ca ilustrul său predecesor Mihai Viteazul. Și încă un aspect al situației politice din acea vreme: între 1591 și 1606 are loc Războiul cel Lung între Liga Sfântă și Imperiul Otoman. Teatrul principal de luptă a fost în Transilvania și Muntenia. De aici și sprijinul imperialilor pentru Mihai Viteazul și Radu Șerban. Practic cei doi au luptat în prima linie împotriva otomanilor, acționând ca niște veritabili generali ai Sfântului Imperiu. Iată și răspunsul pentru paradoxul situației în care generalul Basta devine aliatul lui Radu Șerban, căpitan de seamă al lui Mihai Viteazul, asasinat de același general Giorgio Basta. Rudolf al ll-lea era conștient că pentru a stăpâni Transilvania are nevoie de un aliat pe tronul Munteniei. De cealaltă parte, Imperiul Otoman conștientiza faptul că menținerea cuceririlor din Banat și Ungaria depindeau de stăpânirea Ardealului, care putea fi asigurată prin Muntenia; voiau să-l impună domn pe Radu Mihnea. Polonia îl susținea pe Simion Movilă la tronul Țării Românești; o mai veche dorință a lor de a aduce în sfera lor de influență Muntenia și protejând astfel Moldova. Cam asta era era situația externă la venirea lui Radu Șerban pe tron.

           Odată urcat pe tron, în jurul său s-au coagulat marea majoritate a căpitanilor lui Mihai Viteazul, boierii și o parte din oști. Situația, cum am spus, era dificilă. Simion Movilă înainta spre Târgoviște, turcii erau la Dunăre cu Radu Mihnea pe care voiau să-l pună domn. În Transilvania, Basta era în dificultate fiindcă Sigismund Bathory, aflat în Moldova la Ieremia Movilă unde se refugiase, se întoarce cu oști să-și recupereze scaunul. Simion Movilă cucerește aproape toată țara. Radu Șerban se retrage la Dej, unde se retrage și Basta din fața lui Sigismund. La Dej, Radu Șerban depune jurământ de credință lui Rudolf al ll-lea.

        În vara lui 1602 Radu Șerban trece în Muntenia și-l alungă pe Simion Movilă în Moldova. Alături de el îl are și pe Marcu, fratele vitreg al lui Mihai Viteazul. Simion Movilă revine cu trupe în Țara Românească și la 23 septembrie 1602 la Ogretin-Teișani este înfrânt de Radu Șerban. La începutul lui 1603, la fel ca și Mihai Viteazul, trece Dunărea înghețată și atacă Silistra turcească. Surprinsă, puternica garnizoană turco-tătară este învinsă și Silistra cucerită. Din nou Marcu îi este alături. Apoi îl trimite pe Gheorghe Raț, alt căpitan de seamă în armata marelui voievod Mihai, să atace Hârșova, pe care acesta o cucerește. Speriați, turcii evacuează mare parte din Dobrogea.

         Însă în Transilvania lucrurile se complică din nou. Moise Szekely, pus comandant general în Transilvania de Mihai Viteazul și împotriva căruia ridică primul armele la vremea respectivă, se închină turcilor și pleacă din Banat în Transilvania, în încercarea de a lua tronul. Basta este înfrânt și se retrage la Gherla, Moise Szekely mergând din success în succes. Radu Șerban realizează pericolul cleștelui în care era prins de Moise Szekely pe de o parte și Simion Movilă, care aștepta în Moldova și turcii de la Dunăre, pe de altă parte. Se hotărăște să-l atace pe Moise Szekely și la 17 iulie 1603 are loc Bătălia Brașovului. Moise Szekely este zdrobit și își pierde viața, Gheorghe Raț tăindu-i capul. Radu Șerban salvează Transilvania de turci, dar își salvează și domnia sa. La această luptă au luat parte mai mulți căpitani ai lui Mihai Viteazul: Gheorghe Raț, frații Mîrza, Vasile și Dimitrie, Gheorghe Mako, Deli Marcu.

         Datorită calităților sale diplomatice  a reușit să domnească până în 1611 în acele vremuri foarte grele pentru țările române, prinse între atâtea puteri dornice să le aducă în sfera lor de influență. În 1611 la Sânpetru lângă Brașov îl învinge pe Gabriel Bathory în ceea ce va purta numele de „A doua bătălie de la Brașov”. Inițial Gabriel Bathoty ocupă Targoviștea și jefuiește Muntenia. Sprijinit de armata imperială, cu mercenari polonezi alături și cu grosul oștirii formată din români, Radu Șerban efectiv îl zdrobește pe Bathory, care abia scapă cu fuga. Însă contextul politic extern îi este nefavorabil și pleacă în exil. A fost ultima bătălie dată de poate cel mai destoinic general al marelui voievod Mihai.

          Practic perioada cea mai stabilă a domniei a fost între 1604 și 1611. Țara  a fost scutită de invazii și s-a putut reface economic, oamenii reluându-și activitățile agricole și comerciale după distrugerile masive din anii precedenți. A guvernat având sprijinul marilor familii boierești, în special a fraților Buzești Preda, Stroe și Radu, care i-au asigurat pacea internă.

Pe plan extern, deși aliat cu Imperiul Habsburgic, el încheie o alianță secretă cu Imperiul Otoman în 1604. Sultanul îi recunoaște domnia în schimbul unui tribut rezonabil. Alianța asta i-a fost propusă și marelui Mihai însă acesta  a refuzat. Dacă accepta, cine știe? Poate trăia, poate domnea în continuare…am putea să ne imaginăm care ar fi fost soarta țărilor române. Dar să revenim la Radu Șerban, care înțelege că având Imperiul Otoman în spate ca aliat și prieten îi era mult mai ușor să negocieze cu imperialii și să-l țină departe de tron pe Simion Movilă. Acesta nu avea curaj să se împotrivească turcilor, pentru că polonezii lui nu voiau să între în conflict cu turcii. Astfel el protejează Țara Românească și nu numai de cei enumerați mai sus ci și de atacurile tătarilor puși mereu pe jaf și ale pașalelor de la Dunăre. 

Pe plan cultural el reconstruiește total Mănăstirea Comana din județul Giurgiu, pe locul celei vechi construite de Vlad Țepeș și ajută la ridicarea Mănăstirii Cernica.

 

Aștept părerile voastre în comentarii și să-mi spuneți ce părere aveți de voievodul Radu Șerban.