Premierul nostru japonez şi-a pus palma în kur şi ne-a anunţat senin că pleacă în concediu de odihnă! Metoda, una cât se poate de parşivă, se înscrie în tacticile frecvente care au ca obiectiv trasul în piept pe diverse criterii. Chiar dacă sună bine în japoneză, procedeul descris mai sus îşi are rădăcinile în metehnele şi supărarea ciobanului pe sat.Aşa se manifestă şi domnul nostru prim ministru. Işi abandonează calabalâcul, că tot a fost el în Turcia, în mijlocul ţării, ca într-o curte oarecare, şi ne lasă cu ochii în soare. După cum îşi pune palma în kur, în cel mai pur stil românesc, tragem concluzia că ţara e o ocupaţie oarecare! Se vede de la o poştă că lui Victor Ponta nu-i mai arde de guvernare şi că este plictisit de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. De când a pierdut alegerile prezidenţiale, continuă să-şi lingă rănile, ca şi cum ţara asta altă treabă nu are decât să-l bocească pe Ponta! Si premierul nostru japonez ce face? Işi pune palma în kur şi pleacă în America, bietul de el, ca să nu se spună că e cumva mai prejos decât preşedintele Iohannis, alt grandoman în materie de vacanţe exotice şi la vremuri nepotrivite! Mă gândesc că, într-un fel, e bine că Victoraş nu este mecanic de locomotivă. Ăsta, când i se pune pata, lasă trenul în tunel şi pleacă de capul lui în concediu, chiar şi în condiţiile în care ar fi stare de urgenţă! Tara arde şi dumnealui călătoreşte, via America! Mă mir că nu se vaită că-l supără piciorul beteag! Cât a stat internat în Turcia, doar gura lui se auzea, văicărindu-se că i-a amorţit genunchiul! Păi, cum o să reziste până în SUA şi retur! Cum o să se deplaseze el pe acolo într-un picior, ca un cocostârc cu guşa plină de peşte! Ne abureşte premierul, meşter mare, cu tot felul de istorioare siropoase despre copiii săi, care vor să ajungă în America! Aşa o fi, dar cum răspunzi poporului! Că vrea şi el un premier al lui! Dar ce contează...Ponta vrea să fie premier pentru el şi gaşca şova lui! Iohannis vrea guvernul lui de liberali. Carmen Iohannis vrea instituţia Primei Doamne! MRU vrea partea lui din vaca Kobe! După care brusc suntem anunţaţi că dumnealor pleacă în concediu, că, vorba aia, se respectă! Nu zice nimeni să nu pleci, dar nu îţi pui palma în kur când e naşpa în ţară! Până la urmă, mai patriot şi mai conştiincios este înlocuitorul premierului, Gabriel Oprea. Mai bea şi el din când în când câte un păhăruţ de vin cu Dragnea, dar stă la servici!
Premierul şi-a pus în japoneză palma în kur şi ne salută din mers!
Premierul nostru japonez şi-a pus palma în kur şi ne-a anunţat senin că pleacă în concediu de odihnă! Metoda, una cât se poate





Nu sunt încă comentarii aprobate.