Ieri, la ora 02.30 patrula mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia şi un lucrător GMJ a depistat în zona Complex Perla pe I.A.C., de 14 ani, din comuna Dumbrăveni, judeţ Constanţa, care la vederea oamenilor legii a devenit agitat aruncând pe sol un obiect ascuţit. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba de un briceag cu mâner din plastic, iar în zonă au fost identificate două autoturisme ale căror sisteme de asigurare fuseseră forţate.
Extinzând cercetările s-a stabilit că acesta a sustras suma de 35 lei dintr-un alt autoturism, parcat în zonă, prin acelaşi mod de operare.
În cauză se efectuează cercetări pentru sâvârşirea infracţiunii de furt calificat.
MAMAIA. Copil de 14 ani, specializat în spart de mașini
Ieri, la ora 02.30 patrula mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea





Nu sunt încă comentarii aprobate.