ANAF: Miracol pe litoralul românesc!(1383)
Din ciclul "a crescut consumul cu 5,4%, e normal să colectezi 39% în plus la TVA în zona București-Ilfov" și pentru a elimina cea mai mică umbră de îndoială cu privire la perspicacitatea frăției "consumiștilor", ANAF a prezetat astăzi un top 10 al managerilor de succes de pe litoral care au înregistrat creșteri ale business-ului cu adevărat miraculoase.
De exemplu, dacă în perioada mai-iulie 2014 unul dintre ei a fiscalizat 88.497 lei, în mai-iulie 2015 rapoartele caselor de marcat ale aceluiași club au înregistrat un uimitor 1.444.307 lei, ceea ce înseamnă o creștere de cca 1.500%.
Ne putem doar închipui cum ar suna declarația acestui manager excepțional, în cadrul unui interviu din revistele de business care prezintă top-uri și povești de succes în afaceri, cu personaje care pleacă la drum cu 100$ împrumutați de la familie și ajung peste un an la cifre de afaceri de milioane de euro:
"Sincer, nu știu exact să vă spun. Eu sunt același, iar clubul nu are nimic în plus față de anii trecuți. Cred că a crescut consumul. Este posibil ca românii să fi fost extrem de însetați în această perioadă. După cum știți, a fost și secetă. Mă mai gândesc și la faptul că este posibil ca turiștii de anul acesta să fi băut mai mult și de nervi când au văzut cum inspectorii Antifraudă intră în club în timp ce ei sunt la distracție."
"Miracolul de pe litoral", cum va rămâne de acum înainte în memoria colectivă a românilor, este o demonstrație extrem de clară a viziunii de excepție a unor politicieni, deveniți peste noapte specialiști în domeniul fiscal, cu o capacitate de deducție rafinată care au intuit cu precizie faptul că cca 5 miliarde lei colectate în plus la TVA, pe primele 8 luni din 2015 față de aceeași perioadă din 2014, după o "gaura" la venituri de aproape 1 miliard lei în urma scăderii TVA la alimente, provin exclusiv din consum, fără ca acțiunile de combatere a evaziunii fiscale de către #ANAF să aibă vreun rol.
De asemenea, ANAF a precizat că, în timp ce consumul creștea cu 1.500% pe litoral, inspectorii Antifraudă veneau la serviciu și, între meciurile din campionatul intern de Solitaire, rezolvau cazuri de buticari și precupețe de zarzavaturi, cum ar fi:
- identificarea unui lanţ de 70 de firme controlate de doi fraţi de origine turcă, prin intermediul cărora, din 2013 până în prezent, au cauzat un prejudiciu de peste 31 milioane euro (cca 140 mil lei)
- identificarea unui circuit tranzacţional fictiv format din patru firme cu sediul în România (Oradea) şi Ungaria, prin intermediul cărora, în perioada 2012-2014, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 1,3 milioane euro
- stabilirea unui prejudiciu de 30 milioane euro cauzat prin operaţiuni economice fictive suspecte de evaziune fiscală şi spălare de bani efectuate de firme din domeniul tehnologiei informaţiei şi construcţiilor
- identificarea unui lanţ de 40 firme tip “fantomă”, care au cauzat un prejudiciu de 14.365.874,71 euro, reprezentând accize şi TVA, prin comercializare frauduloasă de produse energetice în perioada 2013–2014
- identificarea unui prejudiciu de peste 7,6 milioane lei (cca 1,7 milioane euro) cauzat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către o fundaţie, care avea drept scop principal de activitate organizarea de concursuri şi teste de evaluare în educaţie pentru elevi şi studenţi, în unităţi de învăţământ la nivel naţional
- identificarea unui prejudiciu de 11,2 milioane lei cauzat prin sustragerea de la plata TVA datorată bugetului de stat de către o reţea de 10 firme controlate de un grup de cetăţeni chinezi
”Suntem convinși că ați citit în presă despre toate aceste cazuri, după ce noi le-am făcut publice, imediat sub rubrica dedicată băbuței cu urzici, atacată de nemiloșii inspectori Antfraudă, deghizați în uniformele Poliției Locale”, au precizat reprezentanții ANAF.