Fermierii care s-au asociat au început să simtă gustul profitului sigur. Este cazul cooperativei înfiinţate în 2013 în comuna clujeană Apahida, cu 16 agricultori în componență. Cifra de afaceri s-a dublat într-un an, iar volumul vânzărilor a crescut cu 30 la sutădatorită contractelor de desfacere cu lanţuri comerciale precum Carrefour, Profi şi Kaufland. În al doilea an de la înfiinţarea cooperativei, au vândut marilor magazine 600 de tone de legume,iar cifra de afaceri a sărit de la 50.000 de euro la 110.000 de euro. Asta după ce au extins suprafaţa cultivată iar vânzările au crescut cu 30%, ceea ce i-a scăpat de multe griji. Câştigul lunar se împarte proporţional cu producţia fiecăruia, după ce se pun deoparte zece la sută pentru cheltuieli administrative. Am prezentat aceste date, pentru ca inițiativa să se extindă și pe meleagurile constănțene.
Agricultorii care se asociază în cooperative își dublează profiturile
Fermierii care s-au asociat au început să simtă gustul profitului sigur. Este cazul cooperativei înfiinţate în 2013 în comuna





Nu sunt încă comentarii aprobate.