Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, este beneficiarul unei finanțări nerambursabile din fonduri publice, în valoare totală de 170.392.145lei, acordată de Autoritatea de Management în cadrul POS-T 2007-
2013, Axa prioritară 2 - Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport.
Proiectul se armonizează cu lucrările de proiectare anterioare și se integrează în programul de dezvoltare și modernizare a AIMKC privind :
- creșterea și uniformizarea capacității portante a întregii suprafețe a platformelor
- asigurarea condițiilor de rulaj la sol al aeronavelor
- mărirea siguranței traficului aerian
- creșterea capacității de deservire a acesteia cu gama de aeronave ce operează în prezent pe aeroport
- refacerea sistemului de iluminat balizaj aferent structurii rutiere aeroportuare (platforme staționare, căi de rulare)
- reabilitarea rețelei de canalizare pluvială aferentă structurii rutiere aeroportuare
- refacerea marcajelor și înscripționărilor aferente structurii rutiere aeroportuare.