Eliberarea de către primării a adeverinţelor necesare fermierilor pentru obţinerea subvenţiilor nu va mai fi condiţionată de lipsa datoriilor la bugetul local, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către federaţia Agrostar. Agrostar a cerut şi a obţinut de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) completarea prevederilor Ordinului în sensul că "eliberarea adeverinţei nu poate fi condiţionată de existenţa datoriilor la bugetul local". Totodată, federaţia a obţinut şi eliberarea gratuită de către medicii veterinari a adeverinţelor pentru crescătorii de animale.