Acordarea ajutorului social, familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini, precum şi persoanelor fără locuinţă aflate în situaţie de nevoie, care trăiesc în adăposturi improvizate. Beneficiari: Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat stabilit prin ordonanţă de urgenţă. Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă ISR a cărui valoare este stabilită prin lege la 500 LEI.
     Nivelurile pentru VMG sunt următoarele: Persoană singură = 0.283 x ISR = 142 lei Familia formată din 2 persoane = 0.510 x ISR = 255 lei Familia formată din 3 persoane = 0.714 x ISR = 357 lei Familia formată din 4 persoane = 0.884 x ISR = 442 lei Familia formată din 5 persoane = 1.054 x ISR = 527 lei Pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, ajutorul social se măreşte cu 0.073 x ISR. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile menţionate mai sus şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, precum şi celelalte acte doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate, se înregistrează la primăria localităţii în a cărei raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul. Pentru soluţionarea cererii privind acordarea ajutorului social, se va efectua anchetă socială la domiciliul sau, dupa caz la reşedinţa solicitantului, ori la locul desemnat de solicitant în cazul celor fără locuinţă. Acordarea sau, dupa caz, neacordarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziţia scrisă a primarului, iar dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii. În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, se efectuează anchete sociale la un interval de 3 luni sau ori de câte ori este nevoie. Titularul ajutorului social este obligat să depună, din 3 în 3 luni, la primăria localităţii în a carei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, însoţită de o adeverinţă eliberată de autoritatea competentă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit. De asemenea, persoanele apte de muncă care solicită ajutorul social şi care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, au următoarele obligaţii: să dovedească, cu adeverinţă eliberată de ATOFM, că sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, să presteze lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.