Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
ARB: Proiectul SEPA se va finaliza până la 31 octombrie

ARB: Proiectul SEPA se va finaliza până la 31 octombrie(1024)

Finalizarea implementării sistemului SEPA (Single Euro Payments Area – zona unică de plăți în euro, n.r.) în România, la plățile în euro (transfer credit și debitări directe), va avea loc cel târziu până la 31 octombrie 2016, a declarat președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea. Pe de altă parte, reprezentantul ARB a susținut ideea că, în cazul introducerii sistemului de plăți instant, băncile trebuie să fie organizate, iar o astfel de noutate trebuie foarte bine gândită și reglementată. Conform informațiilor publicate pe site-ul Asociației Române a Băncilor (ARB), zona unică de plăți în euro — SEPA — este o zonă geografică în care nu vor mai exista diferențe între plățile interne și transfrontaliere în euro, în care clienții vor fi capabili să efectueze și să primească plăți în euro în interiorul spațiului european, la fel de sigur, rapid și eficient ca în contextul național, folosind un cont unic și un set de instrumente standardizate.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence

Editorial

BREAKING BRAIN Țara arde și baba se...pensează!
scris de Liviu Tramundana
Vineri, în timp ce numărul morților și răniților în explozia din Rahova creștea, Nicușor se ținea de întrevederi mondene, la Cot(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

Clubul Sportiv Medgidia 2017
Dr. Mohammad Murad
IMPExpert Birotică și Papetărie