CINE ÎL IZGONEA PE ZGONEA(2041)

 Cât timp a fost campanie electorală şi prin Parlament a bătut vântul, Valerică Zgonea a fost fericit. Singur prin Casa Poporului, pentru că el, ca neafiliat, nu a avut nici o treabă cu campania, a fost ca un veritabil împărat peste ditamai hardughia pustie. S-a plimbat pe holurile imense, şi-a admirat silueta în oglinzile uriaşe, răsucindu-se uşor când pe un picior, când pe celălalt, s-a oprit în dreptul statuilor voievozilor neamului românesc şi le-a făcut cu ochiul, ca la nişte camarazi vechi. Mai ales lui Mihai Viteazul. Păcat că la atelierul de întreţinere era închis. Meseriaşii trăgeau şi ei chiulul. Ehei, dacă ar fi fost deschis, ce reverii ar mai fi tras el lângă o menghină, sau lângă maşina de găurit electrică. Ce vremuri. E drept că locuia în căminul de ucenici, unde cam puţea a picioare nespălate, iar pe la cantină mâncarea nu era prea grozavă şi deloc îndestulătoare. Dar şi acele vremuri au avut farmecul lor. Era tânăr. „Măsoară de şapte ori şi taie odată” îi spunea mereu meşterul şi-i dădea câte o scatoalcă. Şi uite că i-a prins bine. Trăgea la pilă ca nimeni altul, iar şublerul îl mânuia mai ceva decât un chirurg bisturiul. Când făcea Zgonea câte o şaibă, se cunoştea dintr-o mie. Lumea spunea admirativ: „Asta-i făcută de Valerică!”. Tot atunci a înţeles el şi adevărata menire pe care o are pe acest pământ. Deşi era doar şcoală profesională, nu liceu, se făcea carte, nenică, nu ca azi. Materialism dialectic şi istoric la greu. Aşa a aflat că clasa muncitoare este clasa conducătoare a societăţii. El avea să iasă sculer matriţer, deci clasă muncitoare, deci conducător al societăţii. Aşa a ajuns politician, iar silogismele acestea simple le-a aplicat până în ziua de azi.

 De la încuiatul atelierul de întreţinere şi lăcătuşărie, cu amintirile sale din tinereţe, a plecat în locul unde lui Valerică îi place cel mai mult. Pe scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Adică acolo unde s-a îndeplinit proorocirea materialist dialectică şi istorică din şcoala profesională. Ce bine e în scaunul acesta. Eşti jupân. „Domnule deputat, vă rog să tăceţi”! „Domnule deputat, treceţi la locul dumneavoastră”! „Domnule deputat, nu vreau să vă dau cuvântul. Tăiaţi-i microfonul”! Mama lor de indisciplinaţi şi de penali, că altfel nici n-are cum să le spună.

 Apoi a început să-şi facă selfie-uri. Adică autoportret fotografic, ca să priceapă şi Valerică. S-a pozat mai întâi cu Tricolorul în spate. Ce bine îi stătea. Mai ales poziţia în care capul i se desena majestuos pe fundalul galben, cam acolo unde fusese stema cu steaua, sondele, holdele şi tractoarele lui Ceauşescu, decupată mai apoi de revoluţionari. După aceea cu crucea din lemn de pe perete. Nici cu ea în spate nu-i stătea deloc rău. Parcă aducea aşa, ca aer gânditor, cu Iisus. Dar nu, că ăsta a sfârşit-o rău cu crucea. Mai bine ar părea că seamănă cu Patriarhul, că ăsta trăieşte bine de pe urma crucii. Poate n-ar fi rău să-şi lase barbă.

 Tot foindu-se în scaunul de prezident, şi-a dat seama că trebuie să-şi concentreze atenţia şi asupra lui. Acum îi vine bine. Dar odată cu trecerea anilor, poate a deceniilor, inevitabil se va mai îngrăşa, vor începe durerile de şale şi altele asemenea. Aşa că n-ar fi rău ca de pe acum să comande un alt scaun, mai larg şi cu spătarul mai ergonomic, să ţină şalele mai bine. Pentru că este convins că va îmbătrâni în acest fotoliu. Când vor veni la toamnă noii aleşi, îl vor găsi înţepenit acolo. Pentru că el este neafiliat, iar Regulamentul Camerei prevede că Preşedintele Camerei Deputaţilor nu poate fi schimbat decât de majoritatea plenului, la propunerea liderului de grup parlamentar care l-a propus şi îl susţine pe preşedinte. Ca neafiliat, Zgonea nu are grup parlamentar, deci nu are nici lider de grup parlamentar, deci nu are cine să-l propună pentru demitere, deci nu poate fi demis, deci va rămâne în scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, până ce deputaţii vor constata că nu mai mişcă şi vor chema duba de la IML să-l răzuie cu şpaclul de acolo.

 În portofel, Valerică mai are un argument pentru eternitatea în fruntea Camerei Deputaţilor. O fotografie pe care o scoate şi o mângâie cu drag, zâmbind superior. Este o poză care îl înfăţişează pe el alături de ambasadorul SUA la Bucureşti. Care imediat după ce Valerică a fost ameninţat cu datul afară, i-a făcut o vizită la Parlament şi a declarat că îi este foarte drag să lucreze cu Zgonea. Cum ar veni, i-a dat girul.

 Fericirea lui Valerică s-a terminat însă odată cu încheierea procesului electoral şi reumplerea Parlamentului cu aleşi. Liviu Dragnea, care a venit în buzunar cu harta României înroşită de succesul fulminant al PSD, a ordonat scurt: „Izgoniţi-l pe Zgonea”. Şi PSD-ul victorios, s-a executat şi mai scurt. Pe loc au schimbat Regulamentul Camerei, în dosul căruia se ascundea Valerică. Au votat că poate fi schimbat de către liderul grupului parlamentar din care a făcut parte, chiar dacă acum este neafiliat. Aşadar, degeaba a măsurat Zgonea de şapte ori atunci când a fost condamnat Dragnea şi a tăiat o singură dată, încercând să-i ia locul, că a tăiat prost. Fatal aş spune.

 Disperat, Valerică a dat pe gaura gurii o aberaţie. Că va contesta decizia la Curtea Constituţională. Adică, ce să conteste? Că cel mai înalt for al democraţiei, Parlamentul, a adoptat cu doar un singur vot împotrivă, o decizie care trebuie executată imediat? Păi tocmai asta este esenţa democraţiei.

 În final, vă propun să nu trecem aşa de uşor peste gestul lui Liviu Dragnea. Îl demite pe Zgonea, cu toată susţinerea publică pe care i-a acordat-o acestuia Ambasada SUA. Să însemne asta un început? Sau, mai degrabă, un sfârşit? Sfârşitul perioadei în care oamenii politici de prim-plan de la noi, indiferent de culoarea politică, stăteau la coadă la uşa ambasadorului SUA ca să se toarne unii pe alţii? Că, într-adevăr, am început să luăm decizii politice judecând numai cu capul nostru?

 Să dea Dumnezeu. Zic în zi sărbătoare mare: Înălţarea!