Legea dării în plată şi-a făcut simţită efectele asupra preţurilor din luna mai când, la nivel naţional, suma medie solicitată pentru apartamente (noi şi vechi) a scăzut cu 1,4%, până la 1.002 euro/mp, faţă de 1.016 euro/mp la finele lui aprilie, conform unui studiu remis AGERPRES. Nivelul actual se situează cu 8% peste cel din perioada similară a anului trecut (928 euro/mp). Dintre marile oraşe analizate, cea mai mare marjă de ajustare a preţurilor a fost consemnată în Braşov, în timp ce, în Bucureşti şi Cluj-Napoca, piaţa nu a reacţionat încă la recentele schimbări legislative. În Capitală, conform studiului Imobiliare.ro, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 0,4% în ultima lună, de la 1.121 la 1.126 euro/mp, valoare cu 6,6% mai mare decât cea valabilă la sfârşitul lui mai 2015, respectiv 1.056 euro/mp. Dacă preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a rămas constant în ultimele 31 de zile (la o medie de 1.159 euro/mp), locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 0,7%, de la 1.068 la 1.075 euro/mp.
În Constanţa, valoarea medie de listare a apartamentelor scoase la vânzare a rămas relativ constantă, situându-se la 956 euro/mp (faţă de 957 euro/mp la finele lunii precedente). Diferenţa faţă de perioada similară a anului trecut este de 6,2% (în creştere de la 900 euro/mp). Dacă locuinţele vechi s-au apreciat în mai cu 0,4% (de la 956 la 960 euro/mp), cele noi s-au ieftinit cu 2,2%, de la 962 la 941 euro/mp.





Nu sunt încă comentarii aprobate.