Idei alternative (II): EUROPA NE-A DAT DOAR O PĂRTICICĂ DIN CE NE DATOREAZĂ!(9616)

Încercăm să prezentăm, în cadrul acestei rubrici, idei ale unor cetățeni care, dacă ar fi luate în seamă și analizate, ar putea fi utile societății sau comunităților, odată amendate și aplicate. Nu ne asumăm deci paternitatea acestor idei și nici solidaritatea cu autorii, ci doar credem ca aducerea lor în spațiul public ar putea fi utilă. Aceasta, deoarece, inevitabil, decizia în orice domeniu conduce spre politician, iar politicienii nu sunt întotdeauna pregătiți spre a înțelege. Mai mult, sunt rareori dispuși să asculte, căci orice astfel de gest le-ar crea complicații în agenda personală. Și, între noi fie vorba: ce agendă e mai importantă în politică, în general, și în cea românească, în special, decât cea proprie? În mod cert, în politică nici una; doar în marea politică, dar aceea observăm că nu mai obișnuiește a fi prezentă nici măcar în manualele de istorie, cam de când ele se numesc alternative!

 Astăzi vom prezenta a doua parte a discuției despre Delta Dunării, purtată cu Alexandru Georgescu, doctor în economie, privind sistemul integrat de rezolvare a problemelor acestui areal.

TIMPUL. Revenind la ceea ce spuneai, că nu trebuie să ne victimizăm, ci să pretindem contribuția tuturor riveranilor Dunării pentru protejarea și refacerea Deltei Dunării, ne putem pune întrebarea dacă aceștia, în contextul aplicării normelor europene de protecția mediului, mai sunt surse de poluare pentru zona vizată ?

ALEXANDRU GEORGESCU. Da, mai sunt, căci oricât de bun ai fi, oricât de performant ai fi tehnic și tehnologic, totuși ceva tot arunci și atunci poluezi Dunărea! Revenind la prezentarea mea, să spunem că sunt două aspecte: unul, vizând nivelul internațional (care, la rândul său, se alcătuiește pe două registre: trecut, pe de o parte și prezent și viitor, pe de altă parte) și al doilea, vizând nivelul național, care nu se mai împarte în trecut și viitor.

Să vă dau un exemplu: de două ori, în doi ani diferiți, în perioadele de inundații din țară, am văzut câte un reportaj pe aceeași temă. Este vorba despre pățania unui agent economic, care are un restaurant-navă în portul Galați, și cu aceste prilejuri se adună în zona lui anume toate peturile pământului, de unde vin ele (de pe afluenții Dunării, normal!), dar și alte gunoaie, și vine Garda de Mediu și-l amendează, în baza unei legi, de altfel! Stupidă, în opinia mea, pentru că prevede că TU – adică noi, Tulcea, de exemplu, administrația locală, etc. - să cureți toate gunoaiele și mizeria din zona pe care o administrezi!

Deci, potrivit acestei legi, nu contează absolut deloc proveniența acestor gunoaie, obligația de a le curăța revenind celui în zona căruia s-au acumulat. Ți se pare normal? Mie mi se pare o aberație! Odată creată, aberația, iată că în douăzeci de ani de zile, de când e legea, nimeni nu se gândește să o amendeze!

TIMPUL. Haide să le luăm pe rând. Descrie-ne la ce te-ai gândit când ai spus nivel internațional?

ALEXANDRU GEORGESCU. Da. Uite, eu cred că nu este deloc complicat să determinăm ce industrii au fost, în perioadele din trecut, în zonele riverane Dunării și pe afluenți, ce poluare au putut produce ele și ce mijloace de neutralizare a agenților poluanți existau atunci – dacă existau – și cât de eficiente. Acest TOT trebuie împărțit în module corespunzătoare țărilor riverane actuale și adoptată de comun acord cu acestea o procedură de determinare simplistă, care să se aplice unitar din punct de vedere procedural și metodologic fiecărui modul. La sfârși vom determina întregul.

Mai explicit, se va întocmi harta fiecărei țări cu afluenții direcți și indirecți ai Dunării, din acestea fiind interesante gurile de vărsare în fluviu a afluenților direcți; în interior, țările își vor împărți cum vor, pe unitățile lor administrativ-teritoriale, zonele de competență și responsabilitate. Aportul fiecărei țări va rezulta din cantitatea de poluanți deversată prezumată. Când spun „aport”, mă gândesc la poluarea reținută ca fiind produsă în timp de fiecare țară în parte, luându-se în calcul, de specialiști, ceea ce se poate scădea, datorat filtrării naturale pe traseul de curgere, de la agentul poluator până în Delta Dunării. Deci, eliminăm ce a filtrat natura, dar punem deoparte ce a rămas!

Tot ce punem deoparte se va aduna, de la fiecare, o cantitate pe care o bănuiesc imensă, în timp, și pe care o determinăm și o evaluăm, aproximând-o, desigur! Este simplu ca specialiștii să împartă, după o metodologie unică și convenită, din totalul prezumat, responsabilitatea fiecărei țări în parte. Există metode științifice și specialiști, și nici măcar nu este nevoie de o marjă de eroare „micronică”! Deci, în această fază nu precizia unor eventuale calcule și determinări ne interesează, ci principiul.

Principiul, simplu, este acesta: „Suntem de acord că de când durează perioada industrială s-a poluat Dunărea?” Păi sigur că suntem absolut toți de acord cu acest principiu!

Al doilea principiu ar fi acesta: „Sunteți de acord că poluarea fluviului s-a făcut o îndelungată perioadă de timp, fără adoptarea și aplicarea unor măsuri anti-poluare?” La fel, e absolut clar: „Da!” Păi dacă „da”, hai să calculăm!

O altă întrebare cu răspuns la fel de clar este aceasta: „Suntem toți de acord că Dunărea curge mereu în aval?” Și în baza răspunsului fatalmente afirmativ urmează să calculăm, să estimăm: câtă poluare a înghiți Delta Dunării în timp, cu efecte rezolvabile sau nu, și de ce ar trebui să credem că răspunderea revine în totalitate României, ceilalți europeni obișnuind să afirme că „ajută România”, atunci când finanțează diverse programe în zonă!

Asta ar rezolva, în primul rând, prin enunțarea acestor principii și oficializarea și asumarea lor la nivel continental, spălarea obrazului ca țară și națiune, ridicând din responsabilitatea exclusivă care ni se aruncă în spate! „Am primit de la Europa atâția bani...!” – păi mai au încă de dat, fără a ne impune tot soiul de restricții! Ne-au dart o părticică din ce ne datorează.

TIMPUL. Asta ar fi în ceea ce privește trecutul, la nivelul internațional. Dar mai departe?

ALEXANDRU GEORGESCU. Uite cum văd mai departe, pentru viitor: trebuie determinate gurile de deversare în Dunăre, ale fiecărei țări și cantitatea de poluanți. Asta înseamnă că la granițele administrative între state, pe Dunăre, să existe un sistem tehnic și tehnologic extrem de fin, de performant, de determinare a tot ceea ce înseamnă poluare.

Nu trebuie nimic inventat, căci tehnologia deja există, de determinare și supraveghere a factorilor poluanți în ape curgătoare. Aceste „sonde”, să le zicem, trebuie la rândul lor supravegheate, personalizate la terminal, unde se adună datele, iar nefuncționarea lor trebuie sancționată, determinând astfel responsabilizarea fiecăruia în parte și funcționarea la parametri prevăzuți a întregului. Trebuie să admitem că poluare în Dunăre există, chiar dacă este acceptată ca fiind în „parametri normali”, dar ea există și ajunge, într-un fel sau altul (însumată de la stat la stat!) în Delta Dunării.

Deci, ceea ce la nivelul fiecărei arii de responsabilitate aparținând fiecărui stat riveran, este considerat „în limite normale”, ajunge în deltă, prin însumare și permanență, la „anormalitate”! Eu nu sunt specialist în poluare-depoluare și mediu! Eu gândesc logic, și mă interesează partea de management a problemei, adică acele căi posibil de urmat pentru a câștiga noi niște bani, cinstit, în continuu, și cu acești bani să facem și să rezolvăm problemele Deltei! Nu din cerșeală, din bani câștigați lunar, sau trimestrial, și pe care noi să-i gestionăm, nu celelalte țări europene care sunt extraordinar de pricepute când e să ne spună ce să facem noi cu banii noștri. Astfel, da, se poate reconstrui delta, atunci când ai un sistem care se autogestionează, dispunând de fonduri.

TIMPUL. Detaliază, te rog, și aspectele care țin de partea internă, așa cum le vezi tu!

ALEXANDRU GEORGESCU. Ei, aici suntem obligați să devenim exemplu, vrând-nevrând, căci nu putem pretinde bani pentru protejare și ecologizare, dacă noi nu facem ce trebuie la noi! Să începem cu faleza Dunării în Municipiul Tulcea, și să spunem că, în primul rând, în viziunea mea integrată, o văd ca liberă de orice ambarcațiune sau navă.

Goală! Ea trebuie curățată de nave, ele trebuie acostate altundeva, în altă parte, dar nu la faleză, și doar în momentul în care ambarcă sau debarcă pasageri să vină la acostare aici. Asta înseamnă că sunt necesare cel puțin trei pontoane de acostare foarte mari și un program informatic la Căpitănie, prin intermediul căruia navele se programează la acostare, în funcție de necesități. Ce mai înseamnă asta? Asta mai înseamnă că orice turist care pătrunde în deltă, trebuie să treacă prin acest loc!

Vom vedea, în episodul viitor, de ce trebuie să treacă fiecare turist prin locul de acostare, căci problema se complică!