Lansarea volumului „Unități identitare în opera lui Mircea Lungu”  a constituit prilejul unui dialog cu doamna Mirela Dumitru-Savin, autoarea acestei analize dedicate operei scriitorului Mircea Lungu, membru al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Dialogul deschide o perspectivă nuanțată asupra demersului critic și asupra problematicii identitare care traversează creația acestuia.

 

Claudia Popescu: La finalul cărții „Unități identitare în opera lui Mircea Lungu”, Editura Betta, 2025, ați scris următoarele: ,,Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, vom remarca faptul că drumul inițiatic al acestei analize este un revers progresiv către ceea ce este esențial – proces prin care înțelegem acea axiomă universală care afirmă că sfârșitul este egal cu începutul plus experiența ciclului”. Sunteți profesoară de limba și literatura română. Când scrieți literatură?

Mirela Dumitr-Savin: Cel mai prețios dar pe care îl avem, alături de familie, este timpul. Dar, degeaba avem familie, dacă nu avem timp pentru aceasta și tot la fel, degeaba avem timp, dacă nu facem nimic concret cu el. Aparent, am evitat răspunsul la întrebare, dar, de fapt, literatura înseamnă timp, răbdare, cunoaștere, joacă, amintiri, conexiuni. Ea nu se scrie de azi pentru mâine sau pentru săptămâna viitoare. Literatura este acea flamă ce există acolo, în fundal, ce caută a se dezvolta, ce așteaptă în tăcere explozia de a încălzi idei, sentimente, suflete. Literatura nu se scrie, se simte. Este o stare, o atitudine continuă, o trăire aparte. Există literatură și scrieri. Depinde de noi dacă alegem calitate sau cantitate, dacă alegem texte ce ne îmbogățesc trăirile sau ceva comercial, de sertar, imediat. Dar, aceasta este marea provocare a societății actuale!

Un vis al scriiturii nu e mereu compact. ,,Înainte de a fi conceput în carte, ca să-l citez pe Roland Barthes, înainte chiar și de a avea cea mai mică idee despre ceea ce va putea fi într-o bună zi cartea aceea, sau punându-ți tu însuți întrebarea dacă ea va exista sau nu, poți fantasma tocmai în jurul unui detaliu”... În cazul de față cred că detaliile au fost descoperite cu ajutorul unei cunoașteri temeinice a subiectului. Au fost ele un catalizator amorsat anume pentru eforturile creatoare reunite, în final, sub forma „Unități identitare în opera lui Mircea Lungu”?

Este destul de complicat răspunsul la această întrebare. Niciodată nu aș putea spune că știu clar ce vreau atunci când urmăresc un subiect, compun un text și atât. De multe ori, revin asupra textului, refac, eventual schimb cu totul. A scrie, pentru mine, înseamnă a respira profund, a avea parte de confort, de zâmbet și puțină culoare. Poate că sună ciudat, dar scrisul mă ajută să fiu eu într-o lume în care accentul cade pe etichetă, pe cantitate, pe marcă, pe orice nu înseamnă profunzime, detaliu, înțelegere, asumare. Complicat?!?

Utilizați în construcția cărții o ierarhizare a unor tipare de analiză: estetică, filosofică, psihanalitică a eului personal, simbolică și semiotică (imagine și semn), astfel că veșmântul lingvistic face din aceasta o compoziție polifonică, inedită, tiparele respective fiind integrate cu măiestrie în bogăția propriilor interpretări care dau consistență demersului exegetic. Poate deveni acest demers o altă identitate a dumneavoastră?

Poate că da, poate că nu. Toate sunt etape din evoluția lecturii. O lectură făcută în timp, la care revin cu drag pentru că mereu descopăr aspecte care mi-au scăpat inițial, revalorizez trăiri și recalibrez aspecte care păreau golite de sens. Nu există o formulă ideală sau o ștampilă a identității. Este un proces continuu de formare, de gândire, de găsire a sinelui.

,,Totul semnifică” este reflecția pe care cred că o transmiteți prin concluziile propuse cititorului ca urmare a lecturilor și relecturilor, vizavi de interpretarea poeziei și prozei lui Mircea Lungu. În acest sens aduceți în atenție și termenul de ,,canon”. Propuneți, astfel, o actualizare a lui și când e vorba de literatura dobrogeană?

Literatura dobrogeană cunoaște diferite interpretări, analize, dar cele mai multe se află la limita unui ,,a nu deranja”. Dacă spui ceea ce textul transmite, cei mai mulți se simt jigniți, iau critica textului drept ceva personal și, de aceea, în acest spațiu am ajuns la un munte de texte de o calitate nocivă creierului uman. Tocmai de aceea, pentru mulți am fost incomodă. Am prostul obicei de a spune ceea ce cred. Acest aspect incomodează. Așa că aleg să scriu ceea ce simt, cum simt și da, este cazul a se discuta la rece despre literatura dobrogeană. Sunt scriitori dobrogeni buni, uitați în sertare și scriitori care nu au habar de o banală metaforă care se doresc a fi mereu în centrul atenției. Dar, după cum am spus mai devreme, trăim într-o perioadă în care accentul pe calitate este denaturat. Consumul cere forme, imagini și texte ușoare, simple, de duzină. Iar această situație se resimte, din plin, și în spațiul dobrogean. Este fix ca în educație. Unii muncesc, dar nu mai contează pentru că valoarea nu mai este dată de calitate, ci de ,,cine țipă și unde”.

Pentru următoarea întrebare pornesc de la o mărturie dintr-una dintre cărțile dumneavoastră: ,,De ceva vreme trec printr-un proces de ,,resetare” completă. Ceea ce am aflat despre mine, prin tot ce s-a întâmplat, am aplicat. Astfel, mi-am (re)scris propria personalitate, cu sângele și transpirația pe care le-am (re)descoperit în mine”. Cartea de față este rodul resetării despre care vorbeați?

Cartea de față are un proces lung de scriere, de aproape 5 ani de zile. Am început a scrie într-o perioadă în care am fost profund dezamăgită de tot ceea ce citeam, căutam texte pentru jocurile mele de la clasă de la clasa a IX a sau la alt nivel pentru a explica diferite concepte de teorie literară fără a îi ,,teroriza pe elevi cu pagini întregi de scriere a unor definiții și atât”. Oarecum, am scris, am șters, am revenit, am învățat și m-am reinventat. Cartea este un efort de imaginație, creație, pasiune pentru cercetare și speranță.

Revenind la experiența ciclului: vocea personajului Mircea Lungu, așa cum ați ,,tradus-o”, argumentat, din cărțile sale, este un tip de cunoaștere și identitate a sinelui acestuia? Și apropo de sine: Poate rămâne el proaspăt când e vorba de propriul scris al Mirelei Dumitru-Savin?

Totul este trăire. O trăire care se traduce prin comunicare, înțelegere, analiză, aplecare spre studiu. Poetul Mircea Lungu are emoții intelectualizate, prozatorul Mircea Lungu se apleacă spre partea trăirilor interioare, eseistul Mircea Lungu este cinic, ironic. Fiecare etapă înseamnă evoluție. Având în vedere toate aceste aspecte, da, cartea poate fi văzută ca o formă de identitate a sinelui. Acest sine se află într-o continuă evoluție cu fiecare literă pusă pe foaie, cu fiecare pagină parcursă, cu fiecare dialog care ridică mingea la fileu. Bineînțeles că rămâne proaspăt, se reinventează și se reface continuu.