Spuneam într-un articol mai vechi că neapărat una din zilele din vacanța de la mare trebuie dedicată Complexului Muzeal de Științele ale Naturii, adică la Delfinariu, cum știe toată lumea. Așa că m-am conformat și sâmbătă de dimineață am ajuns odată cu deschiderea porților. Ne distrăm dar și muncim. Stabilisem un interviu cu domnul Florin Alexandru Mazilu, unul din antrenorii cu experiență, așa că ne-am întâlnit la intrare. Am urcat scările și iată-ne ajunși la marginea bazinului unde delfinii efectiv se jucau.

Reporter: Bună ziua și bine v-am găsit, domnule Mazilu!

 Antrenor: Bună ziua și bine ați venit!

Reporter: Oamenii vin la spectacol, se bucură, văd delfinii, aplaudă și sunt încântați. Însă în spatele acestui spectacol este o muncă titanică. Cum reușește omul să comunice atât de bine cu animalul și să-l facă să încânte spectatorii?

Antrenor: Da, este o muncă titanică. Fac asta de 16 ani alături de alți trei colegi. Am ajuns aici în 2010 odată cu aducerea celor trei delfini din China. Am făcut cursuri speciale de comunicare și dresaj cu delfinii. Ne înțelegem prin semne și cu ajutorul fluierului. Când delfinul face ceea ce noi îi cerem, fluierăm și el știe că a făcut bine. Este o punte între ei și noi. Mai avem diverse jucării, o parte le vedeți în bazin și desigur mai avem hrana lor. După fiecare exercițiu primesc pește ca o recompensă.

Reporter: Câți delfini sunt acum la Delfinariu?

Antrenor: Sunt 5. Ni-Ni al nostru și cei 4 aduși de la Harkov din Ucraina, adică Veterok, Maia, Marusia și Kiki.

Reporter: Câte ore petreceți cu ei?

Antrenor: O, vara stăm și 12 ore sau mai mult dacă au probleme. În general stăm 8 ore, dintre care 6 le petrecem la bazin împreună cu ei. Observăm comportamentul lor, dacă se mai ciondanesc între ei, partea de dresaj, relaționăm.

Reporter: Dacă unul din antrenori lipsește, delfinul reacționează? Vă simte lipsa?

Antrenor: Normal și să știți că sentimentul e reciproc.

Reporter: Înainte să ajungeți la Delfinariu, ați mai lucrat în domeniul ăsta, dacă pot spune așa? Adică mă gândesc că trebuie să iubești animalele, apa…

Antrenor: Nu, nu vin din domeniu, însă de mic, la bunici, am avut animale și am crescut cu ele, învățând să le iubesc. În copilărie, timp de 6 ani am făcut înot de performanță, iar în trecut am fost salvamar. La bază sunt inginer agronom, am făcut Științele Naturii la Universitatea Ovidius din Constanța.

Reporter: Aha! Se înțelege atunci. Avem apă, animale, microrezervație….sunteți unde trebuie și cel mai important este că faceți ce vă place.

Antrenor: Da, exact. Povestea a început cu un anunț că se caută antrenor pentru mamifere marine și m-am prezentat. Ulterior am urmat cursurile de specialitate.

Reporter: Sunt curios domnule Mazilu, când intrați în bazin alături de cei 5 delfini care par uriași aici lângă noi, aveți vreo reținere? E fascinant însă totuși sunt animale…

Antrenor: N-am nici o reținere. Am avut o emoție fantastică prima dată, pe care n-o pot descrie în cuvinte. Însă reținere, nu.

Reporter: Să înoți alături de un animal care comunică cu tine, care vine la tine, care te iubește…

Antrenor: E fantastic, e minunat! Nu pot descrie asta! De 16 ani simt aceeași emoție ca prima dată. Și sunt animale de 200-250 de kilograme. Vreau să vă spun ceva, tot ce se întâmplă accidental este din vina noastră, a oamenilor. Dacă noi nu știm ce avem de făcut, dacă nu suntem siguri pe noi, animalele simt.

Reporter: Ce reprezintă zgomotul pe care îl fac acum? Se bucură?

Antrenor: A mai venit un antrenor (Monica) și se bucură.

Reporter: Ce reprezentație! Efectiv se ține după antrenoare și înoată după aceasta pe lângă marginea bazinului. E Ni-Ni?

Antrenor: Da, dar să știți că deși sunt născuți în captivitate și-au păstrat instinctul de animale.

Reporter: Revenind la muncă și pasiune, e greu?

Antrenor: Nu, pentru că iubesc ceea ce fac și nu simt că muncesc. Pentru mine întâi este o plăcere și după o muncă. Mulțumesc părinților și bunului Dumnezeu că am ajuns să fac ceea ce îmi place.

Reporter: Mai ales în vremurile astea, când foarte puțini oameni ajung să facă ceea ce le place, să-și aleagă meseria cu inima și nu din punct de vedere financiar.

Antrenor: De acord și dacă faci ceea ce îți place și rezultatul e frumos, cu beneficii de ambele părți.

Reporter: Spuneți-mi va rog, de ce este timpul ăsta de așteptare între spectacole? Obosesc delfinii?

Antrenor: (Râde) Nu obosesc. Sunt animale care înoată sute de kilometri pe zi. Este vorba de mâncare. Ei primesc mâncare în timpul spectacolului și ca și omul, au nevoie de timp să digere. De aceea e acea perioadă de timp dintre spectacole. În plus e nevoie de timp liber pentru ei; să se joace și să socializeze.

Reporter: Cum arată o zi din viața unui delfin? Cum dorm ei, când dorm ei, de exemplu?

Antrenor: Delfinii au un mod de a dormi extrem de interesant. La ei jumătate din creier este activă, iar cealaltă jumătate se odihnește. Fiind mamifere subacvatice, au și ei prădătorii lor. Și trebuie să fie mereu în alertă. De aceea una din emisferele cerebrale este mereu trează. În plus ei trebuie să iasă să respire. După care își schimbă emisferele cerebrale: cea care s-a odihnit devine trează și cea trează intră în repaus.

Reporter: Interesant într-adevăr! Ce greutate are un delfin?

Antrenor: Diferă, ca și la oameni. Pot ajunge până la 300 de kg. Media este undeva în jurul greutății de 200 de kg.

Reporter: Iar ca hrană? Cât mănâncă pe zi?

Antrenor: Peștele este hrana lor și media este cam de 9 kg pe zi. Să țineți cont de un aspect. În natură ei mănâncă azi și următoarea masă poate să fie peste o zi, pentru că ei trebuie să-și procure hrana. La noi ei mănâncă zilnic și trebuie să fim atenți la greutatea lor. Ei au nevoie de o dietă atentă.

Reporter: Cât trăiește un delfin?

Antrenor: Pot ajunge până la 40, 50 de ani sau chiar 60 de ani în unele cazuri. Noi încercăm să-i ținem cât mai sănătoși. Le facem controale medicale periodic, li se ia sânge, au parte de toată atenția noastră.

Reporter: Am înțeles. Incredibil, doi stau lângă noi, iar ceilalți stau la marginea bazinului cu capetele afară, lângă antrenoare. Cât de afectuoși și inteligenți sunt!

Antrenor: Așa este. Sunt animale sociabile cu toată lumea, însă cel mai bine interacționează între ei. Ne bucurăm reciproc unii pe alții.

Reporter: În spate mai este un bazin?

Antrenor: Cu ajutorul Consiliului Județean am mai construit un bazin mult mai mare, benefic pentru ei, unde se antrenează și se joacă.

Reporter: Sunt obișnuit cu dresajul câinelui, cu inteligența calului, însă un delfin?!

Antrenor: Să știți că dresajul în general este cam același, indiferent de animal. Comunicarea este foarte importantă. Noi comunicăm foarte mult cu ei.

Reporter: Nu cred că mai e mult până la momentul când vom comunica mental cu animalele…

Antrenor: Așa este. Oricum și acum există o comunicare mentală involuntară între noi, dar și sufletească.

Reporter: Cum comunicați cu antrenorii din Ucraina? S-au acomodat aici?

Antrenor: Colaborăm foarte bine. Am învățat unii de la alții. Facem parte din școli diferite de dresaj, însă finalul e același.

Reporter: Cum îi deosebiți?

Antrenor: A, e ușor. Îi înveți repede. În plus e vorba de comportamentul fiecăruia. Uitați, Marusia e cea mai jucăușă. Stând zilnic cu ei ajungi să-i cunoști în detaliu.

Reporter: În încheiere, spuneți-ne va rog ceva din secretele meseriei d-voastră.

Antrenor: Totul începe printr-o simplă chemare la mână(râde). Noi când realizăm un comportament îl punem întâi pe foaie, îl analizăm împreună cu toți antrenorii. Noi îi spunem comportament, copiii îi spun giumbușluc. Și ar mai fi ceva. Noi cei de la Delfinariu, vrem să arătăm lumii cât de inteligente și iubitoare sunt aceste animale și vrem să învățăm oamenii să respecte animalele și mediul în care ele trăiesc și să nu intervină asupra acestui mediu.

Reporter: Frumos! Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru lucrurile învățate!

Antrenor: Și eu și vă invit alături de noi la spectacol!