Cu mai bine de un an și jumătate în urmă, poetul Mircea Lungu accepta provocarea de a aduce zilnic, în pagina de Literatură a ziarului „Timpul de Constanța”, câte un poem din marea poezie a lumii.

A rezultat un proiect remarcabil, „Poemul zilei”, care a însemnat 565 de întâlniri cu poezia și cu vocile unor autori din spații culturale diverse, într-un demers discret, dar consecvent, dedicat lecturii.

Astăzi, 1 iunie, deschidem împreună o nouă pagină a acestei aventuri literare. De la „Poemul zilei” la „Sonetul zilei”, Mircea Lungu propune cititorilor noștri o incursiune într-una dintre cele mai exigente și mai fascinante forme ale poeziei, SONETUL.

Cu acest prilej, vă invităm să citiți interviul care marchează încheierea unui proiect de succes și începutul altuia, la fel de ambițios.

 

Claudia Popescu în dialog cu poetul Mircea Lungu

Cu ceva timp în urmă, cu prilejul primei ediții a Galei de excelență a Bibliotecii Județene, când au fost premiați cei mai fideli cititori pe anul trecut, Premiul pentru cel mai fidel cititor din rândul membrilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România i-a revenit poetului Mircea Lungu.

După cum se știe, poetul susține, pentru cititorii ziarului „Timpul de Constanța”, la pagina de Literatură, de peste un an și jumătate, rubrica Poemul zilei. Nimic analitic, ci doar un apel la lectură.

 

Claudia Popescu: În septembrie 2024 discuția a fost ca măcar un an de zile să duceți acest proiect literar. O idee îndrăzneață, în care eu am crezut. Fapul că ați pornit imediat, mi-a-ntărit convingerea că faptele erau deja gândite cu discreție. O zilnică laudă adusă muncii poetului și poeziei. Putem vorbi de o Panoramă a poeziei lumii?

Mircea Lungu: Dosarul e imens, apropo de panoramă. Dacă mă refer la cum m-am raportat eu la poezie numai în acest timp, în sensul că nu am ales poezii de dragul poeziei ci am avut în vedere o temă, atunci, da, putem vorbi de un anume tip de vedere: cea a perspectivei. Știu, poezia nu păstrează un pat ferit de-ndoieli. Așa se face că tema acestei prime serii din Poemul zilei am vrut să aibă în centru nota foarte personală, dar nu îngustă, un filon îndrăzneț de confesiune cu efect cinetic pe care am descoperit-o în lecturi serioase și selective, și, o dată cu ea, natura sufletului care își scaldă propria ființă stârnind în cititor reflecția și nu căutarea de formule sau reguli.

Selecția poemelor am făcut-o nu pentru că ele ar fi uimitoare, deși sunt, ci pentru că răspund clar la cea mai importantă întrebare care cred că există pentru o poezie: despre ce este vorba? De asemenea, am vrut să-l îndemn pe cititor, după priceperea mea, să redescopere, odată cu mine, că varietatea vocilor poeților dă varietatea semnificațiilor și, în final, puterea poeziei, lunga istorie a poeților – și a poeziei – ne stă mărturie.

565 de poeme înseamnă ceva. Intimitatea atelierului?

Da, sigur există un atelier. Câteva sute de cărți din poezia lumii jur împrejurul meu, mapele cu note: pentru autorii prinși în serii de câte zece, doi români, opt străini, niciodată din aceeași țară, volumele care-și așteaptă rândul, totul cu fișe având mențiunea poemul zilei; sunt apoi fișele pentru bibliotecă, deja completate cu autori pe care nu-i am sau nu i-am găsit să-i cumpăr, cele pentru două comenzi de carte: librărie și anticariate. Să mai adaug întrebările și neliniștile pe care le-am simțit și pe care le simt și azi, când am ajuns la un fel de final, legate de faptul de-a trăi, zilnic, cu atâta poezie? Alfel spus, am lucrat cu patru biblioteci: personală, cea din oraș, a librăriilor, a târgurilor de carte și a anticarului.

Ce a fost diferit? V-ați gândit la așteptările cititorilor?

Am intrat încrezător în acest joc, de aceea, nota foarte personală a poemelor am dorit să aibă și o sămânță autobiografică, un particular luminos, oricât de timid ar fi fost el. Adică, am fugit de acel ton neutru foarte adesea întâlnit în poezie, când eu este înlocuit cu persoana a doua sau a treia. Or, particularul luminos înseamnă că este vorba despre tine, despre propria viață, cu toate experiențele, mizele și mișcările ei. Pe de altă parte, am căutat ca fiecare poem propus cititorilor aibă în substanța lui mai multă imagine și mai puțină emoție.

Așa se-nțelege selecția poemelor. Limbajul e o creație, e un fel de nemurire. Fiind primul cititor al poemelor propuse, am remarcat o hartă a evoluției poeziei, unde se-ntâlnesc clasicul, modernul și neomodernismul în poezie. V-ați gândit la așa ceva?

După primele cincizeci de poeme publicate, da. Am făcut inventarul cărților de autor și antologiilor traduse înainte de 1990 și al celor din ultimii douăzeci de ani, să zicem. Slabă recoltă, dar nu pun în discuție chestiunea traducerilor. Ele rămân un ghid. Nici la autorii români nu stăm foarte bine, pentru că volumele nu sunt în librării, fie pentru că acestea nu au contracte de vânzare cu editurile, fie nu sunt interesate de autorii români (în ambele situații nu am criteriile cu care lucrează) dar ce vă spun este întocmai pentru că am discutat aceste chestiuni cu librari șefi. Un cronicar al unei reviste literare aproape că exclama admirativ pe seama aparițiilor cărților de poezie, dar fără să-și continue ideea legată de prezența lor fizică pe raftul librăriilor, spre a fi cumpărate sau măcar răsfoite. Mi-am imaginat așteptările cititorilor ca și cum mi le-aș fi imaginat pe ale mele, și dacă am convins măcar un cititor că poetul unei zile merită citit, tot este un câștig. A mai fost și un fel de explozie mentală petrecută cu memoria mea, dar probabil că așa se întâmplă cu noi, care suntem de același sânge. Așa s-a conturat și panorama amintită la începutul interviului.

Veniți acum cu un nou proiect literar, „Sonetul zilei”. De ce această alegere?

Din abundență, dintr-o curiozitate epistemică, din considerentul că e prima formă poetică destinată să fie citită în tăcere. Dar să nu uităm de cerințele sale atât de stricte și de spațiul atât de mic de lucru, el fiind adesea comparat cu o cutie; paisprezece rânduri de pentametru iambic ajung să pară destul de dense și pătrate și pe pagină. La un moment dat, am deschis o altă fișă de lucru: pe lângă etichetele pe care scriam poemul zilei și numărul seriei, puse în dreptul poemelor alese din carte, pentru că am lucrat numai cu cărți, am început să adaug și altele, cu mențiunea sonetul zilei. Deja mă gândeam la o schimbare de registru. Așadar, Poemul zilei nu este doar despre poezia citită sau cum am citit-o sau despre poezia scrisă de mine timp de aproape doi ani, ci și despre ceea ce urmează a fi publicat sub forma unui nou proiect poetic pentru www.timpul.info: Sonetul zilei.

Sigur, voi păstra acea notă foarte personală, și sonetului i-a fost hărăzită această calitate din plin. Și-apoi, să nu uităm: un sonet stă înalt acolo unde apele neguvernate ale literaturii se întâlnesc cu tărâmul strict al legii. Este cel al Emmei Lazarus de pe Statuia libertății. Evident, cititorul se va întâlnit cu o varietate se sonete, inclusiv cu sonetul contemporan.

În definitiv, vorba lui José Emilio Pacheco, ,,Nu-i citim pe alții, ne citim pe noi înșine în ei”, nu-i așa?, și nu pentru a afla unde se schimbă timpul în poem, ci pentru a fugi de uscăciune și sentimentalism ieftin și a lua distanță față de ele cu un strigăt conținând doza de contrast a vaselor de sânge care se ramifică în poem.

Vă doresc succes!