Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanța au acţionat în noaptea de 17/18 august a.c., cu peste 25 de efective participante în întreg judeţul, în 24 de zone specifice, în vederea disciplinării celor care conduc autovehicule aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ocazie cu care au fost obţinute rezultate deosebite.

Astfel, acţiunile s-au concretizat în 32 de sancţiuni aplicate, în valoare de 8.000 lei, fiind constatate 5 infracţiuni la regimul circulaţiei, dintre care 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 3 pentru conducere fără a se poseda permis de conducere.
De asemenea, au fost reţinute 20 permise de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

IPJ a oferit și câteva exenple. Astfel, în data de 17 august a.c., în jurul orelor 22.00, în localitatea Medgidia, F. M. ( bărbat, de 34 de ani din Constanţa) a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 17 august a.c., în jurul orelor 22.30, în municipiul Constanţa, I. D. ( bărbat, de 31 de ani din Constanţa) a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 18 august a.c., în jurul orelor 00.45, în municipiul Constanţa, I. G. S. ( bărbat, de 19 de ani din Constanţa) a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 18 august a.c., în jurul orelor 00.05, în localitatea Nisipari, M. D. R. ( bărbat, de 18 de ani din Nisipari) a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În data de 18 august a.c., în jurul orelor 04.15, în localitatea Peştera, A. Ş. ( bărbat, de 28 de ani din Constanţa) a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile au fost întocmite dosare de cercetare penală.