Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social

Târg de toamnă de la Cernavodă(674)

Centrul Civic al oraşului va găzdui în perioada 20-25 septembrie “Târgul de Toamnă şi Sărbătoarea Vinului”. Astfel, zeci de comercianţi şi meşteşugari din diferite zone ale ţării vor expune produse tradiţionale alimentare şi nealimentare precum: vinuri, dulciuri de casă, produse din carne afumate, fructe şi legume, blănuri, haine din piele şi împletituri.

De asemenea, printre participanţii la târg se vor număra şi producători de vinuri din Valea Călugărească dar ale altor podgorii cu tradiţie din ţară. Administraţia Publică Locală va pune la dispoziţia comercianţilor spaţiile şi utilităţile necesare în schimbul unor taxe în valoare de 5 lei/mp/zi.

Cei interesaţi să participe la eveniment sunt invitaţi la sediul primăriei pentru a se înscrie şi pentru a-şi rezerva spaţiul necesar.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SFÂRȘITUL LUMII SAU CUM AM PIERDUT ASTEROIDUL DE ORA 14.00
scris de Lucian Cristea
31.01.2017   Ultima oară am așteptat sfârșitul lumii în data de 11 ianuarie, anul 2000. Așa anunțase, la televizor, un domn(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii