Închiderea podului de la Agigea creează isterie și panică(1059)
După ani de zile în care Compania Națională de Autostrăzi și de Drumuri Naționale din România nu a reușit să rezolve problema reabilitării podului de la Agigea, reprezentanții instituției au decis să interzică circulația complet, în intervalul 1 octombrie - 30 noiembrie, pentru a finaliza lucrările.
Măsura a fost luată de conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, ai căror reprezentanți au venit la Constanța pentru a discuta cu autoritățile locale.
„Este o soluție de urgență impusă de tehnologie. Este o operațiune de schimbare a hobanelor. Uzura podului este mare. Dacă nu se intervine acum s-ar putea prăbuși. Hobanele au o durată de viaţă de 30 de ani, iar anul trecut s-au împlinit cei 30 de ani. Din păcate, ca să schimbi aceste hobane, ancorate la o înălţtime de 70 de metri, trebuiesc tăiate cele vechi şi înlocuite cu altele noi. Este vorba despre cele patru hobane care sunt la nivelul podului, care sunt ancorate, iar proiecţia lor orizontală faţă de stâlp este exact deasupra carosabilului”, a declarat Cristian Andrei, consilier al directorului CNANDR.
Reprezentanții CNADNR spun că pietonilor li se va permite să treacă pe pod câte 10 minute în fiecare oră. O variantă pentru navetiști ar fi ca aceștia să fie aduși cu un microbuz în Agigea, să traverseze pasajul și în capătul celălalt să îi aștepte un alt microbuz care să-i ducă la Constanța.
„Situaţia este foarte gravă. Podul se poate prăbuşi, dacă nu se schimbă hobanele. Ele au 30 de ani durată de viaţă, termen care a expirat şi trebuiesc schimbate. Procesul tehnic este acela de tăiere a celor vechi şi de înlocuire cu altele noi. Se va construi un tunel prin care pietonii vor trece podul, pentru a se evita accidentarea lor”, a punctat și prefectul județului Constanța, Eugen Bola.
El a mai precizat că șoferii vor avea la dispoziție două rute ocolitoare. Prima presupune drumul până la Ciocârlia și, de aici pe drumul județean 391 până la Topraisar, iar apoi până la sensul giratoriu din mijlocul localității Agigea. A doua rută pornește de la Medgidia până la Cobadin. De aici, pe același drum județean 391 se poate ocoli până la Negru Vodă și apoi în linie dreaptă până la Mangalia.
Primarul de la Agigea contestă măsura de închidere a podului
Decizia de închidere a podului de la Agigea va da peste cap traficul spre și dinspre localitățile din sudul județului Constanța cu efecte fără precedent, spun autoritățile locale. Reprezentanții CNADNR au fost criticați că măsura, care afectează zeci de mii de persoane a fost luată în pripă, iar soluțiile alternative sunt puține și nu vor rezolva mare lucru.
Cel mai supărat dintre primarii localităților ce folosesc podul de la Agigea este edilul din Agigea, Cristian Cîrjaliu (foto). „Voi ataca orice act administrativ prin care se va închide podul. Nu pot lăsa să se întâmple așa ceva. Agigea și Lazu sunt în aceeași comună și noi avem clasa zero la Lazu. Cum fac eu să duc copiii la școală, pe la Movilița?”, se întreabă primarul Cristian Cîrjaliu.
El a mai spus că acest lucru reprezintă o mare problemă deoarece copiii au vârste foarte mici şi nu pot traversa podul pe jos, în siguranţă, deoarece întreruperea se va face pe termen lung şi va interveni şi răcirea vremii.
O altă problemă reclamată face referire la transportul elevilor claselor I-VIII, pe ruta Lazu-Agigea şi retur, transport care se face cu microbuzele primăriei, serviciul fiind asigurat de SC AgigeaServ Util SRL, unde asociat unic este Consiliul Local Agigea.
„Transportul efectuat de Primăria Agigea prin societatea Consiliului Local pentru persoanele defavorizate, elevi în clasele IX-XII şi studenţi, toţi locuitori ai comunei Agigea. Efectuarea acestui transport pe rute ocolitoare ar aduce grave prejudicii la bugetul local, acest lucru fiind imposibil de realizat, rutele ocolitoare de aproximativ 120 km/ cursă tur-retur, neputând fi suportate de bugetul local, singura soluţie este desfiinţarea acestui serviciu creat pentru ajutorarea cetăţenilor defavorizaţi ca şi măsură socială, lucru care ar duce la perturbarea gravă a relaţiei cetăţean-autoritate publică locală, comuna Agigea”, a mai explicat Cîrjaliu.
Şi în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente şi combustibil către creşă, grădiniţă, şcoală, centrul de zi şi centrul de plasament Delfinul, primarul Cristian Cîrjaliu a spus că vor fi probleme. „Aprovizionarea va fi afectată de măsura închiderii podului deoarece distanţele ocolitoare sunt foarte mari, mai exact, se preconizează ca şi rută de acces o ocolire de aproximativ 80 de kilometri, iar alimentele trebuie aduse la instituţiile respective în stare proaspătă. Și realizarea ridicării gunoiului menajer din satul Lazu se va face foarte greu din cauza distanţei pe care maşina de gunoi va trebui să o efectueze”, a spus Cîrjaliu.
CCINA atrage atenția că economia județului va fi puternic afectată
Conducerea Camerei de Comerț Industrie, Navigație și Agricultură Constanța spune că se împotrivește unei astfel de decizii pentru că agenții economici ar înregistra pierderi masive.
Reprezentanții instituției au transmis, ieri, un punct de vedere oficial către primul ministru al României, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, precum şi către Instituţia Prefectului judeţului Constanţa, referitor la închiderea traficului pe podul de la Agigea de pe DN39.
Astfel, conducerea CCINA solicită autorităţilor să ia toate măsurile necesare în vederea diminuării consecinţelor negative, în anumite situaţii chiar catastrofale, pe care le implică o astfel de decizie radicală.
În scrisoare se atarge atenţia asupra faptului că economia judeţului Constanța va fi puternic afectată, prin pierderile înregistrate de agenţii economici care nu vor mai putea efectua transporturi în condiţii optime pe această rută. De asemenea, ei susțin că cel mai mare terminal de containere din Portul Constanţa va fi afectat în ceea ce priveşte transportul rutier de containere dinspre şi către acesta.
„Rutele ocolitoare nu vor putea asigura fluiditatea traficului în aceeaşi măsură, întrucât sunt drumuri judeţene ce tranzitează o serie de sate şi comune. La stabilirea acestor rute ocolitoare nu s-a luat în considerare ca acest lucru presupune efectuarea a unui număr de circa 150 km dus - întors la un singur drum, ceea ce implică cheltuieli excesive în sarcina cetăţenilor şi agenţilor economici”, se arată în scrisoarea deschisă.
O altă problemă care se ridică este cea a operatorilor de transport, deoarece aceștia vor fi nevoiţi să obţină alte licenţe de traseu, fapt care se va reflecta în creşterea tarifelor.
Închiderea podului de la Agigea va fi discutată și în ședința Guvernului de miercuri. Totodată, în cursul zilei de astăzi, prefectul i-a convocat la sediul instituției pe primarii localităților ce tranzitează podul de la Agigea.