În vârstă de numai 59 de ani, Marian Iordache era, din 2016, consilier județean PNL și în același timp consilierul personal al primarului orașului Cernavodă, Liviu Negoiță.
În perioada 2008-2016 a fost, timp de două mandate, primarul municipiului Medgidia.
În mandatul din perioada 2004-2008, regretatul om politic a fost consilier local municipal ales pe listele PNL Medgidia.
Activitatea lui în politică a început în luna ianuarie 1991 când, la numai 30 de ani a devenit cel mai tânăr viceprimar liberal al municipiului Medgidia, funcție pe care a deținut-o până în 2004.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Fie ca Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace!




Nu sunt încă comentarii aprobate.