Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
timp liber
Să ne amintim de Jean Constantin!

Să ne amintim de Jean Constantin!(363)

„De la 16, 17 ani am realizat că am o moacă. Mi-au spus foarte mulţi că am faţa comică. Am fost cândva înotător de performanţă.” – Jean Constantin

Jean Constantin s-a născut la 21 august 1927 la Techirghiol, în judeţul Constanţa. În ciuda faptului că nu avea studii de specialitate, Jean Constantin a devenit un adevărat simbol al teatrului românesc. Maestrului îi plăcea de mic să spună poezii, iar parinţii îl încurajau, mama lui avea voce, iar tatăl lui era comic.

În anii tinereţii, a lucrat ca muncitor normator în portul Constanţa, unde împreună cu o parte dintre colegi a înfiinţat o brigadă artistică. Nu e însă constănțean sau chiar român să nu-și amintească ceva despre sufletistul, rânjitul, inegalabilul îmblânzitor de inimi Jean Constantin. Asta pentru că toți l-au iubit pentru că i-a delectat cu giumbușlucurile lui inimitabile de la „Fantasio” zeci de ani.

El s-a născut și a copilărit «La cărămidărie», cum zic cei ai locului. Pe acest tăpșan de deasupra ghiolului, la nici un kilometru de vatra așezării, a existat, înainte de marile războaie, o afacere a unui om întreprinzător, Pericle Macri, pe numele lui, primar al Techirghiolului. În jurul acestor frământări, la propriu! ale pământului galben și lutos din care se obțineau dreptunghiurile care alcătuiau apoi pereții caselor modeste, s-a ridicat, încet-încet, și o mahala, o înșiruire de bordeie și cămine sărăcăcioase.

În acest locșor a văzut lumina soarelui micuțul Constantin Cornel, Jean după numele tatălui. A depus mărturie amănunțită, în acest sens, inclusiv artistul, înainte să urce la Cer, în 2010: „Am fost șapte copii la părinți. Mama mea era o grecoaică venită de la Salonic, pe la 1880. Se numea Caliopi Stavreg Zaharia, iar tatăl meu, român, se numea Dumitru Jean și era conductor-arhitect”.

La Fantasio făcea cuplu cu fratele directorului Aurel Manolache, cu Gelu Manolache, bun și el. Jean Constantin era plin de vervă, era savoarea spectacolelor. Eforiștii zic că Jean Constantin e al lor, dar nu e. Așa că, al cui e Jean Constantin?. Al tuturor, aș îndrăzni. Al tuturor.

Reiau. În tinerețe, Jean a prestat ca muncitor normator în portul Constanţa, unde împreună cu o parte dintre colegi a înfiinţat o brigadă artistică. Debutul adevărat s-a consumat în 1957, la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa, pentru ca, ulterior, îndrăgitul actor să joace în peste 80 de filme, devenind celebru în anii ‚70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie.

A excelat în roluri comice, fiind considerat „maestrul comediei”. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanșa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu. În anii 1980 și 1990 continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supraviețuitorul (2008) și Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut și în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.

 

Sursa fotografiei:
http://catalinlazaroiu.blogspot.com/2010/05/omagiu-jean-constantin.html
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii