
Avocatura este în fierbere!(276)
Motivul: proiectul de lege privind digitalizarea avocaturii, proiect care prevede, printre altele, crearea unui portal, E-UNBR, cu sprijinul SRI si STS, care în baza unor convenții ar trebui să asigure avocaților securitatea cibernetică a portalului în care avocații ar urma să efectueze diverse operațiuni electronice în raport cu clienții lor și cu terții.
Deja au apărut poziții publice extrem de critice din partea unor avocați de renume, fiind lansata în paralel și o petiție prin care se cere retragerea proiectului de lege . Totuși, din câte auzim, avocații sunt deciși să meargă și mai departe. Vorbim despre organizarea unor proteste prin care să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă acest proiect de lege pentru libertatea și independența avocaților.
Oricum aveți cuvântul nostru că vă vom ține la curent. Se cere revocarea lui Daniel Fenechiu de la conducerea Uniunii Naționale a Barourilor din România după ce PNL-istul a vrut să bage SRI-ul și STS-ul în calculatoarele și telefoanele avocaților în REGIM DE URGENȚĂ. Lista pionilor Statului Electronic STS-SRI.
Într-o scrisoare adresată președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România, precum și vicepreședinților UNBR, avocații au cerut conducerii Uniunii să emită un punct de vedere ferm prin care să își exprime public dezacordul față de prevederile Proiectului de lege inițiat de PNL-istul Daniel Fenechiu, la rândul lui avocat, aflat în conflict de interese ca senator PNL și totodată vicepreședinte al UNBR, instituție ce prin definiție trebuie să fie apolitică.
Redăm mai jos o Listă a Rușinii care poate defini pionii Statului Paralel Electronic SRI-STS din Parlament, care cuprinde semnatarii acestui proiect, printre care Sebastian-Ioan Burduja, deputat PNL plus Bourceanu Septimiu-Sebastian, senator PNL.